duminică, 23 noiembrie 2014

The Economist: Rusia este mai aproape de criză economică decât își poate imagina cineva

Băsescu şi Iohannis, mesaje de condoleanţe după accidentul aviatic de la Sibiu
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, vineri, un mesaj de condoleanţe în urma accidentului aviatic din judeţul Sibiu. “Doresc să-mi exprim regretul pentru tragicul accident petrecut în judeţul Sibiu, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 8 militari şi 2 au fost răniţi. Este un moment trist pentru Armata României, pentru poporul român şi pentru mine personal […]
Visit Website
Comisia de Etică și Arbitraj din TVR s-a autosesizat în legătură informațiile potrivit cărora, Telejurnalul TVR a omis să dea imagini de la protestele care au avut
Visit Website
Fost şef al diplomaţiei SUA: UE, ştearsă şi ineficientă în criza ucraineană
Uniunea Europeană (UE) a fost “ștearsă și ineficientă” în abordarea crizei din Ucraina dar nici eforturile SUA în acest sens nu au fost extrem de reușite. Opinia aparţine fostului secretar de stat al SUA Madeleine Albright şi a fost exprimată cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a “Revoluției de Catifea din Cehoslovacia”, informează Agerpres, citând […]
Visit Website
Planul lui Ponta: CURĂŢENIE generală în PSD
După tragedia suferită în alegerile prezidenţiale, Victor Ponta mai are  un singur as în mânecă. Vrea să joace totul pe o singură carte. Un pariu pe viaţă şi pe moarte, care îi poate asigura un viitor politic, dar care poate însemna deopotrivă şi punerea crucii pe cariera sa publică! Aflat în repaus după eşecul răsunător, […]
Visit Website
Dalia Grybauskaite, preşedintele Lituaniei, a declarat într-un interviu pentru un post de radio că “Rusia este un stat terorist” şi a declanşat, astfel, reacţia virulentă a politicienilor de la Moscova. Conform celor consemnate de presa rusă, Grybauskaite a mai îndemnat la “acordarea, imediat, a unei asistenţe militare regimului ucrainean în exerciţiu, afirmând că dacă agresiunea […]
Visit Website
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută aniversarea Zilei Mondiale a Televiziunii, ca recunoaştere a importanţei acestei tehnologii de comunicare ce s-a dezvoltat în a doua jumătate
Visit Website
The Economist: Rusia este mai aproape de criză economică decât își poate imagina cineva
Vladimir Putin are destule probleme, multe create chiar de el însuși: războiul din estul Ucrainei, tensiunile cu Occidentul, amenintarea islamista. Dar există o problemă care le va pune în umbră pe toate celelalte: o economie rusa rănita se poate rostogoli în criză mult mai devreme decât se așteaptă oricine, sustine cover story-ul din The Economist. […]
Visit Website
Craiova trăiește muzical
Nume sonore, ritmuri pasionale, de la classic la jazz, de la jazz la operă. Festivalul Craiova Muzicală începe în Bănie. Aflat la ediția 41, festivalul aduce pe aceeași scenă șapte sute de muzicieni din zece țări, într-un adevărat regal care începe pe data de 21 noiembrie și se termină pe 17 decembrie. Festivalul se desfășoară Continue Reading
Visit Website
Și șeful SRI a uitat de DEMISIE. Ca și Ponta | „Să decidă Iohannis!”
Deși anunțase anterior că își va depune demisia după alegeri, șeful SRI spune acum că noul președinte îi va analiza activitatea și va decide în consecință. Și el a uitat, se pare, această declarație, ca și Victor Ponta care afirmase, cu subiect și predicat, că, dacă va pierde alegerile, își va depune mandatul din fruntea […]
Visit Website
Google este de acord să plătească pentru brevetele Nortel
Conform unui raport al Reuters, citat de 9to5Mac.com, Google a fost de acord să ajungă la o înţelegere cu consorţiul Rockstar, compus dintr-un număr de firme high-tech printre care Apple, Sony, BlackBerry şi Microsoft. Consorţiul a plătit 4,5 miliarde de dolari pentru imensul portofoliu de brevete al Nortel Network Corporation în 2011, reuşind să învingă atunci […]
Visit Website
Telespectatori cu studii superioare la posturile TV de știri. Antena 3, pe ultimul loc
Din totalul telespectatorilor Antena 3, aproape 35,8% au studii superioare. Este a patra cifră procentuală de pe segmentul televiziunilor de știri. Celelalte se prezintă după cum urmează: » Digi 24 (54,6%), » Realitatea TV (51,7%) » B1 TV (42,8%)   La Antena 3, studii medii (liceale) sunt reprezentate în proporție de 43,2%, mai arată, în […]
Visit Website
Clujenii au lansat Pizza Iohannis. Cu salam de… Sibiu
Un local din localitatea clujeană Apahida le oferă clienților un produs nou, de sezon: pizza Iohannis. Inventivitatea românilor nu are limite, mai ales când vine vorba de succesul propriei afaceri. Astfel, inspirat de “febra” Iohannis care a cuprins țara în ultima perioadă, patronul unei pizzerii din Apahida s-a gândit să creeze un produs care să poarte […]
Visit Website
Cartea lui Iohannis, epuizată la Gaudeamus: 4.000 de volume în câteva ore
Tirajul volumului autobiografic „Pas cu pas”, de Klaus Iohannis, a fost epuizat la Gaudeamus, aproape 4.000 de exemplare fiind vândute în doar câteva ore, miercuri, când preşedintele ales al României şi-a lansat cartea şi a acordat autografe cititorilor. La standul Curtea Veche Publishing de la Târgul de Carte Gaudeamus, care se desfăşoară în complexul Romexpo […]
Visit Website
Iohannis, validat la CCR. Băsescu i-a urat preşedintelui ales ÎNCĂ un mandat
Curtea Constituţională (CCR) a adoptat, vineri, hotărârile privind validarea rezultatului alegerilor prezidenţiale şi alegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României. La ceremonie a participat şi preşedintele în funcţie, Traian Băsescu. Preşedintele ales, Klaus Iohannis, a declarat în faţa membrilor CCR că va respecta Constituţia “în litera şi spiritul ei”. “Vreau să vă […]
Visit Website
Gorbaciov: Putin repetă greşeala mea, “se crede Dumnezeu”
Primul și ultimul președinte sovietic Mihail Gorbaciov consideră că Vladimir Putin repetă greșelile lui şi se crede Dumnezeu. Declaratia a fost facuta de Gorbaciov la Moscova, în timpul prezentării cărții sale “Posle Kremlea” (După Kremlin)“, scrie UNIAN. “Avem un președinte, Putin. Un președinte realizat. Cred ca incepe sa sufere de aceeași boală pe care am avut-o […]
Visit Website
„Jurnalul Naţional”, presă „de calitate” cu ştiri despre sex oral
Graţie unei cititoare cu spirit de observaţie ascuţit am aflat cum îşi dă singur cu firma-n cap „Jurnalul Naţional”, ziarul „quality” al familiei Voiculescu. Astfel, cititoare noastră ne sesizează două articole care se bat cap în cap în publicaţia trustului de presă al mogulului condamnat la zece ani de închisoare. Unul în care ziarul se […]
Visit Website
După reținere, se pregătește arestarea șefei DIICOT | Băsescu: Nimeni nu e mai presus de lege
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a încuviinţat, vineri, arestarea preventivă a Alinei Bica. Aceeași secție dăduse aprobare, joi seara, doar pentru măsurile de reţinere şi arest la domiciliu în cazul şefei DIICOT. Bica a fost reținută pentru 24 de ore. Ea este cercetată într-un dosar vizând despăgubirile acordate de stat omului […]
Visit Website
Intel a plătit 7 miliarde de dolari pentru a învinge iPad
Intel şi-a făcut din Apple un inamic în 2010, atunci când a dat o mână de ajutor la crearea aşa-numitului “UltraBook”, ce rula Windows, dar arăta îngrozitor de asemănător cu MacBook Air. Ca răspuns, Apple a început să îşi producă singur procesoarele folosite în telefoane, cu ajutorul “prietenilor” de la Samsung, iar acum gigantul producător […]
Visit Website
Ce mănâncă Barack Obama la Casa Albă
Staff-ul de la Casa Albă a dezvăluit câteva din obiceiurile zilnice ale familiei Obama, detalii despre regimul strict cu mult sport și charceva din obiceiurile alimentare. Sam Kass, bucătarul lui Barack Obama, spune că gătește pentru familia prezidențială multe legume proaspete: broccoli, spanac, fasole verde, orez brun, pește sau carne de pui. Nimic neașteptat, având […]
Visit Website
Ioana Petrescu ar putea fi REMANIATĂ din cauza gafelor
Pierderea alegerilor prezidențiale l-ar putea determina pe premierul Victor Ponta să se răzbune pe o parte a miniștrilor din Guvernul pe care încă îl conduce. Printre ei, și ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, autoarea mai multor citate nefericite de-a lungul scurtului său mandat. Potrivit unor surse guvernamentale citate de economica.net, săptămânile următoare ar putea aduce o […]
Visit Website
Kasparov: Putin trebuie oprit astăzi, mâine ar putea fi prea târziu
Lider al opoziției ruse, scriitorul şi campionul mondial de șah Garry Kasparov a comparat “dictatura personala” a lui Vladimir Putin cu statul lui Adolf  Hitler. Vorbind joi la un forum de securitate la Varșovia, Kasparov a avertizat ca dacă Putin nu va fi oprit acum, prețul platit pentru a face acest lucru mai tarziu va […]

Niciun comentariu: