joi, 17 martie 2011

Miss Preuniversitaria 2011 – Impresii de la eveniment

Astăzi a avut loc mult așteptata finală, Miss Preuniversitaria 2011, ce s-a desfăşurat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Botoşani. În concurs s-au luptat cele mai frumoase 10 domnişoare din clasele X-XII , pentru coroniţa de Miss.
Spectatorii au  fost „hipnotizaţi” de frumuseţea şi graţia concurentelor, pe parcursul întregii  seri. Concursul a început cu ropote de aplauze;  dar după cum au remarcat și cei doi prezentatori,  publicul a fost “surprinzător de cuminte anul acesta “. Sala a  fost plină , iar participanţii -  au devenit la un moment dat nerăbdători să afle decizia juriului.
Au fost probe de zi , seară , sport precum  și  cea a dansului de societate, unde concurentele au fost nevoite să arate tot ce pot . Între momentele propriu-zise de concurs  au fost strecurate și numere din afara concursului. Am avut parte astfel  de dans , muzică și bineînteles voie bună !
Mai multe trupe deja cunoscute din Botoşani au fost responsabile cu întreţinerea atmosferei. Pe scenă au urcat rând pe rând formaţii de dans, muzică , teatru și contorsionism.
Ritmurile ţigăneşti au fost cele care au destins publicul înainte de decizia finală. Aşa cum,  probabil majoritatea ne așteptam, concurenta cu numărul 5 , CLUCI LORENA, a fost cea care a câștigat titlul de Miss Preuniversitaria 2011. Din câte ne-am dat seama decizia a fost primită cu bucurie de mulţi din cei aflaţi în sală , care s-au ridicat în picioare, unii  dintre ei dorind să o felicite în direct  pe domnişoara  împodobită cu mult  râvnita coroniţă .
Astfel s-a terminat minunata seară de bal de care s-au bucurat cu  toții, mai mult sau mai puțin.  


    Fotoreportaj
Oana Lupu și Roxana Amancei

Niciun comentariu: