De ziua naţională a iubirii- Dragobetele- Verticalnews aminteşte povestea care a marcat generaţii întregi şi a deschis apetitul publicului românesc pentru filmele de dragoste autohtone. O „Declaraţie de dragoste” (1985).
Povestea Ioanei şi a lui Alexandru este duioasă şi nostalgică. Plimbări lungi, priviri galeşe, declaraţii de dragoste în ultimul an de liceu între doi adolescenţi de condiţii sociale diferite- el, fiu de doctor şi inginer, ea, provenind dintr-o familie săracă şi nevoită să aibă grijă de fratele mai mic în timp ce tatăl este mai mult absent.
Familia lui Alexandru nu o acceptă pe Ioana şi îi prezintă tânărului o fata pe care o consideră mai potrivită pentru el, iar Ioana se îndepărtează fără să-i dea o explicaţie. În urma unui incident la şcoală, Alexandru este nevoit să dea bacalaureatul în toamnă. Între timp, merge să lucreze pe şantier. Ei se vor regăsi apoi într-un moment emoţionant.
Teodora Mareş şi Adrian Păduraru îi întruchipează pe eroii frumoşi şi tineri ai poveştii, avându-i alături pe veteranii Tamara Buciuceanu Botez (Isoscel) şi Ion Caramitru (Socrate)- actori care au transformat personajele lor în adevărate legende. Pentru tânăra actriţă, rolul a reprezentat debutul în cinematografie, recompensat cu Premiul de interpretare la Festivalul de Film de la Costineşti din anul 1985.
- “Declaraţie de dragoste este un soi de reper în cultura cinematografică neaoşă – sau, mai degrabă, în cultura populară. Să trecem peste faptul că oferta de gen era, în epocă, cel puțin precară şi peste ridicolul inerent vremii şi să recunoaștem că cei mai nostalgici dintre noi (deci oamani de o anumită vârstă) îl vor revedea periodic cu plăcere. Vinovată, ce-i drept”, consideră criticul de film Alexandru Creţulescu.
Pentru cei doi protagonişti, partitura din „Declaraţie de dragoste” a fost cu siguranţă rolul vieţii. Niciunul dintre proiectele care au urmat nu au putut egala succesul filmului.
„Cea mai şi cea mai frumoasă” Teodora Mareş a mai jucat în câteva filme- “În fiecare zi mi-e dor de tine”- (1987), “Extemporal la dirigenţie”- (1987), “Moromeţii”-(1988), “Miracolul”- (1988), “O vară cu Mara”- (1988), “Harababura”- (1990), “Îl osândesc juraţii”- (1991), seriale TV, dar mai ales piese de teatru. În stagiunea 2010-2011, a apărut pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în producţiile “Sonată pentru saxofon şi Eva”, „Iubiri interzise” şi „Spitalul special”.
Viaţa personală a actriţei de 48 de ani a avut însă momente delicate. După o depresie puternică, soldată cu internări în clinici de psihiatrie, Teodora Mareş s-a căsătorit cu actorul şi realizatorul de televiziune Felix Totolici. Au divorţat însă, iar actriţa s-a orientat spre marea sa iubire- teatrul.
„Doamna”, aşa cum este alintata de către prietenii săi, este profesoară la Institutul de Teatru şi angajată la TNB după o colaborare de patru ani la Teatrul Nottara din Capitală. Cei care o îndrăgesc i-au văzut zâmbetul şi în reclame la o pastă de dinţi şi i-au auzit vocea în alte campanii publicitare.
Adrian Păduraru: „Filmul a eclipsat tot restul vieţii mele”
Actorul Adrian Păduraru a devenit un sex simbol după rolul din ”Declaraţie de dragoste”. Modelul gentlemanului în devenire, visul oricărui părinte pentru comportamentul lui exemplar, băiatul de bani gata Alexandru nu a epatat cu condiţia lui socială. Însă, ca şi în cazul Teodorei Mareş, se pare că acesta a fost, de altfel, singurul rol prin care actorul a rămas în memoria colectivă.
După rolul despre care putem spune că l-a consacrat, Adrian Păduraru a mai jucat în alte filme, inclusiv într-o producţie-ecou a ”Declaraţiei de dragoste” (1985), şi anume ”Extemporal la dirigenţie” (1988). Au urmat “Chiriţa în Iaşi”, (1988), ”Secretul armei … secrete” (1988), ”Momentul adevărului”(1989), ”Moartea unui artist” (1989), ”Jusqu’a la morte” (1998), ”Journal intime” (2000) şi ”A” (2002).
Despre rolul din ”Declaraţie de dragoste”, Adrian spune că i-a făcut bine, pentru că i-a adus notorietate, dar i-a făcut şi rău, pentru că, la cei 20 de ani pe care îi avea pe atunci, ”este destul de greu să îţi gestionezi celebritatea”.
A câştigat de pe urma prestaţiei din film 40.000 de lei vechi. Norocul lui a fost acelaşi cu al personajului Alexandru: a trăit într-o familie care nu a trebuit să aştepte cu sufletul la gură următoarea chenzină, a avut un trai decent, fără lipsuri, ceea ce, în comunism, putea fi considerat un lux.
”Filmul ăsta a eclipsat tot restul vieţii mele. Toate celelalte filme au fost în umbra astuia. Nici unul nu a ieşit în faţă, deşi poate au fost mai bune. Tot ce am facut în teatru a fost umbrit, tot ce am facut în afaceri – de ani întregi fac programe educaţionale, fac un doctorat în semiotică… Sunt lucruri de profunzime, serioase, care au fost umbrite de “Declaraţie de dragoste”. Pe de altă parte, şi astăzi mă întâlnesc cu oameni care mă privesc cu simpatie, care-mi zâmbesc cu inima deschisă şi nu e puţin lucru. Din perspectiva asta, sunt un alintat al vieţii”, spunea Adrian Păduraru.
Până prin 2005 a mai interpretat roluri în piese de teatru, iar acum lucrează la două filme de lung metraj, un serial şi un spectacol de poezie şi proză. La Radio3Net „Florian Pittiş“, de două ori pe săptămână, realizează emisiunea intitulată „Întâmplător“, având credinţa că nimic pe lumea asta nu e întâmplător.
Însă, despre Adrian Păduraru am mai auzit şi în contextul diverselor ştiri mondene care l-au avut în prim-plan. În 2007, el era oficial iubitul prefectului de atunci al Capitalei, Mioara Mantale. Prima lor ieşire publică a fost la concertul Gloriei Gaynor. Relaţia lor nu a durat mult. Dar în aceeaşi perioadă, actorul a devenit protagonistul unui scandal de paternitate. Cântăreaţa de romanţe Silvia Lungeanu, fostă iubită a lui Adrian, îl acuză pe acesta că refuză să-şi recunoască fiul.
De numele lui Adrian Păduraru a fost legată şi afacerea Vinexpert, însă, actorul a lămurit că, deşi s-a implicat în el, de business se ocupă în totalitate fratele său, Cătălin.
Considerând că cel mai mare eşec al său a fost acela că a învăţat târziu să aibă răbdare, Adrian Păduraru spune că a încercat toată viaţa să demonstreze că nu este doar actorul din ”Declaraţie de dragoste” sau fostul iubit al Mioarei Mantale.
Nadina Dobrogeanu
Cristina Nenu
"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu