„Conţinutul o să vorbească de la sine, dacă suntem sau nu partizani politici” spune Sorin Oancea, managerul B1 TV, într-un interviu acordat în exclusivitate paginademedia.ro. „Sunt într-o situaţie în care nu o să poată să mai vină acţionarul majoritar şi să îmi spună să fac într-un fel sau în altul”, continuă el.
Este primul interviu de la plecarea din Intact, anul trecut și după preluarea a 50% din postul B1 TV. „Au găsit un om mai tânăr şi mai talentat şi mai ambiţios decât mine”, spune ironic Oancea despre îndepărtarea lui de la conducerea Antena 3.
Cât despre B1 TV, în care a investit 2 milioane de euro, cash și împrumuturi bancare, va fi „o relansare treptată”. Spune că au fost discuții deocamdată fără rezultatcu Mihaela Rădulescu, dar „o așteaptă să se hotărască”.
Un interviu despre B1 TV, despre regrete, despre Antena 3 și despre relația cu familia Voiculescu.
Din interviu:
Interviul, pe larg (transcrierea interviului paginademedia.ro a fost realizată de compania Monitoring Media)
- „Postul n-a avut orientare politică şi nu o să aibă în continuare orientare politică. Mi-am luat toate măsurile ca să nu mai existe acest risc. Faptul că eu controlez 50% din acţiunile companiei şi am drept de decizie editorială.”
- „Sunt într-o situaţie în care nu o să poată să mai îmi vină acţionarul majoritar şi să îmi spună să fac într-un fel sau în altul.”
- Din 2 milioane de euro investiți, „Investiţia în echipamente este de vreo 600.000 de euro şi restul s-au dus pe programe, preproducţie şi salarii.”
- Ținte de publicitate: „Estimările noastre sunt la 5 milioane de euro vânzări anul ăsta.”
- Despre Mihaela Rădulescu: „Deocamdată, ea a declinat acea ofertă, urmând să se mai gândească, să mai analizeze. (…) O aşteptăm să se hotărască şi să îşi lămurească chestiunile de familie, care deocamdată, nu îi permit să facă o astfel de emisiune săptămânală.
- Despre plecarea din Intact: „Nu a fost împotriva voinţei mele. A fost de comun acord. Numai că din punctul meu de vedere condiţiile acestei schimbări nu au fost respectate şi de partea cealaltă.
- Despre acțiunile pe care le mai are la Radio Zu și la Antena 3: „Le-am făcut cunoscută disponibilitatea mea de a le vinde acţiunile. Ei deocamdată nu şi-au manifestat interesul pentru a le cumpăra.”
Petrişor Obae: Aţi condus câţiva ani Antena 1, apoi aţi lansat Antena 3 şi aţi dus-o până la un punct. Cum va fi acum B1, mai mult ca Antena 1 sau mai mult ca Antena 3?
Sorin Oancea: B1 va fi un post cu pretenţii generaliste, dar informaţiile, ştirile şi talk-show-urile vor avea o pondere foarte mare. Ziua, nevoia de informaţii e destul de mare, oamenii s-au obişnuit să consume ştiri, chiar de televiziune, şi în spaţiile de office, de tranzit şi cred că asta este o abordare mai bună. Va fi câte un pic din amândouă, dacă vreţi.
Adică în timpul zilei va fi ca un post de ştiri.
Da. Şi spre seară, va mai apărea şi ceva divertisment. Începând cu Cancan TV, terminând cu Late Night-ul, dar în mijlocul prime-time-ului va domina tot un talk-show de actualităţi.
Nu film sau divertisment, ca la o generalistă.
Deci nu film sau divertisment, de luni până joi, inclusiv. Pentru weekend lăsăm loc divertismentului.
Ca strategie de programe, cam cum aţi structura segmentele orare ale unei zile?
De dimineaţă până seara ştiri şi talk-show-uri, informaţii. În accesul prime-time-ului vom avea divertisment. De fapt, este o emisiune celebrity news magazine, deci tot ştiri, dar despre celebrităţi, despre vedete.
Cancan TV o să fie la bătaie cu Happy Hour, Acces Direct şi toate emisiunile tabloide de pe celelalte posturi?
Nu. E mai rău, o să fie la bătaie cu principalele emisiuni de ştiri de la celelalte televiziuni mari. Va fi între 18:30-20:00.
De ce aţi ales această variantă, şi nu la bătaie cu ele?
Pentru că am vrut să dăm o alternativă în materie de programming telespectatorilor. Sunt staţiile aşa-zis mari – Pro TV, Antena, care domină piaţa şi după aia, un pluton mai mare de staţii. Noi aici, în zona asta vom încerca să intrăm şi să ne batem.
Va avea şi ceva din Prima, şi ceva din Kanal D, şi ceva din TVR. Adică asta e zona în care noi vrem să intrăm, până la sfârşitul anului.
Lipseşte ceva de aici. Lipsesc filmele.
Filmele vor fi mai puţine, pentru început. Cu filmele nu e aşa simplu, te-ai dus la piaţă şi ai cumpărat filme şi ai venit cu ele acasă şi le-ai pus pe post. Sunt negocieri îndelungate, în special cu majorii, contractele sunt făcute pe câte trei, poate chiar cinci ani de zile şi toate celelalte staţii, fiind în piaţă de mai multă vreme, şi-au făcut contractele. Acum la Cannes, în luna aprilie, o să fim şi noi prezenţi cu o delegaţie de trei oameni, care vor începe negocieri.
Mihaela Rădulescu e așteptată la Duminica în familie
Aţi atacat şi vedete, precum Andreea Marin, Mihaela Rădulescu, Florin Călinescu, pentru proiectul dumneavoastră?
Am avut discuţii cu mai multe vedete. Unele s-au concretizat, altele nu.
S-a vehiculat că pentru emisiunea Duminica în familie v-aţi fi dorit-o pe Mihaela Rădulescu.
Da.
Aţi discutat cu ea?
Nu personal.
Dar s-au purtat discuţii pentru a o aduce la B1?
Da.
Şi la ce rezultat au dus?
La niciun rezultat. Deocamdată, ea a declinat acea ofertă, urmând să se mai gândească, să mai analizeze. Nu am înţeles că ar avea o problemă cu B1, ci cu ideea de emisiune de televiziune. Ea nu poate veni săptămânal în ţară. Şi asta e o problemă. Dacă ai o emisiune săptămânală, trebuie să vii şi să o faci.
Dar este exclusă total o colaborare cu ea?
Nu, dimpotrivă. Noi ne dorim. O aşteptăm să se hotărască şi să îşi lămurească chestiunile de familie, care deocamdată, nu îi permit să facă o astfel de emisiune săptămânală.
Până atunci, cine va prezenta Duminica în familie?
Nu va fi o Duminică în familie acolo. Va fi o reluare a emisiunii Bazar Bizar cu Mărgineanu.
Implicarea lui Bobby Păunescu: din punct de vedere editorial, zero
Veniți de la Antena 3, un post cu o poziţie clară anti Băsescu, la B1 TV, un post cunoscut până acum pentru atitudinea pro preşedinţie. Ce iese din ciocnirea aceasta, care va fi orientarea politică a postului?
Eu v-aş răspunde aşa. Mie nu mi-a fost evidentă orientarea politică a postului, a anumitor emisiuni, dumneavoastră aţi spus-o, da? Postul n-a avut orientare politică şi nu o să aibă în continuare orientare politică.
Nu credeţi că există acest risc, dată fiind experienţa dumneavoastră anterioară, la Antena 3?
Nu.
De ce?
Mi-am luat toate măsurile ca să nu mai existe acest risc. Faptul că eu controlez 50% din acţiunile companiei şi am drept de decizie editorială.
Sunt într-o situaţie în care nu o să poată să mai vină acţionarul majoritar şi să îmi spună să fac într-un fel sau în altul.
Dar care este nivelul de influenţă al lui Bobby Păunescu, de exemplu, în această televiziune?
Din punct de vedere editorial, zero.
Dacă el vine şi spune: domnul Oancea, am şi eu o mică problemă. Uitaţi ce mi s-a întâmplat, hai să o cotim şi noi într-un fel. Ce-i spuneţi?
Nu cred că Bobby Păunescu este genul ăsta de om, care să vină cu astfel de intervenţii. Noi am avut nişte discuţii, bineînţeles, înainte de a semna contractul de asociere şi nu cred că vor fi astfel de situaţii.
Nu vor fi. Bobby nu mi-a dat această impresie, ar fi putut să o spună foarte clar, de la bun început. N-a făcut-o. Şi eu nu cred, după cum am vorbit şi mai devreme, eu nu cred că postul avea o anumită orientare până acum, ci unele emisiuni de pe acest post. Spuneţi dumneavoastră că ar fi avut o anumită orientare. Eu nu vreau să comentez.
Şi credeţi că, după plecarea lui Radu Moraru, s-a dus şi această percepţie, că B1 este un post portocaliu?
Probabil că nu.
Şi cum o să contracaraţi această percepţie?
Prin conţinut. Conţinutul o să vorbească de la sine, dacă suntem sau nu partizani politici.
Întotdeauna managerul are partea lui de vină în orice poziţionare sau orientare
Dar aţi stabilit în contract că Bobby Păunescu nu poate interveni în niciun fel în politica editorială?
Da. Dacă vom avea parti-pris-uri politice, e numai vina mea şi răspunderea mea de data asta. Nu o să mai am pe cine da vina.
La Antena 3 dumneavoastră aţi avut un rol în orientarea politică a postului? În poziţionarea politică a postului?
Întotdeauna managerul are partea lui de vină în orice poziţionare sau orientare o are un post televiziune sau de radio, mă rog. Întotdeauna şi directorul are partea lui de vină. Că e de acord sau că nu e de acord, astea sunt alte discuţii.
Atunci la Antena 3 care a fost raţiunea pentru care aţi decis totuşi să poziţionaţi postul pe o anumită aripă politică?
Antena 3 a început să emită în 2005. Din 2005 şi până în prezent postul a avut cam aceeaşi linie critică la adresa puterii. Diferenţele au fost de intensitate. Şi ăsta e tot comentariul pe care vreau să îl fac vis-a-vis de subiectul ăsta.
Şi de ce spuneţi că la B1 nu veţi fi tentat să poziţionaţi în niciun fel postul, strategic, din punct de vedere politic? De ce spuneţi că de data asta nu veţi mai face?
Pentru că mi se pare că e cea mai inteligentă atitudine pe care pot să o am. Că într-o piaţă media extrem de polarizată pro şi contra, după atâţia ani de campanie susţinută, nu vorbim de stânga, de dreapta. Cred că pur şi simplu multă lume s-a săturat de atâta campanie.
Nu comentăm acum dacă e bine sau nu e bine ceva sau altceva, ci pur şi simplu cred că oamenii s-au săturat de campanie politică şi pro şi contra. Şi vor şi ştiri şi informaţii normale, diverse şi despre altceva decât ce au făcut conducătorii acestei ţări sau ce au făcut cei din opoziţie sau aşa. Nu înseamnă că nu vom da şi asta.
Dar informaţiile şi talk-show-urile nu vor fi centrate numai pe aşa ceva, numai pe politică. Sunt multe alte domenii ale vieţii cotidiene care pot fi abordate şi trebuie să fie abordate.
Din moment ce există două posturi de ştiri susceptibile a face anumite jocuri, de ce al treilea post de ştiri n-ar face acelaşi lucru?
După părerea mea, în cazul Realităţii şi Antenei 3, nu mai e nimic de demonstrat. Mai e ceva de demonstrat? E vreo bănuială sau vreo suspiciune? Sau este cât se poate de evident? Lăsăm cu semnul întrebării, da?
Cred că pentru B1 trebuie să lăsăm măcar acea prezumţie de nevinovăţie, până va da măsura valorii sale, măcar aici nu există demonstraţia adevărului pe hârtie. Măcar atât. De-asta zic să plecăm de la prezumţia că ne vom face treaba în mod obiectiv şi corect.
Din păcate am fost nevoit să plec din trustul Intact
Petrişor Obae: După atâţia ani în televiziune, într-o zonă extrem de stresantă, dumneavoastră aţi decis să investiţi banii tot în televiziune. De ce?
Păi banii pe care i-am câştigat, i-am câştigat tot din domeniul ăsta. Cred că asta e ce ştiu eu să fac cel mai bine. Şi pentru că din păcate am fost nevoit să plec din trustul Intact, am vrut să rămână aproape tot de un domeniu care îmi e drag şi pe care îl cunosc.
Aţi fost nevoit. Simt un regret în ce spuneţi dumneavoastră.
Da. Se poate spune că e şi un regret, e adevărat.
Şi de ce aţi fost nevoit să plecaţi?
Nu aş vrea să dezvălui subiectul ăsta. Sunt încă multe lucruri de lămurit între mine şi trustul Intact, aşa că aş prefera să nu comentez pe tema asta.
Dacă v-aţi permis să cumpăraţi un post de televiziune, aţi câştigat destul de bine ca om de televiziune în aceşti ani.
Da. Am câştigat destul de bine. Corect.
Cam cât aţi investit în B1 TV, partea dumneavoastră de investiţii?
Să zicem, 2 milioane.
Două milioane. Sunt toţi banii aduşi de dumneavoastră.
Da.
Există destul de multe zvonuri pe piaţă cum că de fapt banii care se investesc acum în B1 nu ar veni de la Sorin Oancea, ci de la oameni din zonă politică. Cum comentaţi aceste lucruri?
La fel se poate spune şi despre alte televiziuni. Nu e adevărat. Şi se poate demonstra foarte simplu chestia asta, printr-o discuţie cu banca care a girat toată această investiţie.
Să înţeleg că e vorba de un împrumut bancar, nu de cash.
E vorba de ambele variante. Şi cash personal şi credit bancar.
Pe ce s-au dus aceşti bani?
În echipamente şi programe şi salarii. Investiţia în echipamente este de vreo 600.000 de euro şi restul s-au dus pe programe, preproducţie şi salarii.
Unde sunt studiourile? De unde emite?
Studioul de ştiri şi cel de talk-show-uri sunt aici în Calea Victoriei. Şi studioul de acces, mă rog, Cancan, late night şi matinal la Palatul Copiilor.
Estimările noastre sunt la 5 milioane de euro vânzări anul ăsta
În termene obiective clare, de unde porneşte acum B1 şi unde vrea să ajungă? Şi mă refer aici la rating, dar şi la bani, evident.
Bun, ca bani e greu de spus pentru că este o situaţie de criză acum, este o situaţie de tranzit economic, de tranziţie economică către redresare. Dar ca market share suntem acum aproape de 1% și sperăm ca la sfârşitul anului, în ultimul trimestru, să fim la minimum 3% și un rating mediu de 1-1,5.
Ca bani?
Estimările noastre sunt la 5 milioane de euro vânzări anul ăsta. În condiţiile de programe de anul trecut am făcut 2.5 milioane. În condiţiile de programe de anul ăsta cred că o dublare e realistă. Şi dacă aţi văzut creşterea de audienţă am vrea să o triplăm. Eu zic că sunt realiste.
De ce aţi preferat să luaţi un canal care exista pe piaţă în loc să luaţi unul de la zero cu aceeaşi investiţie?
B1 există şi va fi relansat. Cred mai mult într-o astfel de abordare de business decât în lansarea unui canal de la zero. E foarte greu în ziua de azi să faci loc unui canal de la zero din multe, multe motive: obiceiuri de consum, poziţia pe telecomandă, relaţiile cu operatorii de cablu şi platforme digitale.
Sunt multe probleme cărora trebuie să le faci faţă în a lansa. În afară de asta, în momentul în care noi vom pune nişte programe bune pe post, ele vor produce de a doua zi. Oamenii trec pe la B1, se vede din frecvenţa butonărilor. În momentul în care vom avea programe mai bune sunt convins că oamenii se vor uita.
Cu un canal nou, şi ştiu bine că am trecut prin asta cu Antena 3, e foarte greu şi poate dura până la 1 an de zile ca oamenii să se obişnuiască să treacă pe la tine pe post să vadă ce e.
Ce se întâmplă cu acțiunile de la Antena 3? „Deocamdată nimic”
Să intru într-un alt subiect acum, legat de Intact. În ce relaţii aţi rămas cu familia Voiculescu?
În nici un fel de relaţii.
Nu aţi mai vorbit după plecarea dumneavoastră?
Nu.
Credeţi că sunt supăraţi că le-aţi luat oameni?
Nu vreau să fiu ipocrit. Bănuiesc că nu le convine. Dar să ştiţi că nu e corect spus că le-am luat oamenii. Cei mai mulţi oameni, dacă nu cumva toţi care au venit de acolo, fie au fost îndepărtaţi de ei, fie au urmat oameni îndepărtaţi de ei care au venit alături de mine.
Noi nu am fost în poziţia să licităm la oameni. Nu aveam resursele Intactului să le oferim oamenilor mai mulţi bani. Am făcut eforturi foarte mari şi facem în continuare ca să le dăm măcar atât cât aveau acolo. Dar unii dintre ei chiar au preferat să vină. Nu vorbesc de mine, dar după Aura (Țițirigă-n.r.), după alţii, nu mai dau nume.
Aţi plecat din Intact, dar sunteţi încă acţionar în două companii media acolo. Aveţi 10% parcă la Radio Zu şi 25% încă la Antena 3. Ce se întâmplă cu aceste acţiuni?
Deocamdată nimic.
Deci dumneavoastră practic acum sunteţi acţionar la un concurent, nu?
Da.
V-a făcut familia Voiculescu vreo ofertă de a prelua acţiunile pe care le deţineţi dumneavoastră acolo?
Încă nu.
Aţi avut discuţii în acest sens?
A fost un început de discuţie chiar înainte de a pleca.
Şi concluzia?
Fără concluzii.
Şi când vor fi reluate aceste discuţii?
Nu ştiu, iniţiativa le aparţine.
Dar dumneavoastră cum vă simţiţi ca acţionar la un concurent?
Eu, din poziţia mea, cu 25% la Antena 3, nu pot iniţia nimic. Le-am făcut cunoscută disponibilitatea mea de a le vinde acţiunile. Ei deocamdată nu şi-au manifestat interesul pentru a le cumpăra.
Eu acolo nu am niciun cuvânt de spus, nici în calitate de acţionar. Şi deocamdată managementul de acolo face ce doreşte, nu mă întreabă şi nu îmi raportează absolut nimic mie. Deci eu nu am acces la informaţii de acolo.
Dar acolo la un moment dat aţi fost dat la o parte de la conducerea Antena 3. De ce s-a întâmplat acest lucru?
Nu ştiu. Întrebaţi-l pe domnul Voiculescu.
Vă întreb pentru că presupun că vi s-a dat o explicaţie.
Aş vrea să nu dezvoltăm subiectul ăsta. Am spus de la bun început că nu vreau să dezvoltăm subiectul ăsta. Dar cred că cel mai bine întrebaţi-l pe domnul Voiculescu.
Despre înlăturarea de la Antena 3: Au găsit un om mai tânăr şi mai talentat şi mai ambiţios decât mine
Vroiam să vă întreb care este motivul comunicat dumneavoastră atunci. Şi atunci e o întrebare pentru dumneavoastră."
Nu a fost chiar aşa. Adică, haideţi să spunem altfel, nu a fost împotriva voinţei mele. A fost de comun acord. Numai că din punctul meu de vedere condiţiile acestei schimbări nu au fost respectate şi de partea cealaltă. Deci schimbarea se produce în anumite condiţii.
Plecarea, renunţarea mea la conducerea Antenei 3 se producea în anumite condiţii. Eu mi-am respectat partea mea de condiţie şi am renunţat la conducerea Antenei 3, deşi firma era pe creştere ca audienţă şi pe profit din punct de vedere financiar. Iar partenerii mei nu şi-au respectat partea lor de înţelegere.
Ne puteţi detalia ce înseamnă asta?
Nu, nu.
Anul trecut aţi primit sau veţi primi dividende de la aceste vânzări?
Nu ştiu. Nu mi-a fost prezentat bilanţul. Mai e timp până în mai.
Am observat că cei mai mulți dintre oamenii care au început televiziunea în Intact, televiziunea Antena 1, nu mai sunt acolo, vorbesc de cei din management. De ce credeţi că trupa de început de la Antena 1 nu se mai regăseşte acum în echipa Intact?
Probabil pentru că au fost găsiţi alţi oameni mai buni, care să îi înlocuiască.
Simt o doză de ironie în tonul dumneavoastră.
Am zis probabil, nu am de unde să ştiu ce a stat la baza acestor decizii.
Dar ştiţi ce s-a întâmplat în cazul dumneavoastră.
Ştiu. Au găsit un om mai tânăr şi mai talentat şi mai ambiţios decât mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu