Dealul crucilor reprezintă locul naţional de pelerinaj al lituanienilor, un adevarat simbol al identităţii religioase. Acest loc se află la 12 km de oraşul Siauliai şi este recunoscut ca "centrul naţional de pelerinaj creştin". Orice persoană care aduce acolo un simbol religios , urmează să aibă parte de binecuvântare toată viaţa.
O legendă a locului spune că Guvernul Sovietic considera crucile un simbol ostil şi dăunător, aşa că totul a fost distrus, ars şi îngropat. În ciuda tuturor acestor eforturi, crucile reapareau după fiecare noapte, ajungand la un numar de peste 50.000.
Personal, în aprilie 2010, am avut şansa de a vizita acest loc, prin intermediul proiectului Comenius, Amazing Europe. Emoţia simtită din primul moment a fost cutremurătoare, un sentiment inexplicabil m-a cuprins, văzand mii de obiecte religioase într-un singur loc. Păşind tot mai adanc, intrand in tăramul crucilor, am simţit o linişte interioară, o siguranţă deplină, ştiind că dacă voi agăţa şi eu o cruciuliţă, viaţa mea va fi mai bună.
“Dealul Crucilor” ramane pentru mine un loc misterios, al meditaţiei spirituale!
Mădălina Iacob
Mădălina Iacob
4 comentarii:
Zguduitor! Bravo, Mădălina! Frumos scris.
Foarte emotionant!Atat locul cat si articolul.Continua tot asa!Bravo!
Articolul a fost preluat de Gazeta Crestina. Felicitari!
Felicitari pentru articol in primul rand. Are impact si suna foarte bine! Insa stim ca tu poti mult, mult mai mult Mada, nu-i asa?
So go to work honey and blow us all with your NEXT (master)piece. ;)
Trimiteți un comentariu