Simpla pronunţare a lexemului “iubire” mă face să vibrez în interior, să străbat dimensiunea gândului cu imaginaţia şi nu cu raţiunea, să îmi doresc să explorez metafizicul…Dar acestea sunt poveşti deja prea lungi pentru viteza cu care se petrec lucrurile în liceu, mai ales în această ultimă lună de şcoală, care pe mine, cel puţin, mă afectează din ce în ce mai grav. Mă voi rezuma la fapte şi mai puţin la interpretari, sper. Am aflat din articolul anterior că baieţii nu sunt întotdeauna responsabili de eşecul relaţiei în care sunt implicaţi, că ei se mulţumesc cu cât şi cum primesc şi că ei cunosc definiţia din Biblie a iubirii. Este adevărat, iubirea care înalţă omul, cea care se desăvârşea doar prin priviri, scrisorile luuungi de dragoste în care cuvintele povesteau o viaţă şi magia unei îmbrăţişări care parcă şi-ar fi dorit să vorbească dar nu găsea calea, au fost rătăcite în timp. În zilele noastre ideea iubirii este degradată de factorii moderni, iar tinerii, în special fetele (trebuie să recunosc) sunt incapabili să înţeleagă filozofia atât de dulce a acestui sentiment ce are menirea de a înnobila spiritul.
De fapt, fetele îşi ocupă majoritatea timpului lor cautând iubirea. O caută pe stradă, îmbrăcate în fuste, o caută în cluburi, o caută oriunde cred că ar putea-o găsi. Şi cine n-ar căuta-o dacă acum e aşa uşor să faci rost?! Ei bine, unele fete nu caută iubirea, ci o aşteaptă(cu sufletul la gură, ce-i drept). Aspiră către ideal, către baiatul perfect de care se îndrăgostesc atunci când se impiedică pe scări, iar el le ajută sa-şi adune cărţile; bineînteles, scenariul este unul reprezentativ şi funcţionează la nivel superficial. Ele nu vor ataşament sufletesc, ele vor iubire carnală, nu vor cuvinte (prin fraze spuneam ceva aberant chiar), vor dovezi de iubire adevărată, fără să ştie că, atunci când iubeşti, sufletul se fisurează treptat generând cele mai sincere sentimente pentru a nu mai fi niciodata la fel. Ele cer inima fără să ofere bucăţi din sufletul lor în schimb. Cer totul dar oferă atât de puţin, crezând că au dat mai mult decât trebuie. Spre deliciul băieţilor, însă, fetele îşi dau seama la final că nici ele n-au primit nimic din ce au pretins, dar cum iubirea a căpătat zeci de sensuri, trec la urmatoarea combinaţie cu doar câteva amintiri care oricum nu afectează spiritul. Fetele “iubesc” mai profund cu cât numărul foştilor prieteni este mai mare. Spre exemplu, daca au avut 20 de prieteni, să zicem că, pe o scara de la 1 la 10 ştiu să iubească de nota 9, iar dacă au avut mai puţin de 2, nu ştiu să iubească prea profund. Ironic vorbind, ca să fie lucrurile clare.
După acest criteriu al iubirii, sunt două tipuri de fete sau poate trei. Prima categorie, a fetelor care, desigur că au iubit de foarte multe ori, dar fără să ştie că iubirea adevărată e una singură în toată viaţa. O cea de-a doua categorie este a fetelor care sunt sincere cu ele şi spun că doar se distreaza(un prieten azi, unul mâine… mâine poate doi…de ce nu?). A se înţelege că nu vreau să critic, doar să menţionez. Ultima categorie de care nici eu nu sunt sigură că există, este a fetelor care se îndrăgostesc o dată şi pentru totdeauna şi în care se vor încadra jumătate din fetele care citesc articolul, însa doar câteva vor fi având dreptate. Fetele nu se cutremură sub semnul iubirii, ele râd şi persiflează sentimentul, uneori îl analizează dar văd doar suferinţă şi preferă să se îndepărteze. E ca drumul spre Soare; cu cât te apropii, cu atât te arzi mai tare.
Cu toate acestea, făcând abstracţie de cusururile şi temerile fiecăruia, de timp şi vremuri, iubirea rămâne sentimentul perfect, purificator, spre care ar trebui să tindem cu toţii în procesul nostru de perfecţionare intelectuală. Fără iubire, raţiunea devine rigidă, gândurile mai reci, sufletul mai singur…
Nicolescu Bianca (X D)
"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu