Ziarul Financiar conține prima reclamă interactivă din presa scrisă din România. Aceasta promovează modelului Opel Movano. Cu ajutorul telefonului mobil, cititorii Ziarul Financiar pot transforma o machetă publicitară într-un clip video, aflând astfel povestea din spatele imaginilor, scrie Mediafax. Practic, animaţia care prinde viaţă pe telefonul mobil este accesată de acesta prin intermediul unei pagini web, ce permite încărcarea şi derularea filmului despre povestea construirii podului şi a contribuţiei noului Opel Movano.
Prima reclamă interactivă din presa scrisă românească, în Ziarul Financiar
GoldenDeals, unul din cei doi jucători internaţionali de pe piaţa românească a site-urilor de cumpărături colective, deţinut de fondul de investiţii Global Finance, are în plan consolidarea în regiune, mizând pe o creştere organică. “România e o piaţă suficient de mare atât în termeni de populaţie cât şi de penetrare a Internetului şi prezintă varii oportunităţi de aducere a unor servicii de calitate“, a declarat George Hadjigeorgiou, COO GoldenDeals, într-un interviu acordat Wall-Street.ro.
Cum vrea liderul regional în cumpărături de grup să îşi dezvolte businessul în România
Rogalski Grigoriu Public Relations va oferi consultanţă de comunicare şi servicii de media relations pentru Gaya Health Services, notează Wall-Street.ro şi IAA.ro. Rogalski Grigoriu va coordona comunicarea pentru lansarea brandului York Test în România, un test menit să depisteze intoleranţa alimentară la peste 100 de tipuri de alimente. Agenţia va dezvolta viitoarele campanii de comunicare ale companiei, va implementa acţiunile adresate grupurilor ţintă ale brandului şi va oferi servicii de crisis management şi de brand communication pentru reţelele sociale.
Cosmote are o nouă campanie publicitară care vizează segmentul business. Asocierea cu Spitalul de Urgenţă Floreasca, unul dintre partenerii Cosmote în această campanie, are la bază un insight simplu, scrie IAA.ro: în afaceri, ca şi în salvarea de vieţi, comunicarea la timpul potrivit este esenţială, iar un simplu apel poate face diferenţa dintre succes şi eşec. Campania va rula timp de o lună pe TV, în presa scrisă şi online şi în magazine. Platforma de comunicare a fost dezvoltată în parteneriat cu Ogilvy România.
"Cosmote are o nouă campanie publicitară care vizează segmentul business
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu