Statutul de vedetă vine la pachet cu accesoriile care se impun în acest caz – maşina scumpă, hainele de firmă, bijuteriile, un partener cât mai ”interesant” şi desigur, animăluţul de companie căruia să i se oferă condiţii de viaţă pe care le-ar râvni mulţi oameni din clasa medie. Iar, pentru că e modă, iată că şi vedetele din România au adoptat-o de la A la Z.
Dincolo de toate avantajele statului de VIP, un alt aspect interesant al vedetelor este acela al animalelor cu care se însoţesc. O veche vorbă din bătrâni spune că ”animalul se aseamănă cu stăpânul”, însă, dacă ne gândim cam care sunt vietăţile cu care îşi alină unii singurătatea, parcă ne-ar veni să nu dăm dreptate zicalei.
Carmen Pleşea de exemplu. Ea este exemplul cel mai clar de nonconformism. Până la începutul acestui an, lui Carmen i-a ţinut de cald, pe post de fular, de basma şi chiar a îmbrăcat-o, un şarpe la a cărui vedere pe mulţi i-ar trece fiorii. Dacă ne gândim la statutul de vedetă sau, mai degrabă la cine dintre cei doi – stăpână şi reptilă – era mai vedetă este greu de spuns, întrucât palmaresul lui KAA, defunctul piton auriu era impresionant. Din 20 mai 2006, de când era la Carmen, acesta a apărut în peste 300 de emisiuni de televiziune, în filme şi alături de personalităţi dintre cele mai diverse. KAA şi Carmen împărtăşeau apartamentul, iar şarpele nu avea nicio restricţie de spaţiu, iar dacă se ascundea în dulapul cu haine, dormea pe tastatura computerului sau se aseza pe post de lampadar, stăpâna nu se supăra. Îl hrănea cu şoricei şi îl spăla cu grijă. Nu i-a scos dinţii şi chiar i-a dat voie să doarmă în pat cu ea.
Dar KAA nu a fost pentru Carmen doar o sursă de fericire. Multă lume l-a urât pe şarpele-vedetă şi, odată cu el, şi pe stăpână. Cel mai înverşunat dintre duşmani, aşa cum spune chiar Carmen, este jurnalista Mara Bănică care şi-ar fi exprimat răutăcios bucuria că a murit şarpele: “A murit sarpele lui Plesea! asa cred ca am scapat definitiv de ea! ) “, ar fi scris Mara pe blogul ei. Acum, că şarpele KAA ” a plecat într-o lume mai bună”, Carmen Pleşea a rămas fără moştenitor.
Cum s-a încuscrit Bahmuţeanu cu Dârţă
Alt animăluţ celebru, al unei celebre vedete din presa de monden este Bijou. Bijuteria i-a aparţinut Adrianei Bahmuţeanu până în 2007, când aceasta a devenit pentru prima dată mamă. Suficient timp pentru a deveni bişonul-vedetă. L-a purtat cu ea peste tot, l-a prezentat în emisiuni de televiziune şi chiar i-a organizat o nuntă VIP, cu animăluţul de aceeaşi rasă a celebrului Dârţă. Adriana a fost soacră mare, dar, în ciuda celebrităţii, şi a ei şi a căţelului, s-a văzut nevoită să suporte ruşinea fugii nurorii încă din noaptea nunţii.
”Blonda lui Bote” sau ”Roşcata lui Cristea” sau Bianca Drăguşanu. Nu putea să fie vedetă fără căţei. Prima dată a fost micuţa Jolie, pe care o purta, cum altfel, decât într-o geantă scumpă şi, ca să nu se plictisească, i-a luat o pereche, tot ”de buzunar”, sau de geantă. De câtă trecere se bucură patrupedele la focoasa prezentatoare se pare că a fost conştient şi ”Prinţul” Cristea. După o ceartă a celor doi, se pare că acesta ar fi fost în stare chiar să-i pupe în bot pe căţei numai să se împace, era convinsă Bianca.
Ralph cel franţuzit
De la Blonda lui Bote trecem direct la Bote care şi în cazul animalului de casă iese din tipare. Cătălin îl are pe Raph, o corcitură de jder şi zibelină (Furet din familia Mustelide, mai exact) cu ”studii” de bune maniere în Franţa. Când l-a primit cadou de la hairstylistul Laurant Tourette, în urmă cu aproape doi ani, Ralph trecuse deja prin şcoala de dresaj din Bordeaux. Iar pentru că este o jivină educată, jderul-zibelină îşi însoţeşte stăpânul, ocazional, ce-i drept, la restaurant, unde mai socializează în stânga şi-n dreapta, pe sub mesele clienţilor şi se alege cu porţii generoase de delicatese.Rich este yorkshire-ul lui Mircea Solcanu cu care, ”la naiba!”, a venit să prezinte, nu o dată emisiunea Poveştiri de noapte de pe Acasă TV.Căţeluşi de teapa lui Rich mai au Andreea Bănică şi Laura Cosoi.
Dumnezeul animalelor veghează
O altă extravaganţă pornită, desigur, de la vedete, este cimitirul pentru animale de companie. În apropiere de Gara Căţelu, într-un loc cu verdeaţă, sunt flori, lacrimi, şi versuri izvorâte din suflet. “Acum eşti un înger printre noi”, scrie pe piatra funerară a unui motan.
Cimitirul unde cele mai dragi animale de companie îşi dorm în armonie somnul de veci se numeşte ”Raiul animalelor”. Loc e pentru toţi, aşa că nu e de mirare că lângă o pisică răposată poate fi îngropat un peştişor auriu. Printre VIP-urile care şi-au adus aici animalele defuncte se află Cornel Dinu, Mirabela Dauer, Cristian Faur şi Emil Hossu.
Un sicriu căptuşit cu satin sau o urnă pentru cenuşă costă între 50 şi 200 de lei, iar accesorii precum pernuţele, între 20 şi 100 de lei. În total, înmormântarea unui căţeluş poate costa de la 400 la 1.400 de lei, adică puţin peste 300 de euro. La această sumă se adaugă taxa de întreţinere anuală, asigurată de către angajaţii cimitirului, care variază între 80 şi 130 de lei.
Şi aici, ca la Bellu, sunt alei, de această dată dedicate animalelor în funcţie de talie. Pe Aleea Mestecenilor şi pe cea a Paltinilor sunt înmormântaţi numai căţeluşii de talie medie, iar pe Aleea cu Tei cei de talie mică. Căţeii de talie mare au şi ei colţul lor de Rai – Aleea Stejarilor. Aleea Platanilor este rezervată pisicuţelor, pe de o parte, şi celorlalte animăluţe, de genul broscuţelor, hamsterilor, pe cealaltă. Printre animăluţele de pe Aleea Platanilor se află îngropaţi şi doi peştişori, dar şi celebrul ponei Mitică de la Grădina Zoologică.
Până la urmă, fiecare pasăre pe limba ei piere.
Nadina Dobrogeanu
"
Un comentariu:
Mai nou am vazut moda de a asorta cainele cu propriile haine. Am gasit un articol despre " dog sweaters in care doamna Carrey si-a asortat cainele cu vestimentatia.
Trimiteți un comentariu