În ultimii ani, numărul victimelor stresului a crescut alarmant. Fie că este vorba despre angajaţi care, sub presiunea şefilor, muncesc zile în şir, pe bani mai puţini, sau oameni care şi-au pierdut locul de muncă şi sunt îngroziţi de scadenţa facturilor, toţi resimt acut oboseala. Au fost mediatizate în presă adevărate tragedii, când tineri până în 40 de ani s-au stins în faţa calculatorului, cu dosare în poală, încercând să respecte termene limită şi să îşi rezolve sarcinile de serviciu. În România nu există o legislaţie care să recunoască stresul drept o boală profesională. Cu toate acestea, dintre 1.000 de sesizări lunare primite de Inspectoratul Teritorial de Muncă, între 5 şi 10 procente sunt pentru orele suplimentare.
Ce vă spune numele de Raluca Stroescu? Cazul tinerei în vârstă de 31 de ani, care a murit pe fondul epuizării la serviciu a fost primul semnal de alarmă publicîn legătură cu suprasolicitarea la locul de muncă. Raluca Stroescu, auditor la Ernst&Young, a fost găsită moartă în casă, cu dosarele de la serviciu în braţe. Raluca muncise câte 100 de ore pe săptămână, potrivit colegilor săi. Slăbise 7 kilograme, ajungând la mai puţin de 40. Diagnosticul oficial a fost fibroză miocardică.
La scurt timp după tragedie, a circulat pe internet un e-mail trimis de aceasta cu un an înainte să moară. Raluca se plângea de oboseală încă de atunci şi întreba de o altă slujba, “oriunde, că o să mă descurc… mai greu ca aici nu există”.
- “Mă interesează orice, aici e super naşpa, au tot plecat oameni, nu mai avem manageri decât 3, coordonez mai multe echipe în acelaşi timp, clienţii mă caută, telefonul sună non stop. Noaptea fac OMF-uri şi IFRS-uri, inclusiv sâmbăta şi duminica. Oricum nu îţi poţi imagina… Săptămâna viitoare o să fiu în mai multe locuri în acelaşi timp. Nu mai vreau (…) Vreau orice serviciu numai să plec de aici, nu am mai dormit de nu ştiu câte săptămâni, maximum 5 ore pe noapte, inclusiv sâmbăta şi duminica.“
La trei ani de la tragedie, singura măsură luată de către Inspectoratul Teritorial de Muncă a fost amendarea compania Ernst & Young cu 20.000 de lei.
Un caz mai recent ne-a pus din nou pe gânduri. Carmen Ramona Cîciu, o tânără în vârstă de 34 de ani din Bucureşti, mamă a doi copii gemeni, a făcut stop cardio-respirator la birou şi, după mai multe zile de comă profundă, a murit. Ea muncea mai mult la firma Ipsos Interactive Services, unde era programator, pentru a-şi păstra locul de muncă.
„Era stresată, dar cine nu e în societatea de astăzi? Muncea mai mult, dar nu ştiam că se va ajunge aici. Au fost daţi oameni afară de la ea din companie şi era o perioadă mai grea. Ea îşi căuta altceva de muncă”, a povestit soţul ei, Marius Cîciu.
Şi colegii săi au vorbit, sub protecţia anonimatului, de zile de muncă la birou de peste 10 ore, proiecte terminate acasă şi multe ore suplimentare. Sindicaliştii au promis atunci un set de metode după modelul european care să reglementeze surmenajul la locul de muncă. Acest lucru se întâmplă de peste 30 de ani în ţări precum Belgia, Danemarca şi Marea Britanie.
“Stresul nu este considerat boală profesională. Avem de-a face cu o nouă formă de sclavagism şi tot mai mulţi lucrători se supun. În Europa, angajaţii ies în stradă pentru drepturile lor iar orele suplimentare sunt plătite şi nu e nimeni obligat să stea peste program”, a spus Bogdan Hossu, preşedintele organizaţiei sindicale Cartel Alfa.
Cele două nume sunt două variabile într-o ecuaţie care se repetă. Alţi angajaţi ai unor companii au murit din cauza epuizării, însă, în lipsa unui cadru legal, nu au fost găsiţi responsabili şi nu a fost luatî nicio măsură.
Citeşte şi despre industria stresului în valoare de miliarde de dolari.
"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu