luni, 2 mai 2011

Elan Schwartzenberg, în direct la Turcescu: sunt acționar și la B1!

Elan Schwartzenberg, în direct la Turcescu: sunt acționar și la B1!: "
Noul proprietar al Realitatea TV, Elan Schwartzenberg și-a recunoscut în direct la talk-show-ul lui Robert Turcescu calitatea de acționar și la B1 TV! Elan Schwartzenberg a declarat într-o intervenţie telefonică la emisiunea lui Robert Turcescu şi Ion Cristoiu, Evenimentul Zilei, că el este asociat al postului B1 TV.
Nu intervin niciodata nici măcar în posturile în care sunt asociat, habar nu aţi avut până acum că eu sunt asociat la acest post de televiziune. (…) Puteţi verifica cu domnul Oancea şi cu domnul Bobby Păunescu că am acţiuni aici (la B1 TV, not. red)”, a spus noul proprietar al Realitatea TV, care a anunţat chiar azi că a cumpărat postul de ştiri de la copiii lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Declaraţia a fost făcută în contextul în care în studioul postului B1 TV se vorbea despre faptul că Elan Schwartzenberg nu a mai apărut la postul Realitatea TV, aşa cum a promis în conferinţa de presă de astăzi la care au participat şi copiii lui Sorin Ovidiu Vîntu. În direct, prin telefon, Schwartzenberg a declarat, la emisiunea lui Robert Turcescu (B1 TV) că producătoarea emisiunii de pe Realitatea TV l-a sunat cu 20 de minute înainte de emisiune să îi spună că prezența lui în emisiune „nu este oportună”.
Ion Cristoiu şi Robert Turcescu s-au arătat surprinşi de afirmaţia lui Elan Schwartzenberg că este acţionar la B1 TV.
Robert Turcescu l-a invitat pe Elan Schwartzenberg să vină în platou într-o emisiune viitoare. “Ar trebui să veniti la emisiune că noi nu ne schimbăm orarul”, a spus Turcescu.
După intervenţia în direct prin telefon a lui Elan Schwartzenberg, Ion Cristoiu, unul dintre realizatorii emisiunii de pe B1 TV, a izbucnit:
“Poate să vină şi mâine seară, e şmecher, el e cârnăţar ca şi Sebastian Ghiţă care a recunoscut că a greşit, un cârnăţar care a intra în presă. În momentul în care ai intrat noi nu suntem slugile nici dpmnului Vîntu şi nici ale domnului Ghiţă, noi l-am sunat să ne explice dacă o producătoare poate să-l sună şi să anuleze invitaţia la o emisiune.”

Acționariatul B1 se pierde în firme

După datele de la Consiliul Național al Audiovizualului, jumătate din acțiunile B1 sunt ale lui Sorin Oancea. Cealaltă este deținută de News Television, al cărei acționariat este mult mai stufos.
Acționariatul B1 TV (sursa: CNA)
Deținatoarea licenței audiovizuale este societatea B1 TV CHANNEL SRL, ai carei asociati sunt:
  • News Television (Romania) SRL – 50% si Oancea Sorin – 50%
Asociatii News Television (Romania) SRL:
  • Dac Air SA – 54.571%
  • Pavo SA – 22.571%
  • Brazen Limited Liability Company (SUA) – 13.1794%
  • TV Romania BV (Olanda) – 9.6786%.
Actionarii Dac Air SA:
  • World Capital NY Corporation (SUA) – 88%
  • Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – 8%
  • Iri Capital SA – 3%
  • Eastern European Consultant SRL – 0.6%
  • Petrogec SRL – 0.4%.
Actionarii Pavo SA:
  • City Business Center SRL – 51%
  • Olinvest SRL (asociat unic Ciobanu Constantin) – 49%.
Asociatii City Business Center SRL:
  • D&D Accept Consulting SRL – 99.9921%
  • Eastern European Consultant SRL – 0.0079%.
Asociat unic al D&D Accept Consulting SRL este Olferryboat SA. Actionarii Olferryboat SA:
  • Centrul de Afaceri Bucureşti SRL (asociat unic Paunescu Gheorghe Constantin) – 99.9%
  • Ghita Oana – 0.1%.
Asociatii Eastern European Consultant SRL:
  • Finmacht SA – 96.25%
  • Olinvest SRL (asociat unic Ciobanu Constantin) – 3.5%
  • Publisis Consult SRL (asociat unic Cristescu Polyana Daniela Luminita) – 0.25%
"

Niciun comentariu: