vineri, 8 aprilie 2011

Vânzare: Managerul Rautakirja a cumpărat distribuitorul de presă

Vânzare: Managerul Rautakirja a cumpărat distribuitorul de presă: "

Sanoma Group a vândut operațiunele Rautakirja România și lanțul de magazine R-Kiosk lui Dan Vasile, directorul general al distribuitorului de presă.

Contactat de paginademedia.ro, Dan Vasile a declarat că “tranzacția cu Sanoma Group a fost încheiată deja“.

Potrivit unui comunicat al companiei Sanoma, publicat de WallStreet-online.de, vânzările nete ale distribuitorului de presă Rautakirja România (fostul Hiparion) s-au ridicat, în 2010, la valoarea de 18 milioane de euro. În timp ce rețeaua R-Kiosk, care numără în jur de 20 de magazine, a avut vânzări de circa 5 milioane de euro.

Finlandezii de la Rautakirja caută de mult timp un cumpărător pentru compania din România. Potrivit paginademedia.ro, Rautakirja a avut discuții și cu Dinu Patriciu, dar negocierile cu proprietarul Adevărul Holding nu au ajuns la un rezultat.

Sursa foto: Finaciarul

"

Niciun comentariu: