Raluca Moianu, fosta prezentatoare a emisiunii Iartă-mă, se întoarce la postul TVR1. Ea va realiza, din 21 martie, emisiunea Perechea potrivită, la postul public de televiziune.
Venirea Ralucăi Moianu la TVR a fost anunţată de paginademedia.ro aici.
“Perechea potrivită este o emisiune care dă şansa oamenilor de orice vârstă de a-şi găsi sufletul pereche”, se arată într-un comunicat al Televiziunii Române.
Cum va arăta noua emisiune
Noua producţie de la postul public va aduna şase persoane care vor încerca să formeze cupluri.
“În fiecare săptămână, trei bărbaţi şi trei femei se întâlnesc în platoul emisiunii Perechea potrivită, încercând, pe parcursul a trei zile, să se cunoască. În acest timp, specialişti în psihologie, astrologie şi în comunicare non-verbală vor aprecia şansele lor de a forma cupluri”, se explică în comunicatul citat.
Despre Raluca Moianu:
Din anul 2000, numele Ralucăi Moianu s-a identificat cu emisiunea Iartă-mă, pe care a prezentat-o timp de şapte ani la TVR. Din 2007, prezentatoarea s-a mutat la Romantica.
Raluca Moianu şi-a început cariera în 1994, la Radio Contact, unde a fost directoare de programe timp de aproape zece ani. Primul pas în televiziune l-a făcut la Soti TV, apoi a lucrat, în paralel cu activitatea de radio, la programele pentru copii de la TVR (în emisiunea Şapte note fermecate).
În 2006 a contribuit la lansarea postului Magic FM, unde a fost directoare de programe până în 2008, când a hotărât să participe la crearea unui radio nou pe format oldies, Gold FM.
Citeşte şi:
"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu