marți, 30 septembrie 2014

Back in USSR: Piaţa neagră şi rafturi goale în magazine
În supermarket-urile din Rusia nu mai există parmezan, prețurile au crescut pana la cer, iar sancțiunile occidentale au lovit în toti prietenii lui Putin, scrie  Nicola Lombardozzi în La Repubblica. “În zona Kitai-gorod (Chinatown) din oraș este un tip care iti poate aduce tot ce vrei: şi parmezan și șuncă spaniolă. Dar, comenzile se fac la […]
Prima amânare în proiectul gazoductului rusesc spre China
Finalizarea proiectului conductei “Power of Siberia” spre China va fi amanata, astfel ca primele livrari de gaze vor începe în 2020, cu doi ani mai târziu decât se preconiza inițial, potrivit agentiei ITAR-TASS, care il citeaza pe șeful adjunct al   “Gazprom dobicea Noyabr’sk“, Victor Șelin. Acesta a declarat ca termenii conveniti anterior pentru realizarea conductei […]
UE acuză Irlanda că a acordat companiei Apple ajutoare de stat sub formă de scutiri de taxe
Comisia Europeană a anunţat astăzi rezutatele anchetei preliminare în cazul scutirilor de taxe de care Apple este acuzată că a beneficiat din partea statului Irlandez, scrie The Wall Street Journal. Jurnalul afirmă că înţelegeri semnate între Apple şi statul irlandez în 1998 şi în 2007 au permis autorităţilor să “ofere Apple un avantaj selectiv”, ce a avut […]
Omul îndrăgostit de trupul lui Ponta, din nou la CNA!
În timp ce majoritatea parlamentară controlată de Victor Ponta a pregătit blocarea Narcisei Iorga (propusă de preşedintele Traian Băsescu) pentru un nou mandat la CNA, guvernul are grijă să blindeze instituţia audiovizuală cu persoane obediente. Este cazul lui Radu Călin Cristea (foto), cel căruia îi expiră mandatul de membru CNA în octombrie, dar care a […]
Moise Guran închină o odă zaibărului
Nu ştiu câţi dintre voi sunteţi iubitori de vinuri, căci cititul revistelor este apanaj urban, la fel ca berea şi whisky‑ul. Eu beau bere doar de sete, de regulă după ce joc fotbal, iar de la whisky mă doare capul. Nu, nu mă doare pentru că aş bea prea mult, mă doare şi dacă beau […]
TVR plătește 150.000 de euro pentru trei luni de “Politică și delicatețuri”, emisiunea de duminică a lui Dinescu
“150.000 de euro costă trei luni în grilă un show de folclor difuzat duminica de TVR 1″, a declarat în fața membrilor CNA Adrian Bucur,
Brazilia. Un terorist a ţinut ore în şir poliţia în şah cu un pistol de plastic
O criză care a durat şapte ore a luat sfârşit în Brazilia după ce un bărbat care luase un ostatic într-un hotel şi, aparent, ameninţa să detoneze o bombă s-a predat poliţiei. Incidentul s-a petrecut în capitala braziliană. Suspectul, Jac Souza dos Santos, s-a dus la etajul al 13-lea al hotelului şi le-a cerut clienţilor […]
Cine sunt prietenii lui Dragnea săltaţi de DNA
Cei doi apropiaţi ai vicepremierului Liviu Dragnea – deputatul PSD Adrian Constantin Simionescu şi omul de afaceri Marian Fişcuci – sunt urmăriţi penal de procurorii anticorupţie pentru efectuarea de acte de comerţ incompatibile cu funcţia şi evaziune fiscală, într-un dosar cu un prejudiciu de peste un milion de euro. Potrivit unui comunicat al DNA, Adrian […]
AUDIENȚE. MasterChef, la distanță de Hell’s Kitchen la a doua confruntare. Emisiunea de pe Antena 1, depășită și de serialul turcesc de la Kanal D
AUDIENȚE. A doua confruntare MasterChef (Pro TV) – Hell’s Kitchen (Antena 1) a fost câștigată, la distanță, de emisiunea de pe Pro TV. Pe intervalul de intersecție, Antena
MARŢEA NEAGRĂ pentru presă! Senatul a votat azi pentru trimiterea ziariştilor la puşcărie
Senatul a adoptat tacit, în această dimineaţă, un  amendament la un articol de lege, propus de senatorul PSD Şerban Nicolae (la volan, în imagine, alături de ex-senatorul PSD Cătălin Voicu) a cărui consecinţă este riscul cu închisoarea pentru jurnalişti. Amendamentul prevede că persoanele care dau publicităţii detalii din dosare penale pot fi condamnate cu pedepse […]
EXCLUSIV. “Da, avem un plan. O vom bloca pe Narcisa Iorga, la CNA!”.Cum îl “lucrează” Ponta pe Băsescu
Un parlamentar cu o poziţie importantă în arcul guvernamental, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a confirmat pentru Reporter Virtual planul (pe care l-am prezentat ieri în exclusivitate) privind blocarea propunerii preşedintelui Traian Băsescu pentru un loc în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA). Aşa cum tot Reporter Virtual a anunţat ieri în exclusivitate, preşedintele a […]
Ziua europeană a limbilor. Câte puteți recunoaște?
Uniunea Europeană are 24 de limbi oficiale și dorește să protejeze diversitatea lingvistică. Fiecare cetățean are dreptul de a comunica în propria limbă cu instituțiile europene și de a primi răspuns de la acestea în aceeași limbă. Pentru protejarea multilingvismului în Europa, în fiecare an se celebrează, la 26 septembrie, Ziua europeană a limbilor.  Deputații […]
Moise Guran cere anchetă penală împotriva miniștrilor Cabinetului Ponta
Jurnalistul Moise Guran susține că rectificarea bugetară este momentul în care se închide cercul unei crime de natură economică și cere public o anchetă penală în legătură cu faptele miniştrilor care, potrivit legii, răspund solidar pentru actele Guvernului. Sumele pentru primari vin din altă parte… vin de la autostrăzi, mai exact de la cofinanțarea pentru autostrăzi. Nu […]
Ponta a mințit! În loc să suplimenteze bugetul Agriculturii, l-a tăiat
În urmă cu zece zile,premierul Victor Ponta declara că Ministerul Agriculturii va beneficia de sume suplimentare la a doua rectificare bugetară din acest an, programată pentru sfârşitul lunii septembrie.  Astăzi însă, în cadrul ședinței de Guvern organizată pe tema rectificării bugetare, același Victor Ponta anunță că bugetul de stat va suferi o modificare, în sensul că […]
OFICIAL. Narcisa Iorga, propusă de președinte pentru un nou mandat la CNA
Narcisa Iorga, membru CNA căruia îi expiră mandatul, a confirmat pe contul oficial de Facebook că a fost propusă pentru un nou mandat de membru al CNA din partea Președinției României. Informația a fost publicată în exclusivitate de Reporter Virtual ieri. Iată ce a scris Narcisa Iorga pe contul ei de Facebook: Confirm că am […]
Băsescu: Mulți parlamentari sunt balast politic, niște zerouri
Președintele Traian Băsescu și-a reluat atacurile la adresa parlamentarilor despre care a spus că sunt “zerouri în meserie” și tocmai deficitul de pregătire profesională i-a transformat în ”balast politic”. Ca argument în sprijinul criticilor sale, președintele a dat exemplul „marței negre”, când mulți aleși ar fi votat legea amnistiei în necunoștință de cauză. Sunt prea mulţi oameni în politica [

YESTERDAY

CTP despre ”jegosecurismul” RTV: Trage la titlul de fosă septică
RTV, după ce a înghiţit şi hoitul defunctei OTV, trage la titlul de fosă septică no.1 a televiziunilor din România. Nimic din ce-i murdar şi mişelesc nu-i e străin, scrie Cristian Tudor Popescu, in cel mai recent editorial publicat de www.gandul.info Şi totuşi, astăzi, scula lui Ghiţă, televiziunea Retevei a reuşit să-mi facă ochii cât […]

TODAY

Niciun comentariu: