luni, 20 octombrie 2014


CTP: Hrebenciuc ar corupe şi cămilele în deşert
N-am mai schimbat vreo vorbă cu V. Hrebenciuc de 10 ani încoace, de când l-am botezat Guzganul Rozaliu. N-am însă nicio îndoială că a rămas acelaşi. Acelaşi taliban al corupţiei. Acelaşi fundamentalist al traficului de influenţă. Dacă l-ai aşeza pe Hrebenciuc într-un deşert, ar deveni în cel mai scurt timp corupător de cămile. Dacă s-ar […]
Cu ce l-a şantajat Putin pe Ianukovici
Președintele rus Vladimir Putin l-ar fi amenințat pe fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici că îi va lua Crimeea daca acesta semnează Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, scrie Unian. Această opinie a fost exprimată de către fostul ministru polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, într-un interviu revistei Politico. “Știu din conversațiile și întâlnirile cu Ianukovici că […]
STENOGRAME. Şova, valetul lui Hrebenciuc: Amnistie şi graţiere obligatoriu!
Un fragment din referatul procurorilor DNA, care a apărut în presa de luni, arată “nivelul” la care s-a purtat discuţia de vineri, 17 octombrie, între Dan Şova, senator PSD şi Viorel Hrebenciuc, deputat PSD, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, urmărit penal şi vizat de măsura arestării preventive. Conform DNA, după ce procurorii au cerut pe 17 […]
Sloganul lui Ponta „mândri că suntem români”, folosit în clipul de promovare de pe TVR al unui festival din Vrancea. TVR: Nu suntem responsabili de conținutul spoturilor
VIDEO. Televiziunea Română difuzează în această perioadă un spot de promovare a festivalului vinului din Vrancea “Bachus”care conține sloganul de campanie al prezidențiabilului Victor Ponta
Marele kievean Mihail Bulgakov şi criza identităţii la Kiev
În ultima vreme ucrainenii nu stiu ce sa faca cu marele fiu al Kievului – Mihail Bugakov. Cel care a înălțat frumusețea orașului și, în același timp, a ridiculizat ideea independenței Ucrainei de Rusia, Mihail Bulgakov se afla intr-o relatie extrem de dureroasa cu Ucraina independenta, scrie The New York Times (NYT). “Noi il numim […]
Hrebenciuc, la DNA. Antena 3 o dă înainte cu… Băsescu
La cateva ore de la aparitia informatiilor ca vicepresedintele Camerei Deputatilor, Viorel Hrebenciuc, este urmarit penal intr-un nou dosar de trafic de influenta, altul decat cel referitor la retrocedari, Antena 3 dezbatea pe larg problema averii familiei Basescu avand pe burtiera urmatorul text: “DNA nu vede tepele familiei Basescu”, notează HotNews. Antena 3 a reluat […]
VIDEO. Mimi Brănescu, totul despre Las Fierbinți: “Mărgineanu trebuia să fie Celentano”. “Nu îmi plăcea numele Las Fierbinți”. “După sezonul șase, n-am mai vrut să scriu”. Episoade mai lungi în sezonul șapte.
Totul despre Las Fierbinți la PaginademediaTV. Este actor, dar nu apare în serial. S-a născut în Lehliu, dar scrie pentru un serial cu acțiunea în
La ce bun acordurile cu Rusia. Lavrov contrazice înţelegerile de la Milano
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov a negat afirmatiile lui Petro Porosenko referitoare la unul din punctele acordului dintre Ucraina si Rusia, in cadrul intalnirilor de la Milano. Astflel, Lavrov afirma ca Ucraina nu va prelua controlul granitei sale cu Rusia în zona ocupata de separatistii rusi, contrar acordului de la Milano. Declaratia ministrului de […]
Revista Capital lansează un program de jurnalism economic pentru studenți
Revista Capital și Fundația Nadia Comăneci organizează programul de jurnalism economic “Gândeste Drept. Informează-te.”, dedicat studenților pasionați de jurnalism. Programul se va desfășura in perioada
Ponta către ziarişti: Voi daţi doar ştiri cu mine şi cu DNA. E avantajos pentru mine
“Aţi mai vorbit cu Viorel Hrebenciuc în ultima perioadă? – Probabil. Vorbesc de multă lume.” Acesta a fost răspunsul premierului Ponta, preşedintele PSD, când a fost întrebat despre cel mai urmărit penal membru PSD în ultima vreme – deputatul Viorel Hrebenciuc. Ponta a participat luni la o reuniune a coaliţiei guvernamentale PSD – UNPR – […]
Amnesty International: “Nu au fost găsite dovezi ale crimelor în masă din Donbas”
Organizatia Amnesty International nu a găsit și nu a obtinut vreo dovadă concludentă în legatura cu uciderile în masă sau gropile comune din Donbas, a declarat Tatiana Mazur, directorul Amnesty International Ucraina. “Am constatat incidente izolate ale unor execuții extrajudiciare, care, în unele cazuri sunt echivalate crimelor de război. Sustinem ca in toate cazurile în […]
Echipa Şahtior a rămas fără casă. S-a prăbuşit un întreg sector al Donbas-Arena
În Donetsk, în urma unor explozii puternice în zona uzinei chimice, in cateva cartiere au fost sparte geamurile si zmulse ferestrele locuintelor, se arata pe site-ul Consiliului Local din Donețk. Utilizatorii de rețele sociale scriu că, practic, în tot orașul, și aproape simultan s-au auzit explozii puternice, scrie portalul 62.ua. Ca urmare, potrivit martorilor oculari, […]
AUDIENȚE. Dansează printre stele, locul trei la nivel național și al doilea pe urban. Show-ul de pe Antena 1, cifre mai slabe ca săptămâna trecută
Show-ul Dansează printre stele de la Antena 1 a fost al treilea la nivel național și a ocupat locul doi la nivel urban și comercial.
Dan Şova, urmărit penal în dosarul lui Hrebenciuc. I s-a promis ŞEFIA PSD!
Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Dan Şova, a venit luni la sediul central al DNA pentru a fi audiat în noul dosar al lui Viorel Hrebenciuc. Hrebenciuc ar fi apelat la fostul şef SPP Dumitru Iliescu pentru a afla informaţii de la DNA despre mersul anchetelor în care este urmărit penal. Pe de altă […]
Bomba cu Plumb. Rovana, demisia! Ministrul care fuge de taxa lui
Deși actuala formă a taxei de poluare pentru autoturisme a fost introdusă în timpul mandatului său, nici măcar fostul ministru al Mediului Rovana Plumb nu a dorit să o plătească. Pentru a evita să achite timbrul de mediu, demnitara și-a înmatriculat mașina Audi Q7 în Bulgaria. Reporterii României libere au fotografiat autoturismul chiar în curtea […]
Robert Turcescu, Cristian Tudor Popescu și câțiva politicieni fac analiza alegerilor prezidenţiale de după 1989
Theodor Stolojan, Emil Constantinescu, Robert Turcescu, Cristian Tudor Popescu şi alte nume importante din politică şi mass-media analizează, la Adevărul despre România, alegerile din primii
Ioana Petrescu, nemulțumită că românii o înjură și fac glume pe seama ei
Ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, și-a manifestat nemulțumirea la adresa celor care critică ”neconstructiv” activitatea sa ca ministru, precum și a celor care o înjură, într-un interviu pentru site-ul economica.net. În aceeași notă ca și în comentariile pe care le-a mai făcut până acum din calitate de ministru, Petrescu a ținut să amintească faptul că are […]
Expertul lui Rareş Bogdan dezvăluie blatul băncilor cu statul
Rolul BNR în sistemul bancar este de a reglementa activitatea jucătorilor din piaţă şi de a asigura condiţiile prin care acest segment se poate dezvolta sănătos. Nu în ultimul rând, BNR trebuie să asigure un echilibru între interesul statului, cel al cetăţenilor care sunt consumatori şi cel al băncilor comerciale. Iată că  fostul economist al […]
Contract-mamut: drepturile TV ale NBA în SUA, vândute cu 24 de miliarde de dolari
Liga nord-americană de baschet (NBA) a anunţat recent că a semnat un contract pe opt ani cu Turner Broadcasting ( deține postul TNT) şi Walt Disney

YESTERDAY

Câţi condamnaţi şi cercetaţi penal, fac legi în Parlamentul României
Din cei 580 de parlamentari, 35 au problema cu legea, fiind in diferite situatii: 11 sunt trimisi in judecata , 17 sunt urmariti penal, 2 sunt condamnati in prima instanta, unul definitiv cu suspendare  iar 4 cereri de urmarire penala au fost respinse. Unii sunt condamnati definitiv, dar nu pleaca din parlament, altii sunt trimisi […]

Niciun comentariu: