Trimişii speciali ai Observatorului, Carmen Avram şi Cristi Tamaș au fost reţinuţi ieri seară de către autorităţile din Egipt, informează site-ul Antenei1. Corespondentul Carmen Avram a fost reţinut de poliţie, timp în care operatorul de imagine Cristian Tamaş trebuia să aducă casetele cu înregistrările făcute până la momentul respectiv, pentru a fi investigate.
Autorităţile din Cairo nu au manifestat niciun fel de violentă faţă de jurnaliştii români, acesta fiind doar un control obişnuit prin care trec toţi jurnaliştii, din toate ţările, care se află în acest moment în mijlocul protestelor pentru a transmite informaţii. Până acum, probleme cu autoritățile sau cu protestatarii din Cairo au avut și jurnaliștii posturilor Realitatea TV și TVR.
Trimişii speciali ai Observatorului, reţinuţi în Egipt!
Anda Mânza a fost numită în funcţia de Country Manager al Chello Central Europe România, aceasta înlocuindu-l pe fostul director general, Dorian Ciubuc, care a părăsit compania optând pentru noi oportunităţi de afaceri, notează Mediafax şi Financiarul. Anda Mânza, ce ocupa poziţia de Senior Sales Manager al Chello Central Europe România, a preluat poziţia de Country Manager, începând cu 1 februarie. În 14 ianuarie, Dorian Ciubuc a declarat pentru Mediafax că a părăsit Chellomedia. La momentul respectiv, Dorian Ciubuc a precizat că a avut un contract de cesionare treptată a acţiunilor cu Chellomedia – divizia de programe a Liberty Global, Inc, companie care controlează şi UPC. Dorian Ciubuc deţinea 24,75% din Chello Networks SRL, companie prin care Chello Central Europe, parte a Chellomedia, îşi desfăşoară activităţile din domeniul distribuţiei de televiziune din România.
Conducerea agenţiei digitale Kinecto, parte a grupului Tempo, a fost preluată de Carmen Simion, notează HotNews, Financiarul, DailyBusiness.ro și IAA.ro. Carmen Simion va lucra, din poziţia de CEO, alături de Radu Ionescu, fondatorul şi directorul de creaţie al Kinecto. Simion activează în domeniul comunicării de 15 ani, cel mai recent la Saatchi&Saatchi, după ce a lucrat, între altele, la Scala JWT, Publicis, Cohn&Jansen şi 121 Communication.
Antena1 a lansat Next top model, cel mai nou show prezentat de Cătălin Botezatu, scrie Evenimentul Zilei. Producţia, un format internaţional creat de top modelul Tyra Banks, este un concurs ce îşi propune să descopere şi să testeze tinere care doresc să intre în lumea modelingului.
Start pentru Next top model
În prima parte a acestui an, două din cele mai importante edituri: Litera şi All vor lansa fiecare câte 100 de titluri de cărţi digitale. Dacă cei de la Litera speră că e-book-urile să reprezinte 10% din cifra de afaceri din acest an, la All directorul Gabriel Scânteia spune că şi dacă ar scoate cele mai bune titluri tot în pierdere ar ieşi. Gabriel Scânteia a declarat pentru Financiarul că în prima parte a anului vrea să lanseze 100 de titluri de carte digitală (e-book) şi manuale de autori români. Acesta crede că investiţia se va situa între 25.000 şi 50.000 de euro, în principal pentru achiziţia drepturilor de autor, costurile de marketing şi cele de securizare (antipiraterie).
Investiţii de până la 50.000 de euro pentru lansarea unei colecţii de cărţi digitale
Primul sezon al serialului În derivă a ajuns la final. Ultimul episod al seriei, produsă de HBO Central Europe în România, va fi difuzat mâine, de la ora 20.30, scrie Evenimentul Zilie. Pentru cei care doresc să revadă ședințele de psihoterapie, HBO a pregătit un nou program: în fiecare duminică, începând de la ora 15.30, timp de cinci săptămâni, va fi prezentat un maraton de nouă episoade În derivă, dedicat fiecărui caz de terapie prezentat în serial.
Primul sezon “În derivă” se încheie. HBO va prezenta un maraton al personajelor
Statele Unite au informaţii care sugerează că Ministerul egiptean de Interne este implicat în atacurile împotriva jurnaliştilor care relatează despre revoltele din această ţară, scrie Mediafax, care citează un anunț făcut ieri de oficiali din cadrul Departamentului american de Stat (citaţi de CNN). Comitetul pentru protecţia jurnaliştilor a întocmit o listă cu jurnaliştii care au suferit diverse abuzuri în Egipt. Astfel, Washington Post a anunţat că a aflat din mai multe surse că şeful biroului său din Cairo, Leila Fadel, şi fotografa Linda Davidson se află printre jurnaliştii reţinuţi joi dimineaţă.
SUA au informaţii că Ministerul egiptean de Interne este implicat în atacurile asupra jurnaliştilor
Euromedia şi Betacons, membrele concernului Epamedia, anunţă că începând cu 1 februarie Departamentul de vânzări are doi membri noi: Monica Haţegan, în funcţia de New Business Director, şi Andreea Brezan, în poziţia de Sales Manager, notează Financiarul. Noua structură a Departamentului de vânzări va fi formată de la 1 februarie din trei divizii: Sales Division, condusă de Horaţiu Gîrbea din poziţia de Sales Director, New Business Division, condusă de Monica Haţegan, şi Business Development Division, coordonată de Andreea Popa din poziţia de Business Development Director.
Euromedia Betacons îşi consolidează echipa de vânzări
Opt dintre site-urile monitorizate de trafic.ro au depăşit pragul de două milioane de vizitatori unici în ianuarie, acesta fiind un record în Trafic.ro, scrie IAA.ro. În ianuarie, cel mai mare numar de vizitatori unici a fost inregistrat de Okazii.ro, care a avut 2,73 milioane de vizitatori unici, in crestere cu peste 450.000 (13,88%) comparativ cu luna anterioara. Si 220.ro a avut o crestere importanta in ianuarie, contorizand 2,67 milioane de utilizatori unici (+13,57%), la fel ca si Cancan.ro (2,27 milioane de utilizatori, +11,52%).
Record de trafic pentru opt site-uri româneşti
Grupul media News Corp a obţinut în al doilea trimestru fiscal, încheiat în decembrie 2010, un profit net de 642 milioane de dolari, în creştere de la 254 milioane de dolari cât a înregistrat în aceeaşi perioadă a anului precedent, scrie DailyBusiness.ro, care citează BBC.
Profitul News Corp a crescut cu peste 150% în T2 fiscal
Constructorul auto german Volkswagen (VW) organizează un pitch pentru conturile sale de publicitate din Europa, pentru a crea un nou grup de agenţii partenere care să se ocupe de proiecte internaţionale specifice, scrie DailyBusiness.ro, care citează Brand Republic. Noile agenţii vor colabora cu agenţia DDB care gestionează de 42 de ani contul global al VW.
Volkswagen îşi revizuieste conturile de publicitate din Europa
Sursa foto: ProTV Magazin
"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu