duminică, 13 martie 2011
Zăpada trece, gunoaiele rămân
Mister "Preuniversitaria" Laurian 2011: "O experienţă de neuitat"
- Interviu cu fericitul câştigător al titlului de Mister Preuniversitaria 2011 „A.T. Laurian”
Câştigătorul ediţiei Miss & Mister Preuniversitaria 2011 A.T.Laurian vorbeşte în exclusivitate despre participarea la concurs.
Miercuri , 16 februarie, în cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor a avut loc o nouă ediţie a concursului Miss & Mister Preuniversitaria organizat de liceul A.T.Laurian. La concurs au paricipat şapte perechi de liceeni care s-au întrecut în a obţine marele titlu.
Hromei Claudiu si Negru Dana sunt norocoşii, care anul acesta au reuşit sa obţină cele mai multe puncte din partea jurului, clasificându-se astfel pe primele locuri.
Claudiu ne vorbeste despre ce a însemnat pentru el acesta experienţă şi are chiar un mesaj pentru cei care sunt interesaţi să participe la concursurile de Miss & Mister.
Claudiu, ce te-a determinat să participi la acest concurs?
C: În clasa a IX-a mi-am dorit foarte mult să particip la Balul Bobocilor, dar fizicul nu m-a ajutat. Aşa că am lăsat timpul sa treacă si iată că am ajuns în clasa a XI-a şi am avut ocazia să particip la Miss Preuniversitaria A.T.Laurian.
Cred că dorinţa de o experienţă nouă şi plăcerea acesteia,cunoaşterea de noi persoane m-au determinat sa iau această decizie.
Câte ore pe zi au durat repetiţiile?
C: De obicei repetiţiile se desfasurau pe perioada a 2 ore,deşi în alte zile au durat mai puţin, iar in altele mai mult.
Care crezi că au fost motivele pentru care ai fost ales câstigător?
C: Motivele? Criteriile după care cei din juriu au luat această hotărâre mi-au adus titlul .Probabil atitudinea combinată cu esteticul au contribuit la luarea deciziei finale.
C: În primul rând este o experienţă de neuitat,care îmi va ramane întipărită în minte mereu. Pe de altă parte, să intri pe scena şi să te prezinţi în faţa a aproximativ 300 de oameni nu e tocmai uşor. Deci este o realizare pe plan psihic
Consideri că acestă experienţă îţi poate fi utilă?
dacă reusesti să faci acest lucru.
Prin urmare da, este utilă pentru că îţi poate da mai multă încredere de sine.
Ai un mesaj pentru posibilii participanţi la concursurile de Miss & Mister?
C: Încurajez pe toti cei care vor sa participe la concurs pentru că işi vor aminti mai târziu de aceste lucruri, de repetiţii, de noile relaţii de prietenie create, de atmosfera unică. E bine să işi stabilească scopul de la început,Miss sau Mister, dar işi vor da seama la final că nu premiul conteză şi că experienţa rămâne cea mai valoroasă.
Claudiu, noi îţi mulţumim pentru interviu si iti urăm mult succes pe viitor!
C: Vă mulţumesc şi eu!
Genoveva
ATL News seria III. nr. 9 martie 2011
sâmbătă, 12 martie 2011
Radarele de duminica in judetul Botosani!
Radare sunt amplasate si pe drumurile nationale din judet:
-DN29B Botosani- Dorohoi
..."
Revoluţia eBook înghite cărţile şi scoate biblioteca din casă
Sute de studenţi îşi caută facultăţi străine la Târgul RIUF 2011
Fenomenul Românii au talent continuă să crească: peste 2,5 milioane de români medie
Audiența emisiunii Românii au talent continuă să crească. După trei ediții în care ratingul a fost din ce în ce mai mare, a patra ediție a show-ului trece de pragul mediu de 2,5 milioane de telespectatori în mediul urban.
La nivel național, media a sărit de patru milioane de telespectatori.
Datele la nivel urban dar și național și vârfurile de audiență, în continuare:
La nivel urban:
- Emisiunea Românii au talent a fost văzută, în medie, de 2,55 milioane de români din mediul urban.
- La 22.39 (minutul de aur în mediul urban), la evoluțiile de la Pro TV se uitau 3,28 milioane de români (28,6 rating).
- Audiența posturilor TV, în mediul urban, pe intervalul emisiunii Românii au talent:
1. Pro TV: 2,55 milioane de telespectatori (22,2 rating). Cota de piață a fost de 44,3%.
2. Antena 1: 635.000 (5,5). Cotă de piață 11%.
3. TVR 1: 226.000 (2)
4. Kanal D: 224.000 (1,9)
5. Realitatea TV: 203.000 (1,8)
Peste patru milioane media la nivel național
- La nivelul întregii țări, emisiunea Românii au talent a fost văzută, în medie, de peste 4 milioane de români.
- Vârful de audiență la nivel național a fost înregistrat la ora 22.08, când 5,07 milioane de români erau pe Pro TV.
- Audiența posturilor TV, la nivel național, pe intervalul emisiunii Românii au talent:
1. Pro TV: 4,059 milioane de persoane
2. Antena 1: 1,034
3. TVR 1: 550.000
4. Kanal D: 473.000
5. Realitatea TV: 327.000
vineri, 11 martie 2011
Dispute de la uniforme la Laurian
Discuţii a provocat şi intenţia cadrelor didactice de a-şi comanda câte un sacou similar cu al elevilor, unii părinţi crezând că sacourile vor fi achitate tot de ei, însă conducerea liceului a replicat că nu s-a pus nicicând problema ca sacourile cadrelor să fie plătite de elevi.
Nemulţumiri au apărut şi de materialul ce va fi folosit. „Am avut colegi care au vrut uniforme, deşi suntem în ultimul an de liceu. Unii colegi nu sunt mulţumiţi de material, am vrut ceva mai gros, e cam subţire pentru iarnă”, a declarat eleva Oana Nechifor.
Liderii părinţilor, membri ai Consiliului de Administraţie, au recunoscut că implementarea măsurii nu este simplă, dar este necesară pentru că astfel Colegiul „Laurian” s-ar alătura unităţilor de prestigiu din ţară care au introdus uniforma de câţiva ani.
Costuri stabilite la 205 lei
Doina Berescu, reprezentantul părinţilor elevilor de gimnaziu, a fost unul dintre promotorii ideii. Părinţii au analizat mai multe oferte, fiind agreată varianta propusă de o firmă din Baia Mare. „Lumea nu a fost uşor de convins, dar uniforma îi va distinge pe elevi, le va întări sentimentul că aparţin unei unităţi de elită. Este normal ca elevii să poarte uniformă pentru că astfel nu vor mai fi excese vestimentare”, a declarat Doina Berescu.
Despre introducerea uniformei se vorbeşte în colegiu de mai mulţi ani. „Au apărut discuţii, dar majoritatea părinţilor şi elevilor agreează această măsură. S-a ales din mai multe oferte şi a fost stabilit un model reprezentativ. Părerea majoritară este că-i va disciplina pe copii, care vor arăta că învaţă la un colegiu reprezentativ”, a precizat Bogdan Panţiru, preşedintele comitetului de părinţi la liceu.
Uniforma are cinci piese, cu o broderie care reprezintă sigla liceului, şi costă 205 lei.
Cu aceşti bani elevele vor primi sacou, vestă, fustă, pantalon şi cravată, iar băieţii două perechi de pantaloni, sacou, vestă şi cravată. Cu excepţia sacoului, fiecare piesă costă 20 de lei. „E o notă de distincţie. Elevii învaţă să respecte nişte reguli, să aibă un comportament civilizat. A veni la şcoală în orice ţinută nu cred că este cea mai bună variantă”, a spus Mihaela Prăjinaru, director adjunct.
Costumul va deveni obligatoriu
Prin modificarea regulamentului de ordine interioară, uniforma va deveni obligatorie în Colegiul „Laurian”, cel mai probabil după sărbătorile pascale. „Ştim că la alte şcoli uniforma s-a purtat o zi sau o săptămână, nu ne interesează. Din momentul când se va introduce, noi vom cere elevilor să vină cu uniformă. Dacă le place să fie elevi de «Laurian» şi vor în condiţiile astea, bine, dacă nu, este alegerea lor”, a spus Ioan Onofrei, directorul colegiului, potrivit căruia contractul cu forma din Baia Mare va fi semnat de comitetul de părinţi, nu de conducere, pentru a fi evitate orice discuţii.
(www.monitorulbt.ro)
In ultima vreme, atmosfera tensionanta din liceu pune stapanire pe mintile tuturor.Astfel, tot mai multe nemultumiri legate de uniforme apar in randul elevilor, dar si al parintilor.
Ca eleva a Colegiului Laurian, pot spune ca ma aflu si eu printre nemultumiti deoarece sunt in clasa a XI-a ,iar pentru un singur an, consider ca nu este necesar sa ni se impuna uniforme.Desi am discutat cu directiunea si am propus ca toti elevii din clasa a XI-a sa poarte "simbolic" doar un sacou, am realizat ca Laurianul vrea o schimbare pentru a-si imbunatati imaginea, fara a tine cont si de parerea celorlalti.
In plus, am avut privilegiul de a vedea uniformele si am constatat ca materialul este incomod,avand un model sobru si inestetic.Pentru aceste "tinute", parintii sunt nevoiti sa scoata din buzunar suma de 205 lei. Destul de mult...si cand spun "mult" ii am in minte pe acei colegi care au o situatie economica mai dificila si nu sunt dispusi sa plateasca.
Personal, consider ca aceste uniforme impuse nu vor fi purtate integral, singura lor intrebuintare fiind cea de a ocupa inca un loc in sifonierul elevilor.Din nefericire, decizia este luata iar protestele nu mai ajuta cu nimic. Dar pot spune ca nu ne vom acomoda usor cu aceasta initiativa de a ne uniformiza iar faptul ca fiecare elev nu va putea sa se exprime si sa-si arate personalitatea prin vestimentatie, va avea consecinte negative in formarea sa ca individ.
Alexandra
Pe scurt: Intalniri pe tema efectelor new media asupra presei locale. O noua editie Online MeetUp. Adrian Artene si-a dat demisia de la National
Realitatea Media, despre blocarea conturilor de catre ANAF: protocolul de esalonare a datoriilor a fost ignorat
ANAF a blocat conturile Realitatea TV
Realitatea TV avea, printre altele, de platit datorii la CAS, ajutor de somaj si impozit neplatit la sursa. Conducerea..."




