vineri, 5 iulie 2013

Scandal la Bolintineanu între părinți și polițiști

Scandal de proporții la Liceul Dimitrie Bolintineanu din Capitală. 100 de elevi au fost ridicaţi de la ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2013 şi duşi la audieri.
scandal liceu bolintineanuPărinții sunt revoltați și au declarat presei că nu vor să lase autocarele cu elevi să plece de la liceu, la audieri, până când polițiștii și procurorii nu le prezintă mandatul de aducere și să le explice din ce motiv.
Părinții adunați în fața liceului s-au luat la ceartă cu un grup de polițiști care le-au cerut să elibereze calea pentru a pătrunde mașinile în liceu. Părinții au spus că nu nicăieri niciun autocar și că niciun elev nu intră în acesta până când nu primește explicații. Elevii urmează să fie duși la audieri la Poliția Capitalei și la sediu DNA. 60 dintre elevi vor fi duși la Poliția Capitalei și 40 la DNA.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei a spus că: în acest moment se fac verificări de către polițiștii și procurorii bucureșteni. Este o acțiune în desfășurare, în dosarul care a început în urmă cu o lună, verificări. Nu au fost percheziționate persoane în anumite camere sau incinta liceului, au fost întocmite anumite liste. În acest moment punem în aplicare mandate de aducere de către instanța de judecată. S-a discutat cu fiecare copil în parte și li s-a prezentat mandatul de aducere. În acest moment, părinții pot lua legătura cu elevii doar telefonic ca să afle unde au fost duși la audieri.
În timp ce purtătorul de cuvânt dădea declarații la presă, o femeie, părinte al unui elev, aflat în fața liceului s-a răstit la polițist cerând explicații, întrebându-l de ce nu au fost citați elevii acasă și de ce i-au ridicat de pe băncile școlii direct din examen.
Alexandru Niculae a spus că mandatele de aducere au fost decise de Tribunalul București și că elevii nu sunt reținuți sau arestați, ci doar vor fi conduși de poliție, la audieri. Pentru a calma spiritele și părinții nervoși, polițiștii au venit și cu psihologi la liceul Bolintineanu.
Alți elevi care au fost lăsați să iasă din liceu au spus că cei reținuți sunt disperați, sunt speriați și că li s-a făcut rău.
Pe numele fiecărui elev există deja mandat de aducere. Anchetatorii spun că este vorba doar de o clarificare.
Elevi care au susţinut bacalaureatul la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” şi părinţii acestora vor fi audiaţi în dosarul în care se fac cercetări privind suspiciuni de fraudă la examen şi în care directoarea şcolii a fost arestată pentru trafic de influenţă.
Procurori de la Parchetul Tribunalului Bucureşti şi poliţişti sunt la Liceul “Dimitrie Bolintineanu”, de unde ridică înscrisuri şi obiecte în ancheta privind frauda la bacalaureat, nefiind făcute percheziţii asupra elevilor sau profesorilor.
Procurorii ridică înscrisuri şi obiecte de la Liceul “Bolintineanu”
La momentul actual, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti efectuează anumite verificări la Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu din Bucureşti, în legătură cu examenul de bacalaureat în curs. Verificările vizează ridicarea unor înscrisuri şi obiecte relevante, fără perturbarea probei desfăşurate în ziua curentă. În principiu, nu sunt vizate sălile de examen şi nu vor fi efectuate percheziţii asupra elevilor sau profesorilor”, au anunţat procurorii, într-un comunicat de presă.
Examenele scrise de la bacalaureat au început luni cu proba la Limba şi literatura română.
La câteva ore după susţinerea probei la Limba română, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a anunţat că a fost schimbată Comisia de bacalaureat de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu”, din Sectorul 5 al Capitalei, iar directorul şi directorul adjunct ai şcolii au fost demişi, pentru presupuse fapte de corupţie.
Potrivit ISMB, au fost schimbaţi cei cinci membri ai comisiei de bacalaureat, 32 de profesori supraveghetori de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu”, directorul şi directorul adjunct ai Liceului “Dimitrie Bolintineanu, precum şi directorul Şcolii Gimnaziale nr. 178, care îndeplinea şi rolul de vicepreşedinte al comisiei din centrul de examen.
Parchetul Tribunalului Bucureşti anunţa luni că a fost începută urmărirea penală “in rem” pentru fapte de corupţie privind proba scrisă la Limba română de la bacalaureat care a fost susţinută la Liceul “Dimitrie Bolintineanu”, fiind făcute percheziţii la unitatea de învăţământ cu sprijinul SRI, Direcţiei Generale Anticorupţie şi Poliţiei Capitalei.
Ulterior, procurorii au dispun începerea urmăririi penale în cazul directoarei de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu”, Costica Vărzaru, pentru trafic de influenţă, aceasta fiind arestată marţi, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti.
Parchetul Tribunalului Bucureşti a arătat în propunerea de arestare preventivă a Costicăi Vărzaru că, în 12 iunie, procurorii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită de către angajaţi ai Liceului Teoretic “Dimitrie Bolintineanu” şi de luare de mită de către membrii comisiei de supraveghere de la examenul de bacalaureat care se susţine la acest liceu.
Potrivit procurorilor, în semestrul al doilea al anului şcolar 2012-2013, Costica Vărzaru a pretins şi primit bani de la elevi care urmau să susţină examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie, promiţând că va interveni la membrii comisiei pentru a le facilita promovarea examenului.
Sumele de bani, în cuantum de 500 de euro de elev, reprezentând costurile pentru petrecerea de absolvire şi «cheltuieli» pentru examenul de bacalaureat, au fost strânse prin intermediul diriginţilor claselor terminale. Anchetatorii au stabilit că printre diriginţii care ar fi strâns de la elevi câte 500 de euro este şi profesorul de religie Leonard Petre
Banii ajungeau la Costica Vărzaru, care se angajase să “relaţioneze” cu profesorii supraveghetori de la probele scrise ale examenului de bacalaureat. Banii erau daţi fie direct, fie disimulat, puşi în pachete de ţigări, ziare sau reviste, ce erau lăsate pe catedrele supraveghetorilor.
The post Scandal la liceu între părinți și polițiști appeared first on exclusivNews.

Niciun comentariu: