duminică, 22 iunie 2014

REVISTA PRESEI: Reducerea CAS este o capcană
R educerea CAS este o capcană. FMI schimbă regulile jocului. Orice firmă se va putea înregistra ca plătitor de TVA chiar din momentul fondării, şi nu la atingerea cifrei de afaceri de 100.000 de lei. Președintele Băsescu vrea să scape de anchetă. Cum l-au răpit agresorii pe tânărul rom linșat în Franţa. Care sunt bogații din Top 300 cu probleme în justiție. ...
Parlamentul României ar putea cere demisia lui Băsescu
Premierul Victor Ponta a declarat duminică la Antena 3 că membrii coaliţiei de guvernare vor discuta, azi, despre posibilitatea iniţierii unei acţiuni parlamentare, precum adoptarea unei Declaraţii a Parlamentului, pentru demisia preşedintelui Traian Băsescu. Parlamentul României ar putea cere, demisia lui Băsescu, ca urmare a scandalului de proporții în care este implicat fratele președintelui, M
Programul partidelor de luni de la Cupa Mondială
Programul partidelor care se vor disputa, luni, în faza grupelor la turneul final al Cupei Mondiale este următorul:
Optsprezece persoane, rănite la Mitroviţa în cursul unei manifestaţii a kosovarilor albanezi
Optsprezece persoane au fost uşor rănite, duminică, în cursul unei manifestaţii, dispersate cu gaze lacrimogene, a kosovarilor albanezi, care au cerut deschiderea circulaţiei pe un pod care asigură legătura între părţile albaneză şi sârbă ale oraşului Mitroviţa, divizat etnic.
CM Fotbal Portugalia - SUA 2-2. Lusitanii egaleaza nesperat la ultima faza. Frumosii nebuni ai lui Klinsmann, palidul Ronaldo
Portugalia a deschis rapid scorul in minutul 5 atunci cand Nani a profitat de o grava eroare a apararii americane. SUA a echilibrat rapid jocul, a incercat poarta lui Beto cu suturi de la distanta, iar Jermaine Jones inscria in minutul 64 cu un sut superb de la peste 20 m. Dempsey avea sa-i aduca pe americani in avanataj si in fruntea grupei dupa un gol marcat cu soldul (81'). Cand toata lumea ast
Cu ce amintiri pleacă Butcher:”Există mulţi eroi aici – jurnalişti luptători, procurori, judecători”
Diplomatul american a susţinut că românii “de multe ori nu văd progresele înregistrate” şi a mărturisit că pleacă din România cu amintirea “jurnaliştilor luptători, a procurorilor, judecătorilor şi a românilor care luptă să transforme România într-o ţară mai bună”.“Pentru mine este evident ca Romania are radacini ferme in traditia vestica, este o tara europeana al carei loc este in Europa care are
Bogdan Barbuta, judecator din Radauti suspectat ca a luat mita oua, miere si ciocolata, a fost retinut de DNA
Judecatorul Bogdan Barbuta, de la Judecatoria Radauti, a fost retinut, duminica seara, de procurorii anticoruptie, dupa ce ar fi pronuntat, in mod nelegal, 69 de hotarari judecatoresti prin care i-a recunoscut unui om de afaceri dreptul de proprietate asupra unei suprafete de 41,59 de hectare.
Caru' cu vedete: 10 dintre cele mai superbe celebritati de la Hollywood care au peste 40 de ani; Adevarul din spatele unuia dintre cele mai rasunatoare divorturi ale anului; Am aflat de ce nu-si ia Monica Gabor fetita peste Ocean
Imaginile pe care le asteptau toti barbatii din Romania! Larisa Iordache a facut 18 ani, iar fundul ei este cea mai clara dovada. Larisa Iordache, fara doar si poate cea mai valoroasa gimnasta din Romania in activitate, a implinit 18 ani.Imagini de cosmar cu Oana Zavoranu! Si-a etalat mustata la ziua ei si si-a aratat un sfarc, la plecare. Oana Zavoranu arata senzational. De curand a implinit 41 d
Cum l-au răpit agresorii pe tânărul rom LINŞAT în Franţa. Detalii incredibile din anchetă
Tânărul etnic rom de origine română bătut cu bestitalitate la Pierrefitte pe 13 iunie a încercat să fugă de agresori, dar aceştia au încercuit tabăra, au declarat martori pentru poliţia franceză, relatează TF1 în pagina electronică de duminică, încercând o reconstituire a dramei pe baza mărturiilor.

Niciun comentariu: