vineri, 29 august 2014


NATO: Rusia să oprească imediat acţiunile militare ilegale din Ucraina. Putin: Kievul ar trebui forţat să negocieze cu separatiştii
NATO nu va închide uşa Ucrainei dacă această ţară doreşte să se alăture Alianţei Nord-Atlantice, a mai declarat Anders Fogh Rasmussen, după ce Kievul şi-a anunţat intenţia de a relansa procesul de aderare. "Permiteţi-mi să vă amintesc decizia luată în 2008 de NATO, conform căreia Ucraina va deveni stat membru", a declarat Rasmussen. ...
Recunoasterea vocala si conectivitatea Bluetooth, cele mai mari probleme ale masinilor moderne
Recunoasterea comenzilor vocale si conectivitatea Bluetooth dintre sistemul multimedia al masinii si telefon sunt cele mai mari probleme pe care le intampina utilizatorii de automobile noi, scrie Automotive News, citand un studiu al firmei de cercetare J.D. Power.
ANALIZĂ: Miza OUG privind traseismul - obţinerea majorităţilor în CJ şi CL, nu racolarea primarilor
PSD vizează, prin OUG privind traseismul, al cărei initiator este preşedintele executiv al formaţiunii, Liviu Dragnea, obţinerea, în principal, de noi majorităţi în Consiliile judeţene şi locale, în condiţiile în care ACL deţine, în acest moment, cele mai multe astfel de majorităţi.
Băsescu: În viitor România îi va întreba pe aliaţi ce pun în loc atunci când sunt schimbaţi dictatori
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că, în viitor, România îi va întreba pe aliaţi ce pun în loc atunci când au loc intervenţii militare pentru schimbarea unor dictatori precum Hussein sau Gaddafi, avertizând, totodată, că Statul Islamic e "un flagel mult mai periculos" decât Al-Qaida.
Sistemul Solar este înconjurat de o bulă de gaz fierbinte
Sistemul nostru solar este înconjurat de o bulă de gaz foarte fierbinte, de forma unei alune, cu o lungime de circa 300 de ani lumină, rezultatul unor supernove care au avut loc acum circa zece milioane de ani, spun cercetătorii americani.
Panasonic si F64 au lansat un aparat foto de tip bridge care filmeaza la rezolutie 4K
Panasonic si F64 au lansat un aparat foto de tip "bridge" care inregistreaza videoclipuri la rezolutie 4K, dispune de conexiune wireless si are obiectiv Leica. Aparatul costa 4.950 lei.
Criza ucraineana: Rusia raspunde, pe Twitter, delegatiei canadiene la NATO dupa lectia ironica de geografie
Un razboi al cuvintelor, si al hartilor, a izbucnit pe platforma de microblogging Twitter intre Canada si Rusia, dupa ce diplomatii canadieni au postat o harta pentru a-i ajuta pe soldatii rusi care continua sa se "rataceasca in Ucraina", noteaza The Telegraph.
NATO acuză Rusia de “încălcare flagrantă” a suveranităţii Ucrainei
Conducerea alianţei nord-atlantice, reunită de urgenţă după ultimele evoluţii din Ucraina, invocă “operaţiunile militare directe” ale Moscovei în susţinerea acuzaţiilor de încălcare a suveranităţii.Secretarul general Anders Fogh Rasmussen a declarat că, “în ciuda dezminţirilor fără suport”, este clar acum că Rusia a încălcat frontiera comună şi a intrat în Ucraina.Anterior acestei poziţii exprimat
Despărțiți de partidul crud, Boc și Udrea fac totuși echipă pentru prezidențiale
 Își duc viața în partide diferite, dar dragostea lor pentru politica lui Traian Băsescu îi unește. Deși este primar al PDL, Emil Boc a declarat că va face “tot ce îi stă în putinţă” să sprijine candidatura Elenei Udrea la prezidenţiale. Atât Emil Boc, cât și Elena Udrea evită să tranșeze chestiunea apartenenței politice a primarului și spun că sunt uniți de ”un proiect comun”.Emil Boc susține că
Un client OTP din Ucraina s-a prezentat la sediul băncii într-un tanc
Un client al OTP Bank din Ucraina s-a prezentat la sediul unei sucursale într-un tanc, episod relatat de preşedintele grupului ungar, Sandor Csanyi, care scoate în evidenţă gravitatea situaţiei din Ucraina, relatează portfolio.hu.
Şeful companiei din România care a dat afară aproape 100 de angajaţi şi le-a făcut public numele pe internet a avut parte de o surpriză
Un singur şofer a fost concediat în 2014 de conducerea companiei de transporturi International Lazăr Company, cu sediul la Piteşti, contractul de muncă încetând din cauza prejudiciilor create, o cifră semnficativ mai mică faţă de cele înregistrate în anii precedenţi.
Băsescu: În 2019 vom putea acoperi integral nevoile Republicii Moldova pentru consumul de gaze naturale
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la întâlnirea cu diplomaţii români, că din 2019 România va putea acoperi integral nevoile Republicii Moldova în privinţa consumului de gaze naturale, interconectarea reţelelor energetice fiind vitală în relaţia cu această ţară.
Băsescu: Condiţia parteneriatului cu SUA-lipsa corupţiei, stat de drept, mediu investiţional favorabil
Preşedintele Băsescu a declarat vineri, la întâlnirea anuală cu diplomaţii români, că parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii vizează o amplă arie de interes comun, condiţia valorificării lui fiind legată de trei elemente: lipsa corupţiei, stat de drept şi mediu investiţional favorabil.
Tragerea la sorţi a grupelor Ligii Europa: Steaua va evolua în grupa J, cu Dinamo Kiev, Rio Ave şi Aalborg/ Astra Giurgiu, în grupa D, cu FC Salzburg, Celtic şi Dinamo Zagreb
Steaua Bucureşti va evolua în grupa J a Ligii Europa, cu Dinamo Kiev (Ucraina), Rio Ave (Portugalia) şi Aalborg (Danemarca), conform tragerii la sorţi de vineri, de la Monaco. Echipa Astra Giurgiu va evolua în grupa D a Ligii Europa, alături de formaţiile FC Salzburg (Austria), Celtic Glasgow (Scoţia) şi Dinamo Zagreb (Croaţia).
Hodorkovski acuză Moscova că minte în legătură cu implicarea soldaţilor ruşi în Ucraina
Moscova, acuzată că trimite trupe şi arme în fosta republică sovietică pentru a susţine insurgenţa separatistă, nu a recunoscut nicio implicare. Ministerul rus al Apărării a negat în mod repetat prezenţa militarilor săi în Ucraina. ...
STEAUA cu Dinamo Kiev, Rio Ave şi Aalborg. ASTRA cu Celtic, Dinamo Zagreb şi Salzburg în grupele Europa League
STEAUA ŞI ASTRA, TRAGERE LA SORŢI GRUPE EUROPA LEAGUE. STEAUA şi ASTRA îşi află vineri, de la ora 14, adversarele din grupele Europa League, în care au ajuns pe ''rute'' diferite. STEAUA a fost eliminată în play-off-ul Ligii Campionilor de bulgarii de la Ludogorets, în timp ce ASTRA a produs marea surpriză şi a eliminat Olympique Lyon în play-off-ul Europa League.
​HARTA ANIMATIE Situatia actuala a conflictului din estul Ucrainei si cum arata miscarile de trupe din ultimele doua saptamani
In 29 august, in estul Ucrainei, cele mai puternice lupte armate se dau in zona orasului Luhansk, controlat de pro-rusi, dar inconjurat de armata ucraineana, in zona vestica a orasului Donetk, in spatiul controlat oficial de ucraineni, dar si in zona orasului Novoazovsk, in sud est la marea Azov, acolo unde fortele pro-ruse au deschis un nou front. Informatiile vin prin intermediul unei harti ofic
Nokia şi Samsung au încheiat un parteneriat prin care oferă o alternativă la serviciul de navigaţie Google Maps
HERE este o laternativă demnă de luat în seamă la Google Maps deoarece permite navigarea offline.
Televiziunea ARTE a lansat un site de cinema
Televiziunea culturală europeană ARTE a lansat un site dedicat celor pasionaţi de cinematografie, pe care pot fi vizionate filme, scurtmetraje şi emisiuni despre pelicule.

Niciun comentariu: