sâmbătă, 28 decembrie 2013

PLUGUL ELEVILOR DE LA C.N. MIHAI EMINESCU BOTOȘANI – 2014


de prof. Nicolae Brădățan

Porniți plugu' măi flăcăi,
Cu fluier și zurgălăi,
Și strigați cu toții hăi!
Hăi! Hăi!

Aho, aho, copii și frați,
De peste Prut și din Carpați,
De la Tisa pân-la Nistru,
De la elev la ministru,
Să urăm cu bucurie
Anul care va să vie.
Noi urăm de mii de ani,
De la daci, de la romani;
De la istorie o știm
Că suntem viță de latin
Și ne-a dus în lume vorba
Marele istoric Iorga!
Ducem brazda și-n acest an
La columna lui Traian,
Pe urma lui Badea Cârțan!
Mânați măi! Hăi! Hăi!

În seara lui Vasile Sfântu'
Mi-a luat căciula vântu'
Și-a căzut de sus, pe prag,
La colegiu' nostru drag,
Iar acum, cu mic, cu mare,
Urăm la doamna directoare,
În colegiu' centenar, modern,
Cu un Eminescu etern!
Vă rugăm să ne primiți,
În cabinet să ne cinstiți
Cu-n pahar de vinișor
Sau, bere fără alcool.
Să ridicăm paharul sus,
Pentru anul ce s-a dus
Și să vă urăm de bine
Pentru anu' care vine,
C-am ajuns cu hop și hopa
Titulari în Europa,
Iar noi ne mândrim cu fală
Ca școală europeană!
Ia sunați din clopoțel,
Să se-audă la Buxelles
Sunați măi! Hăi! Hăi!

Bună seara la obloane,
La boieri și la cucoane,
Noi azi urăm la termopane;
La ferești cu cercevele,
Noi urăm bune și rele,
Cu evenimente de soi,
Din colegiu' de la noi,
Dar vom spune astă seară,
Și ce e mai noi prin țară!
Mânați măi! Hăi! Hăi!

S-a sculat mai an
Bădica Traian
De pe trepte, din palat,
Peste câmpuri s-a uitat,
Să găsească loc curat,
De arat și semănat
Și apoi s-a-mprumutat!
Hai și noi să-l imităm,
La C.E.C. să ne-mprumutăm
Și pământ să cumpărăm!
Să plecăm de la oraș,
În județul Călăraș'
La arat și semănat,
Ca să fim vecini de hat,
Cu cel mai mare om din stat!
Cumpărați pământ flăcăi! Hăi! Hăi!

Hai să tragem brazdă bună,
La disciplina română.
E o limbă ce nu piere,
E un fagure de miere,
Ce ne transmite bucuria,
De-a iubi filologia,
În lume, și-n România!
Să vă dau o veste bună,
Care ține de română
Și care mult i-a durut
Pe frații de peste Prut:
Azi limba română, iară,
E de stat, oficială
Și de-acuma peste zări
S-aude din două țări!
Bucurați-vă flăcăi! Hăi! Hăi!

Să urăm numai de bine,
Pe la limbile străine,
Că ne scot traducători,
Viitori ambasadori,
De la Nistru pân' la Tisa,
Peste Sena și Tamisa,
Traducem cuvânt cu cuvânt
Limbile de pe pământ
Traduceți flăcăi! Hăi! Hăi!

Când vorbim de rezultate,
Și probleme descurcate,
Înseamnă c-am ajuns la “mate”!
Așa cum programa o cere,
Noi extragem cu putere,
C-un hârleț și c-o lopată,
O rădăcină pătrată.
Ia nu vă lăsați flăcăi,
Cu tot cu rădăcină măi! Hăi! Hăi!

După matematică,
Urăm la informatică
Și plecăm toți la plimbare
Pe-un motor de căutare.
Că atunci când navigăm,
La toată lumea urăm,
Că suntem colegiu mare,
Cu multe calculatoare!
Dar să urăm mai încetu'
Să nu cadă internetu'!
Sprijiniți-l măi! Hăi! Hăi!

Fizica e o știință,
Ce-o studiem cu silință.
Că doar ea reglementează
Legile ce guvernează.
Niște legi ce sunt reale,
Fără avize parlamentare!
Să dăm glas cuvântului,
În fizica pământului:
Ia sunați din zurgălăi,
S-oprim cutremuru' flăcăi!
Opriți-l măi! Hăi! Hăi!

Când s-aude veselie,
Tocmai de prin curtea școlii,
Înseamnă că la chimie,
Noi asimilăm alcoolii!
Când eram tânăr ficior,
Am fost în laborator,
Din substanțe, la chimie,
Mi-am pus “bor” la pălărie!
Parc-aud la profesoare:
Fără “E”-uri la mâncare
Și fast-food în pauza mare!
Renunțați flăcăi! Hăi! Hăi

Învățăm la biologie
Lecțiile cu bucurie,
Ca să observăm direct,
Pe sub piele un schelet...
Noi primim și sfaturi bune,
Să mâncăm multe legume
Și de-atunci, n-o spun în glumă,
Am ajuns ca o legumă!
Dar, astăzi sunt bucuros,
Că mănânc mai sănătos,
Numai mâncăruri banale,
Și o oală de sarmale!
Salivați flăcăi! Hăi! Hăi!

Am învățat că geografia
E soră cu ecologia
Că ne-nvață și pe noi
Să nu aruncăm gunoi,
Să nu aruncăm pe geam,
Noxe, pulberi și catran,
S-avem curată atmosferă,
Ca să nu trăim în “seră”!
Ca să vindecăm o rană,
Salvăm Roșia Montană!
Să strigăm cu toți deodată:
Vrem o planetă curată!
Printre munți și printre văi,
O viață sănătoasă măi! Hăi! Hăi!

La istorie învățăm,
Trecutu' să-l recuperăm,
Că-n ultimii cincizeci de ani
N-aveam bază-n americani,
Iar acuma, de vreo doi,
Au pus ei bază pe noi!
Ca să repare trecutu'
Ne-au adus în spate scutu',
Cu cățel și cu purcel,
S-au mutat la Devesel;
Au venit ca un puhoi,
Cu dolari și euroi,  
Ca să-i cheltuim și noi   !
Cheltuiți flăcăi! Hăi! Hăi!

Economia ne învață
Ca să fim mai tari pe piață!
T.V.A.-ul la mărar
N-ajunge la grădinar,
Ci la primul bișnițar,
Adaos la buzunar!
De salariu ce să zic,
E bicisnic și pitic,
Cu cât urcă e mai mic!
De când s-a scumpit și gazu',
Am de vânzare aragazu'
Și de-atunci eu fac mâncare
La o sfântă lumânare!
Despre curent? Silenzio stampa!
Mi-a împrumutat bunica lampa!
Aprindeți lampa flăcăi! Hăi! Hăi!

Psihologia ca obiect,
Are un singur subiect,
Despre mine, despre tine,
Și să ne cunoaștem bine.
Noi iubim filosofia,
La fel ca și poezia,
Că suntem adeseori,
La lecții cugetători,
Și învățăm cu temei
Să scoatem bani și din idei.
Gândiți-vă flăcăi! Hăi! Hăi!

Hai să facem o urare
Pe la arte vizuale,
C-am pictat în acest an,
Modelul Stefan Luchian,
Anemone, viorele,
Și la profesori minciunele!
Să nu mai mințiți flăcăi! Hăi! Hăi!

Muzica în Do major,
Are-un singur dirijor,
La colegiu' Eminescu
Dirijor? George Enescu!
Care cu pana și vioara,
Și-a slujit poporul, țara!
Urăm la elevii din școală,
Fină ureche muzicală,
Iar la băieții cu cercei,
Punem în loc zurgălăi!
S-atârne măi! Hăi! Hăi!


Eu ca să fiu sănătos,
Fac mult sport și merg pe jos!
Cu tracțiuni și cu efort,
Urăm la sala de sport,
Să punem calul la plug,
Capra de sărit la jug
Și când facem o urare,
Să strigăm în gura mare:
Vrem la sală renovare!
Cine să ne facă darul?
Primăria și primarul!
Hai și noi cu reverență,
Să cerem audineță!
Pas alergător flăcăi! Hăi! Hăi!
Religia la noi în clasă
E-o disciplină frumoasă;
Ne-ndeamnă la cuviință
Și să trăim în credință,
După slova strămoșească,
În morala creștinească!
Când vom trece peste “Vad”
Să nu ajungem în Iad,
C-am aflat că în Infern,
Oemeni ce-au fost la guvern,
După un program ce-i fix,
Spală bani în fluviu' Stix!
Să-i aducem înapoi,
Să facem investiții noi!
Sunteți de acord flăcăi? Hăi! Hăi!

Dar, s-a auzit un gong,
E formația “Emisong”!
Profesori și profesoare,
Cu voci fermecătoare,
Cu bași și cu tenori,
Cântă pe la sărbători,
Cu soprane și altiste,
Patru voci profesioniste.
Cântați și voi flăcăi! Hăi Hăi!

Să intrăm într-un loc sacru,
La atelierul de teatru,
Că-n acest colectiv,
Am jucat rolu' de bețiv
Și am fost unicul caz
Că pe scenă eram treaz!
Teatru' ia premii cu caru'
Regizor? Lenuș Moraru!
Am s-o rog mai amical,
Să-mi dea rolul principal!
De-acord flăcăi? Eei! Eei!

Consiliul elevilor la noi,
E un colectiv vioi.
Cu îndrăznețe proiecte
Și cu ținte mai directe.
Cum și practica o cere,
Au bună consiliere!
La alegeri, ce să spun?
A ieșit iar cel mai bun!
Hai să-i facem o urare:
Mititelu, la mai mare!
Și dacă a fost votat
Să fie și respectat!
Respetați-l măi! Hăi! Hăi!


Noi urăm de sănătate
Celor două sindicate,
Că fac proteste vehemente
Pentru salarii decente!
Să nu credeți c-am uitat
Serviciul secretariat:
La doamne multă sănătate
Că-i mai bună decât toate
Că nu ne-au lăsat vreodată
Situația neîncheiată.
Știm că la contabilitate
Bilanțu-i cu rezultate,
Iar peste o zi sau două,
Vom avea șarpantă nouă!
La medicalul cabinet,
Noi le spunem cu respect,
Sănătate de la noi,
Să ne dați și înapoi!
La internat, elev model,
Eu mă simt ca la hotel,
Administrația merge strună,
Mâncarea la cantină-i bună!
Hai să o gustăm și noi! Hăi Hăi!

Pentru anu' care vine
Câteva urări de bine,
S-ajungă la fiecare,
Câte-o sinceră urare:
S-avem profesori fericiți,
La mulți ani să ne trăiți,
Mai rar să ne urmăriți!
S-aveți bani să fiți bogați,
Mai rar să ne ascultați!
Câte fire pe chelie,
Atâția corigenți să fie!
Să aveți haine frumoase,
Și la toți mașini bengoase!
Feriți-vă flăcăi! Hăi! Hăi!

Să nu mai vedem la fete,
Farduri mult prea deochete,
La băieți mai scurte plete,
Rochii și mai lungi la fete,
Cu cămăși în patru ițe,
Și fără țoale cu fițe!
Noi ne încadrăm în normă,
Că purtăm toți uniformă!
Urmați exemplul măi! Hăi! Hăi!


Să nu vedem în nici o zi
Elevi la baruri vis-a-vis.
Țigările să nu mai ardă
La garaje peste stradă.
Vă facem o urătură:
Jos țigările din gură!
Decât țigări în discotecă,
Aer curat în bibliotecă!
Citiți flăcăi! Hăi Hăi!

De urat am mai ura,
Dar ni-i frică de-o însera,
Că suntem din Copălău,
Drumu' pân-acolo-i rău,
Dar avem și case noi,
Funii mari de usturoi,
Cumpărați de la noi! Hăi! Hăi!

Ne e frică în finală,
C-om primi vreo săpuneală,
Că dacă din urătură
Am scăpat prostii din gură,
Vă rugăm să ne scuzați,
Și la urmă ne iertați,
Că așa-i în Noul An,
Mai strigăm câte-un slogan,
Care e un ferestrău
Ce ne scoate ce e rău,
De la mine, de la tine,
Din lozinca “Să trăiți bine!”
Noi urăm cu sinceritate,
De bine și de sănătate,
Și pentru noi rezultate!
Mânați măi! Hăi Hăi!

Iar acum la terminare,
Facem câte-o precizare:
V-a urat un cer senin,
Clasa Purice Cătălin!
Noi v-am urat în acst an,
După un text de Brădățan!

Opriți plugul măi flăcăi,
Cu fluier și zurgălăi,
Și înc-odată hăi! Hăi! Hăi!







Niciun comentariu: