În fiecare an, de 20 decembrie, românii sărbătoresc Ignatul, ziua în care se taie porcul. Porcul se sacrifică după un adevărat ritual la care participă întreaga familie.
Folcloristul Petru Caraman, citat de Agerpres, consideră că obiceiul tăierii porcului din ziua de Ignat îşi află rădăcinile în tradiţiile antichităţii romane. Lumea romană practica acest sacrificiula Saturnalii, între 17 şi 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, la origine zeu al semănăturilor. Porcul însuşi era socotit ca întruchipare a acestei divinităţi, a cărei moarte şi reînviere se consumă la cumpăna dintre ani. Este însă vorba de un transfer al obiceiului, de la data la care se celebra iniţial Anul Nou în lumea romană, începutul primăverii, al semănatului, la sărbătorile ce precedau Calendele lui Janus, adică la Saturnalii. În zilele noastre, tăierea porcului este un prilej de reunire a familiei, deoarece participă de obicei toţi membrii ei, iar pentru copii este un prilej de veselie şi joacă. Bărbaţii sunt cei care se ocupă de sacrificarea animalului, iar tradiţia cere ca acela care taie porcul să fie un om curat, care înainte de sacrificiu trebuie să meargă la Biserică, să se spovedească, părintele iertându-i şi păcatul uciderii porcului. În unele regiuni chiar şi gospodăria este sfinţită Citeşte mai mult... |
YESTERDAY
Raul Oaida uimește lumea cu invențiile sale. După ce a creat o navetă spațială din piese lego și bicicleta cu reacție, românul a creat mașina care merge cu aer.
În 2012, Raul Oaida uimea întreaga lume trimițând în spațiu o navetă spațială construită în întregime din piese lego. După care a reușit să creeze un motor cu reacție, devenind primul român, de la Henri Coandă încoace, care a construit un astfel de motor. Românul de doar 19 ani din Deva nu s-a oprit aici. Raul a construit primul autoturism din piese Lego care este propulsat de un motor care funcționează pe aer, construit tot din lego. Pentru construcția autoturismului, care poate dezvolta o viteză maximă de 30 km/h, au fost necesare 500.000 de piese lego. Motorul autoturismului dispune de un total de 256 de pistoane și are patru motoare radiale. Mașina a fost fabricată în România și apoi trimisă cu avionul antreprenorul australian Steve Sammartino, cel care a susținut financiar proiectul ale cărui costuri s-au ridicat la 125.000 de dolari. Anul trecut, Oaida a construit un motor cu reacție pe care l-a montat pe o bicicletă. Reușita tânărului din Deva este cu atât mai spectaculoasă ținând cont de faptul că acesta are doar liceul absolvit. Încă nu are timp de facultate pentru că zilnic, stă și câte 12 ore în atelierul său. The post Românul Raul Oaida a uimit lumea. A inventat mașina care merge cu aer appeared first on exclusivNews. |
"Imigranții? O resursă economică și culturală". Sunt convinși de acest lucru trei intervievați din patru într-un studiu publicat de La Stampa. În ultimii ani atitudinea față de imigranți s-a îmbunătățit. "Însă rezistențele tind să se reducă cu mai mare efort"
Majoritatea italienilor consideră imigranții o resursă, economică și culturală. Și îi consideră, în privința infracțiunilor, la fel de periculoși ca italienii. Acestea sunt concluziile studiului LaST (Community Media Research Questlab) publicat pe 2 decembrie în La Stampa. Datorită unei confruntări cu un studiu analog efectuat în 2007 de Demos, studiul confirmă că deschiderea față de imigranți a crescut în ultimii ani. Aproape trei intervievați din patru, 72,7% sunt mult sau foarte mult de acord cu faptul că imigranții favorizează deschiderea noastră culturală, în timp ce acum șase ani procentul se oprea la 46,4%. În schimb se diminuează procentul celor care consideră imigrația un pericol pentru cultura și tradițiile noastre: 20,1% de intervievați în 2013, față de 34,5% în 2007. Altă întrebare cheie, imigranții sunt o resursă pentru economia italiană? Mult sau foarte mult de acord sunt 72,5% dintre intervievații din acest an, față de 41,5% în 2007. Și dacă rămâne consistentă cota celor care îi consideră o amenințare pentru Citeşte mai mult... |
Au sfidat apele înalte și noroiul pentru a salva o bătrână și o fată infirmă, pe via Sicilia, la Olbia, scrie La Nuova Sardegna. Dar după ce și-au riscat viața, Viorel Timic și Marinică Bulai, doi români, nu au căutat lumina reflectoarelor. Mai mult, și-au cerut scuze pentru că au murdărit casa în care le-au dus pe cele două supraviețuitoare ale inundațiilor și au plecat.
Vecinii, care au asistat la această dublă salvare, au fost cei care au dorit să spună povestea acestor eroi necunoscuți, doi fii adoptivi ai Olbiei, protagoniști ai unui gest de mare altruism. În noaptea de 18 noiembrie, noaptea ciclonului Cleopatra, pe via Sicilia nivelul apelor a crescut în câteva minute. Agripina Iftemia este îngrijitoarea unei femei de 85 de ani, infirmă, constrânsă să respire cu un tub de oxigen. Patul în care se află bătrâna este luat de ape și începe să plutească. Aparta men tul rămâne fără curent. Centralele telefonice ale Primăriei și forțe lor de ordine sunt suprasolicitate. Agripina cere ajutor soțului, Viorel. Care în câteva minute sosește cu un amic pe via Sicilia. Cei doi se aruncă în apele înghețate, ajung în dormitorul în care se află bătrâna, o prind Citeşte mai mult... |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu