
De ce ajung adolescenţii să fumeze se întreabă cercetătorii americani? Şi tot ei au găsit şi câteva răspunsuri:
ü Este bine ştiut faptul că adolescenţii au nevoie de o atenţie mărită. Aceştia adoră să fie în centrul atenţiei şi ajung să recurgă la diferite metode , bune sau rele pentru a obţine ceea ce caută. Fumatul devine uneori un mijloc prin care copilul cu vârsta cuprinsă între 13 şi 17 ani obţine o doză mare de atenţie.
ü Un alt factor care influenţează decizia de a fuma este cercul de prieteni. Anturajul în care adolescentul işi petrece timpul s-a demonstrat că lasă o mare amprentă asupra personalităţii şi contribuie într-o masura uriaşă la luarea deciziilor pe plan personal. Fie că cel mai bun prieten fumează , sau că i se pare că admiraţia amicilor creşte colosal atunci când acesta îşi aprinde o ţigară, îl determină pe adolescent să capete încredere în sine, şi astfel fără prea mult efort, să devină dependent de nicotină.
ü Ideea că fumatul este nepermis ajunge să fie o provocare pentru tineri şi astfel, din dorinţa de a demonstra că “ regulile sunt făcute pentru a fi incălcate” tot mai mulţi aprind prima ţigară din viaţa lor in căutarea adrenalinei.
Adolescenţii secolui XXI ar putea lesne să afle că…
· Un om care fumează un pachet de ţigări pe zi timp de un an va avea 1 litru de gudron depozitat în plămâni ;
· Ţigările conţin peste 300 de substanţe toxice, din care mai mult de 40 sunt cancerigene;
· 90% din fumători vor să se lase de fumat;
· Peste 75% din fumători suferă de boli cardiovasculare şi că aproape 90% dintre cei ce suferă de cancer pulmonar au fumat;
· Fumătorii inhalează mai puţin de 20% din fumul „produs” de ţigările lor;
· Tutunul afectează corpul uman în totalitate, efectul nociv începând în momentul contactului cu fumul de ţigară şi continuând să se manifeste ani de zile;
· Există ţigări electrice? Ele sunt un instrument care ajută în lupa contra fumatului.
Informaţii despre efectele nocive ale fumatului există la tot pasul , aşa cum există şi ocazii care să îţi permită să te poţi apuca de fumat.
Decizia îţi aparţine!
Genoveva Răuţu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu