duminică, 10 noiembrie 2013


Comisia Rosia Montana: Vot final asupra raportului privind proiectul minier
Raportul privind proiectul minier Rosia Montana va primi luni votul final in cadrul Comisiei speciale parlamentare. Potrivit unor surse oficiale, cel mai probabil, raportul Comisiei speciale care analizeaza proiectul minier Rosia Montana va fi unul de respingere.
Surse: Şeful celei mai mari companii din industria aurului se va retrage la anul.
Peter Munk, fondatorul si presedintele Barrick Gold, cel mai mare producator de aur la nivel mondial, nu va candida pentru un nou mandat la conducerea companiei, transmite Mediafax. Munk, unul dintre cei mai cunoscuti oameni de afaceri din Canada, se va retrage de la conducerea Barrick Gold la adunarea generala de anul viitor a actionarilor, care va avea loc cel mai probabil in primavara, potrivit
Transparenta in companiile de stat. Modelul suedez
As vrea sa stiu cate companii de stat sunt in Romania. Cat este cifra lor de afaceri, cat este profitul pe care-l varsa actionarului majoritar, statul. Sau gaura, evident. Cat este de mare, sau mic, salariul managerilor, al membrilor consiliului de administratie si cum sunt corelate “drepturile banesti” cu rezultatul financiar sau orice alta logica de motivare. Cine sunt reprezentantii statului in
VIDEO Taifunul Haiyan loveste Vietnamul. In Filipine a ucis peste 10.000 de oameni
Taifunul Haiyan, care a lovit puternic statul Filipine unde a ucis peste 10.000 de persoane, a atins coastele Vietnamului in primele ore ale zilei de luni, au anuntat meteorologii de la centrul american pentru alerta de taifun (JTWC).
Noi audieri în Dosarul Transferurilor. Greii fotbalului, din nou în faţa instanţei.
Cosmin Contra si Nicolae Badea ar trebui sa ajunga, luni, in jurul orei 12.00, la Curtea de Apel Bucuresti, unde vor fi audiati in celebrul dosar al Transferurilor. La termenul trecut au fost audiati Ion Ionica, cel care a fost reprezentantul celor de la Otelul Galati, si Dinu Gheorghe, care in acea perioada era presedinte la Rapid, atunci cand s-a realizat transferul lui Cristi Dulca. Citeste si:
Despăgubire de 15.000 de euro, pentru că a fost muşcată de câini de pază.
O femeie din Focsani a primit 15.000 de euro despagubiri, dupa ce a fost muscata de patru caini de paza, in urma unei sentinte judecatoresti, transmite Digi 24. Citeste si: O femeie muscata de un maidanez a primit 3.000 lei despagubire de la primarie Ea a fost atacata acum doi ani, in timp ce trecea prin curtea unei societati pentru a ajunge la locul de munca. Femeia s-a ales cu traume fizice si p
Cum să faci să uiti de stres, acasă.
Stresul este o problema foarte des intalnita in zilele noastre. Un ritm de viata haotic, foarte multe responsabilitati, timpul foarte scurt sau presiunea acestuia, sunt cauzele principale ale aparitiei stresului. De multe ori partenerii tind sa isi spuna unul altuia cand ajung acasa, ca problemele de la job trebuie lasate la intrarea in casa. In mod normal asa ar trebui sa procedeze fiecare dintre
Cum te afectează nopţile pierdute.
Noptile pierdute in tinerete se resimt nu numai a doua zi, ci si mult timp dupa, lasand semne vizibile pe chipurile noastre. In perioada adolescentei pana mult dupa ce aceasta s-a incheiat tindem sa pierdem noptile fara sa ne gandim la consecintele faptelor noastre si cat de mult poate acest lucru sa ne influenteze pe viitor. Tenul are cel mai mult de suferit din cauza noptilor pierdute. Noptile a
80 de nord-coreeni, executaţi public, după ce au urmărit emisiuni din Coreea de Sud.
De la inceputul lunii noiembrie, 80 de persoane au fost executate public in Coreea de Nord, dupa ce au fost acuzate ca au urmarit emisiuni ale televiziunii sud-coreene, transmite Mediafax. JoongAng Ilbo, un cotidian conservator, nu citeaza decat o singura sursa anonima, dar cel putin un grup de transfugi nord-coreeni ajunsi in Coreea de Sud a declarat ca a primit informatii care confirma articolul
Primarul unei comune din România crede că jumătate dintre locuitori vor pleca în Marea Britanie în 2014. "Va rămâne doar capra albă cu pete maro"
Primarul unei comune din România susţine că jumătate dintre locuitorii a două sate de pe raza acesteia vor pleca în Marea Britanie după 1 ianuarie, când vor fi ridicate restricţiile de muncă pentru români şi bulgari, relatează Daily Mail, într-un reportaj publicat în ediţia electronică.
Torţa olimpică a revenit pe Pământ, după o IEŞIRE ISTORICĂ în spaţiu - FOTO
O capsulă Soyuz, având la bord trei astronauţi şi torţa olimpică rusă, care a fost scoasă în spaţiu pentru prima dată în istorie, a aterizat luni în Kazahstan, în Asia Centrală, cu mai puţin de trei luni înainte de începerea Jocurilor Olimpice de la Soci.

Niciun comentariu: