miercuri, 29 iunie 2011
Topul judeţelor cu cei mai slabi elevi, dupa Evaluarea Nationala!
Aleşii au plecat în vacanţă. Vezi ce legi au lăsat nevotate
Adevărul de Seară devine săptămânalul Ads
Istoria Cațavencu SRI, în cifre și fapte
“Brusc, Cațavencu a devenit un fenomen. Care, ca orice fenomen, se va duce dracului într-o zi. Însă ziua aceea o vom ține cât mai departe de noi și de voi.”
Citatul de mai sus a apărut în prima ediție a Almanahului Academia Cațavencu, în 1995. De atunci (dar și până atunci) ziarul a trecut prin mai multe schimbări de acționariat.
În 90, Doru Bușcu, Liviu Mihaiu și Sorin Vulpe, studenți la Politehnică și colegi de cameră, au fost primii Cațavenci. Nu aveau acțiuni.
Paginademedia.ro trece în revistă istoria acționariatului de la Cațavencu (în fotografia din 1991, de la stânga la dreapta: Doru Bușcu, Eugen Istodor, Ioan Groșan și fotograful Emil Berdeli):
Februarie 1990
Academia Cațavencu a fost pornită în februarie 1990, de un student – Ovidiu Nacu. Doru Bușcu, Liviu Mihaiu și Sorin Vulpe erau studenți la Politehnică și împărțeau aceeași cameră la cămin. Au fost primii cațavenci, la publicația care se numea simplu: Cațavencu – săptămânal incomod.
Acționarul revistei era, 100%, Ovidiu Nacu.
Ce fac azi cei trei colegi de cameră: Sorin Vulpe conduce, ca publisher, compania Liberis. Mihaiu se ocupă de Radio Guerrilla. Doru Bușcu este redactor-șef la Cațavencii.
Octombrie 1991
Ovidiu Nacu lansează și alte reviste, printre care câteva titluri erotice. Cațavencii sunt soclicitați să scrie la aceste reviste. Nu sunt de acord și decid să plece.
Echipa de la Cațavencu lansează Academia Cațavencu, împreună cu regretatul Mihai Cârciog. Cațavencu lui Nacu mai rezistă câteva luni.
Structura de acționariat a noii reviste Academia Cațavencu:
- Mihai Cîrciog – 80%
- Mircea Dinescu – 20%
1996
Cațavencii preiau acțiunile de la Mihai Cârciog. Practic, fostul proprietar le cedează părțile, la prețuri simbolice.
În noua formulă, Mircea Dinescu are 30%, iar zece Cațavenci primesc cote între 8 și 10%.
Cațavencii acționari:
Doru Bușcu
Mircea Toma
Liviu Mihaiu
Cornel Ivanciuc
Ioan T. Morar
Patrick Andre de Hillerin
Viorel Moțoc
Octav Mardale
Sorin Vulpe
Eugen Istodor
1997
Mircea Dinescu îi vinde acțiunile lui Sorin Ovidiu Vîntu. Prețul vehiculat: aproximativ 300.000 de dolari. Vânzarea se votează în Senatul Academiei Cațavencu. Rezultatul: egalitate. Eugen Istodor își reevaluează votul și parte din revistă devine proprietatea lui Vîntu.
1999
Cațavencii răscumpără de la Sorin Ovidiu Vîntu (cu aceeași sumă) partea de 30% și devin acționari 100%.
2000
Sorin Marin, fost acționar la Rompetrol, cumpără 50% din revistă. Cealaltă jumătate se redistribuie între Cațavenci.
O parte din banii încasați de cațavenci se investește în dezvoltare. Cațavencu începe să lanseze și alte tilturi.
2006
Sorin Ovidiu Vîntu preia Cațavencu, companie care între timp ajunsese la circa zece titluri, un post de radio și o cifră de afaceri de aproximativ 12 milioane de euro. Printre acestea: Academia Cațavencu, Radio Guerrilla, Cotidianul, B 24 Fun.
A fost cea mai bună afacere pentru cațavenci, care au primit sute de mii de euro (între 500.000 și 800.000 euro) fiecare.
Doar doi Cațavenci nu au fost de acord cu vânzarea: Liviu Mihaiu și Mircea Toma. În următorii ani vor părăsi redacția.O parte mare din bani a fost investită în companie. Aproape jumătate din suma totală a tranzacției.
2010
Cațavencu mai are în portofoliu Academia Cațavencu și Radio Guerrilla. Alte titluri s-au închis (cum ar fi Cotidianul), altele au fost vândute sau preluate de foștii manageri (Tabu, Aventuri la pescuit, Superbebe, 24 Fun).
Academia Cațavencu se scindează. Mircea Toma și o parte din redacția Academia Cațavencu pleacă și lansează o nouă publicație: Kamikaze.Cațavencu SA intră în faliment.
2011
Instanța pronunță falimentul Cațavencu SA. Brandul Academia Cațavencu este scos la licitație. La prima licitație, este câștigat de Doru Bușcu, pentru 1,6 milioane de euro. Bușcu nu strânge banii, iar licitația se reia.
La a doua licitație apare un al doilea jucător surpriză – Orlando Nicoară, managerul Mediafax Group (deținut de Adrian Sârbu). Câștigă Dan Grigore Adamescu, prin jurnalistul Claudiu Pădurean (cal înscris oficial la licitație).
Adamescu nu convinge echipa de la Academia Cațavencu. Echipa lui Doru Bușcu pleacă la Dinu Patriciu, pentru săptămânalul Cațavencii.Denis Dinulescu este numit de Adamescu redactor șef al Academiei Cațavencu. Redactor șef adjunct este poetul Paul Vinicius.
29 iunie 2011
Trei reviste de satiră, cu trei editori diferiți, apar pe piață: Academia Cațavencu, Kamikaze și Cațavencii.Yahoo Messenger 11, lansat oficial. Ce noutăţi aduce
Traian Basescu, invitat miercuri seara la ora 20.45 la emisiunea Nasul (10 TV)
Culcer a cerut reangajare prin cumul cu pensia. De la 1 iulie va conduce prin delegare Ştirile TVR
Dosarul Mădălina Manole, redeschis pentru „împăcarea sufletească” a părinților
Declarațiile pentru care Mircea Badea a fost amendat de CNA
Mascaţi, saci de documente şi lume la balcoane la Pensii - GALERIE FOTO
4 candidati eliminati la bacalaureat si la proba de miercuri
Papa a dat primul sau mesaj pe Twitter
VIDEO Google a prezentat o serie de aplicatii care sa faca din compania din Mountain View un rival pentru Facebook - IT - HotNews.ro
Aplicatia Circles permite plasarea prietenilor in anumite grupuri si partajarea anumitor tipuri de continut cu anumiti prieteni. Aplicatia Hangouts permite chat video simultan intre mai multi prieteni, iar Huddle este o mesagerie instant pentru grupuri de prieteni. Sparks se vrea o aplicatie care sa conecteze diverse persoane cu interese comune, pe zeci de domenii si in diferite limbi."
Se încinge lupta reţelelor de socializare. Google lansează un rival pentru Facebook - IT > EVZ.ro
- cercurile de prieteni – o funcție specifică Google+, care le va permite utilizatorilor să creeze cercuri personalizare, de prieteni, colegi de facultate, colegi de muncă, și să decidă cât anume din contentul urcat de el pe site poate fi văzut de fiecare grup în parte. Vic Gundotra, vice-președinte senior în inginerie la Google, a declarat, fără a da nume, că încercările altor rețele de socializare online de a crea grupuri nu funcţionează atât de bine. Facebook a introdus recent posibilitatea de a crea mici grupuri de prieteni.
- conferințe multi-user care le permite utilizatorilor să intre și să iasă după bunul plac din conversațiile în grup
- mesaje instant în grup
- posibilitatea de a te conecta cu alte persoane din rețea pe baza intereselor."
BAC 2011: Patru elevi dati afara din salile de examen, la Botosani!
Pagina de media – Petrişor Obae » Antena1 și Antena3, amendate cu 15.000 de lei din cauza lui Mircea Badea
“Sancțiunea este infimă având în vedere numărul reclamațiilor. Dacă noi venim cu astfel de propuneri, aici nu mai e vorba de dreptul la propria imagine a niciunei persoane?”"
CNA a interzis difuzarea la TV a imaginilor de la locul unor tragedii - sinucideri, crime şi mutilări - Mediafax
În plus, CNA a decis să adauge un alineat nou la acest articol, prin care posturile de televiziune nu mai pot difuza imagini de la locul tragediilor precum sinuciderile, crimele şi mutilările, dar nici imagini prin care este prezentată suferinţa familiilor victimelor."
29 iunie: Caţavencii îşi fac reclamă moca pe site-ul şi pagina de Facebook ale Academiei
“Caţavencii” – noua revistă de satiră şi umor a lui Dinu Patriciu, condusă de Doru Buşcu şi Mircea Dinescu – îşi fac reclamă gratis pe site-ul (www.catavencu.ro) şi pagina de Facebook ale “Academia Caţavencu”, publicaţie preluată de Dan Adamescu, scrie Evenimentul zilei.
Noul redactor-şef al “Academia Caţavencu”, până nu demult condusă de Doru Buşcu, Denis Dinulescu, declară că a fost înaintată o plângere către compania Facebook, în vederea închiderii contului în litigiu.
“Trebuiau să renunţe din bun simţ şi politeţe. Ei au parola lor. Noi n-am vrut să fim măgari şi să o spargem, că ştiţi şi dumneavoastră că există persoane care se ocupă cu aşa ceva, dar situaţia se va reglementa. Oricum, este o măgărie”, a declarat, pentru EVZ, Denis Dinulescu.
Caţavencii îşi fac reclamă moca pe site-ul şi pagina de Facebook ale Academiei
Bogdan Enoiu, managing director McCann WorldGroup România, şi Adrian Boțan, creative partner McCann Erickson discută online astăzi pe HotNews.ro, de la ora 14.00.
McCann Erickson a obţinut la ultima ediţie a festivalului de publicitate Cannes Lions cea mai bună performanţă a unei agenţii de publicitate româneşti: nu mai puţin de 9 premii, inclusiv două Mari Premii, la cel mai mare eveniment de profil din lume, scrie HotNews.
Publicitatea românească – în scădere, dar multipremiata la Cannes Lions. Bogdan Enoiu şi Adrian Boţan/McCann Erickson discută online miercuri, de la ora 14.00
Deşi a împlinit vârsta de pensionare – 59 de ani – la 30 mai 2011, conducerea TVR a anunţat, după câteva bâlbâieli, că de fapt contractul Rodicăi Culcer (șefa Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport din TVR) cu TVR expiră la 30 iunie, adică mâine, scrie Jurnalul Național.
Şi aceasta, chiar dacă în Codul Muncii scrie negru pe alb: contractul individual de muncă încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare. Aceeaşi lege prevede că Rodica Culcer mai putea rămâne în funcţie maximum 10 zile şi nu o lună cât au anunţat mai-marii televiziunii publice.
Ciao, Rodica! Încă o dată, pensie uşoară! Contractul şefei ştirilor TVR cu televiziunea publică va expira mâine
Proastăt înfinţata revistă Caţavencii mizează pe fidelitatea publicului, noua echipă redacţională Academia Caţavencu, pe forţa brandului şi Kamikaze pe independenţa editorială şi pe investigaţii. Toate cele trei publicaţii susţin că umorul lor e cel mai mai bun. Revista Caţavencii are un tiraj iniţial de 150.000 de exemplare.
EVZ a stat de vorbă cu reprezentanţii celor trei publicaţii, pentru a vedea în paginile căreia dintre ele sălăşluieşte adevăratul spirit al caţavencilor.
Avantajul cel mai mare al Caţavencilor în faţa celorlalte două publicaţii este echipa, care şi-a demonstrat umorul în cei 20 de ani de activitate, spune Mircea Dinescu: “Un ziar de satiră politică nu se poate face fără umor, oricât de mulţi bani ai băga. Umorul e un dar, pe care nu toţi jurnaliştii şi scriitorii îl au. Am sentimentul că la Academia Caţavencu a fost o fabrică de tineri jurnalişti cu simţul umorului foarte bine dezvoltat”.“Suntem independenţi şi putem scrie orice despre oricine. Din punctul meu de vedere, avem un umor mai bun şi mai proaspăt. Ceilalţi s-au cam blocat în anii ’90″, schiţează atuurile Kamikaze Cătălin Prisăcariu, redactor-şef adjunct al publicaţiei.
Nici Denis Dinulescu, noul redactor-şef al Academiei Caţavencu, brand cumpărat de Dan Adamescu pentru aproape 900.000 de euro, nu se simte ameninţat de competiţie.
“E loc pentru fiecare, toate cele trei publicaţii îşi vor găsi nişa. Urmărim un public nou, alcătuit din tineri, care mai bine citesc Academia Caţavencu decât să plece la cules de căpşuni în Spania”, spune Dinulescu.
Caţavencu în trei ciosvârte
Gabriela Cristea revine în forţă, la Kanal D, cu o nouă emisiune, ce va fi difuzată dimineaţa, de luni până vineri, între orele 10.00- 12.00, începând cu sfârşitul lunii august, scrie Click.
Producătoarea noii emisiune este Andreea Godeanu, cea care a lucrat ani la rând, cu Teo Trandafir.
EXCLUSIV! Gabi Cristea face noua emisiune cu producătoarea lui Teo Trandafir
Radio Deutsche Welle a renunţat la licenţa audiovizuală pe care o deţinea în Bucureşti şi va înceta să emită în limba română pe 1 iulie, a declarat pentru Mediafax Horaţiu Pepine, care a fost corespondent permanent la Bucureşti al postului de radio.
Singura licenţă audiovizuală Deutsche Welle în România, cea din Bucureşti, a fost cedată de către societatea H.Pepine Media SRL, al cărei asociat unic este Horaţiu Pepine, către Patriarhia Română.
Radio Deutsche Welle nu va mai emite în limba română
Dragoş Cazan s-a alăturat echipei de creaţie de la GAV, în poziţia de Senior Copywriter, notează Financiarul şi DailyBusiness.ro. Cu o experienţă de 14 ani în advertising, Dragoş Cazan a lucrat de-a lungul timpului pentru clienţi precum Mobilrom (actualul Orange România), SAB Miller, P&G, Raiffeisen Bank, JTI, Nestlé, Vincon Vrancea, Sony România sau UNICEF.
Gannett Co., cel mai mare grup de presă american, ce publică 82 de ziare, inclusiv „USA Today”, disponibilizează 700 de angajaţi, scrie Financiarul, care citează Bloomberg.
Redresarea economică nu se întâmplă „atat de repede sau de favorabil cum am sperat”, a anunţat Bob Dickey, preşedinte al diviziei de publishing Gannett US, într-un memo. Veniturile Gannett au scăzut consecutiv în ultimii patru ani, până la 5,44 miliarde de dolari în 2010, faţă de 7,44 miliarde de dolari cât înregistra în 2007.
Gannett disponibilizează 700 de angajaţi
"Monte Carlo TV Festival şi Eurodata TV Worldwide au premiat recent cele mai urmărite seriale TV de anul trecut. „Desperate Housewives” (Neveste Disperate) a fost desemnat cel mai urmărit serial TV de comedie, în 2010 serialul atrăgând în faţa micilor ecrane un număr de 45,2 milioane de telespectatori din toată lumea, scrie Financiarul. Faimoasa comedie a concurat la această categorie cu „Two and a Half Men” (Doi bărbaţi şi jumătate) şi cu The Big Bang Theory (Teoria Big Bang).
Topul celor mai urmărite seriale TV la nivel internaţional
BAC 2011: Elevii sustin astazi proba obligatorie a profilului!
Rezultatele vor fi afisate in..."
marți, 28 iunie 2011
Cozmin Gusa: Dan Voiculescu cenzureaza la Intact orice material care are legatura cu el/ Despre Gadea: A cazut dintr-o isterizare anti Basescu intr-un pupincurism pro Voiculescu
Radio Deutsche Welle nu va mai emite in limba romana
Daniel Funeriu la Nasul (10TV): O eroare gramaticala nu poate opri lupta mea cu mafia universitara
Marian Vanghelie: Credeti ca pe profesorii universitari cu care fac anumite proiecte ii deranjeaza ca am spus ejaculat?
Ada Macovei despre bac „Este foarte greu sa strici o industrie intreaga”
Sefa educatiei botosanene a mentionat ca pentru situatiile intalnite in centrele de evalaure "
Cinci ani de suspendare pentru profesorii care îi lasă pe elevii să copieze la bacalaureat
News Profesorii care nu vor fi atenţi sau care îi vor lăsa pe elevi să copieze la probele examenului de bacalaureat vor fi sancţionaţi. Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean spune că profesorii de la Colegiul Eminescu nu vor mai avea dreptul de a supraveghea la bacalaureat. În cursul zilei de ieri, doi elevi au fost eliminaţi din examen după ce au fost prinşi cu fiţuici.
Ada Macovei, multumita de modul in care s-a facut corectarea la Evaluarea Nationala
Peste o suta de medii la admitere mai mici de 5
Potrivit datelor centralizate la nivelul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ), 193 de absolventi"
Antena1 și Antena3, amendate cu 15.000 de lei din cauza lui Mircea Badea
Posturile Antena 3 și Antena1 au fost amendate de CNA cu 10.000 și respectiv 5.000 de lei pentru șapte ediții ale emisiunii În gura presei, difuzate în perioada februarie – mai.
Cele două posturi au fost sancționate pentru limbajul injurios folosit Mircea Badea în emisiunea În gura presei.
Postul Antena1 riscă să fie sancționat cu întreruperea emisiei cu 10 minute din cauza lui Mircea Badea. De ce, în continuare.
Ioan Onisei, vicepreședinte CNA:
“Cred că trebuie să atragem foarte serios atenția conducerii Antena1 cu privire la redifuzarea emisiunii În gura presei. Dacă este să judecăm lucrurile corect, în opinia mea cred că e mai grav faptul că Antena1 difuzează această emisiune la ora 10.00.
Dacă conducere Antenei1 nu înțelege să corecteze acest lucru, eu afirm foarte clar următoarele: cu viitoarea emisiune cu un astfel de limbaj difuzată pe Antena1 eu voi propune întreruperea emisiei cu 10 minute.”
Postul Antena 1 a fost sancționat atât pentru limbajul injurios folosit, cât și pentru faptul că emisiunea este difuzată la o oră accesibilă minorilor.
Consiliul Național al Audiovizualului a primit peste 20 de reclamații cu privire la emisiunile pentru care au fost amendate cele două posturi ale trustului Intact.
Dan Grigore, membru CNA:
“Eu mă simt lezat de un astfel de emisiune. În general, pare că domnul respectiv provine din spatele unui anumit tip de bloc, fie dintr-o amestecătură de nomenclaturiști și bișnițari.”
Narcisa Iorga, membru CNA:
"“Eu am să mă autosesizez în fiecare ședință cu privire la acestă emisiune. În acest gen de emsiune se folosește un limbaj injurios în fiecare emisiune. Dacă noi venim cu astfel de propuneri, aici nu mai e vorba de dreptul la propria imagine a niciunei persoane?”
Definiţia "indecenţei", dezbătută de cea mai înaltă instanţă din Statele Unite - Mediafax
În prezent, definiţia 'indecenţei', dincolo de care se impune o amendă, prevede că 'imaginile (...) ar trebui să arate sau să descrie organele sau activităţi sexuale', şi trebuie să fie 'manifestări şocante în contextul normelor contemporane ale societăţii'."
Zâzanie în CNA: Membrii se acuză între ei că votează politic
Membrii CNA nu se mai înțeleg la voturi. Astăzi, s-au acuzat între ei că votează după criterii politice atunci când analizează audiovizualul.
Discuțiile s-au aprins la o dezbatere a emisiunii Nașul, de la 10TV.
Cine, pe cine și de ce a acuzat, în continuare:
Cea care a dat tonul acuzațiilor de vot politic a fost Narcisa Iorga. Direcția: Christian Mititelu și Mihai Mălaimare.
Narcisa Iorga:
“Domnul Mititelu și dumneavoastră, domnule Mălaimare, discutați într-un fel cand este vorba de dreptul la propria imagine a unei persoane politice de la Putere și altfel de o persoana politică din opoziție”.
În replică, Mihai Mălaimare a cerut o convocare a tuturor membrilor pentru a analiza felul în care a votat de-a lungul timpului. Acesta a mai spus că dacă ceilalți membrii consideră că a votat părtinitor își va da demisia imediat.
Mihai Mălaimare:
“Aceasta este o acuzație foarte gravă, consider că este inacceptabil ca eu să fiu acuzat de așa ceva”.
Acuzația vine în contextul discutării unei reclamații venite din partea senatorului PNL Dan Radu Rușanu cu privire la emisiunea Nașul, din 24 mai, realizată de Radu Moraru la 10 TV. În emisiunea respectivă, Radu Moraru a asociat numele lui Dan Radu Rușanu cunul dintre cei arestați în cazul evaziunii fiscale din Portul Constanța. Emisiunea care a născut discuții între membrii CNA a fost somată public.
Cum arată reclamația lui Dan Radu Rușanu?
"“În seara zilei de 24 mai am fost luat, din nou, în colimator de Radu Moraru. Și-a început emisiunea cu reinsinuarea presupuselor afaceri pe care le-ar face familia mea cu domnul Bogatu.
Cu acest prilej, mi-a transmis o amenințare mascată sub forma unui mesaj, potrivit căruia va prolifera aceste minciuni despre mine până la sfârșitul vieții mele.
Ceea ce nu mai pot trece cu vederea sub nicio formă este faptul că, în cadrul emisiunii din seara zilei de 24 mai a.c., acest moderator, dincolo de mascaradă de doi lei făcută cu referire la numele meu, a recurs la un artificiu ieftin, dat foarte periculos, care m-a pus în centrul unei discreditări ireparabile. Astfel, în timp ce pe burtiera emisiunii scria ,,Corupţia la nivel înalt. Mafia din Portul Constanţa”, pe fundalul ecranului a apărut poza mea, iar în josul acesteia: ,,Soţia lui Dan Radu Ruşanu asociată cu domnul Bogatu”.
Google a fost dată în judecată de o companie franceză din cauza practicilor anticoncurenţiale
Aproape 200 de elevi din Botosani intra la liceu cu medii peste 9,50!
193 de elevi sunt cu medii intre 9,50 si 9,99, 444 au..."
Dolce Movie FUN a obținut licență de la CNA
Romtelecom a obținutde la CNA licența audiovizuală pentru difuzarea pe satelit a postului Dolce Movie FUN. Noul canal va fi lansat la jumătatea lunii viitoare.
“Televiziunea Dolce Movie FUN va fi inclusă într-un pachet extra care va conține zece televiziuni de filme”, a declarat Vlad Enăchescu, director Dolce Sport.
Romtelecom promite că noul canal va difuza câte 5 premiere săptămânal, iar lunar, canalul va difuza peste 100 de filme unice, fiecare având câte o reluare într-un interval de 24 de ore.
Potrivit proiectului depus la CNA, canalul este destinat întregii familii, cu precădere publicului cu venituri medii, iubitor de filme și animație.
Noul post va difuza doar 5 % producții proprii, restul programelor fiind cumpărate de la alți producători. În cadrul grilei, 2,5% vor fi programe de informare.
Ce va conține grila de programe?
- Filme artistice
- Seriale
- Filme de animație
- Prezentări generale de produse și servicii Romtelecom
Ce își propune Romtelecom prin acest proiect?
- Diversifice oferta pachetelor de bază Dolce și Dolce Interactiv
- Continuarea seriei de canale TV proprii, după canalul doce info și dolce sport
- Control asupra conținutului TV difuzat pe propriile canale
- O alternativă la fereastra home video (cumpărarea/inchiriere VHS, DVD)
- Descurajează pirateria prin prețul accesibil, calitatea tehnică superioară și confortul de a primi filmul direct acasa.
Un jurnalist rus, arestat în R. Moldova pentru implicare în protestele din 2009
Gigi Becali ameninţă: "Bag plugurile în Ghencea!"
28 iunie: Harta drepturilor TV. Digisport, cinci campionate de fotbal.
Digisport transmite cele mai multe campionate de fotbal. Canalul deținut de RCS&RDS are în portofoliu șapte meciuri din Liga 1 și campionatele Spaniei, Angliei, Franței și Italiei.
Adevărul trece în revistă competițiile transmise de posturile românești, după ce RCS a luat, ieri, restul de șase pachete de la Liga Profesionistă de Fotbal.
În total, LPF va primi pentru trei sezoane, de la toate televiziunile, 101 milioane de euro (include TVA). Pentru următorul sezon, cei mai mulți bani se duc la campioana Oțelul Galați (3,1 milioane de euro).
Rapid și Steaua vor primi din drepturi 2,1 milioane, iar Dinamo 1,9. Ultimele patru clasate au câte 800.000 de euro.Harta drepturilor TV:
Digi Sport:
- Liga I (șapte meciuri)
- Campionatul Spaniei
- Campionatul Angliei
- Campionatul Franței
- Campionatul Italiei
- Moto GP
- Formula 1
- Campionatul Mondial de Raliuri
- Handbal românesc
- Tenis
Dolce Sport:
- Liga 1 (opțiunea 2)
- Liga Campionilor
GSP TV:
- Liga I (poate prelua opțiunea 1 de la Antena 1), Rugby
Sport.ro:
- Wrestling, K1
TVR:
- Liga Campionilor
- Euro 2012
- Jocurile Olimpice 2012
- Campionatul Mondial 2014
Fundaţia Euromonitor pentru Excelenţă şi Agenţia AD Media Consult au anunţat ieri, într-un comunicat, continuarea programului “Bursele Europene JTI pentru Jurnalişti”, prin lansarea ediţiei 2011-2012, la care pot aplica atât jurnalişti din România, cât şi din Republica Moldova, scrie Mediafax.
Potrivit comunicatului, Bursele Europene JTI pentru Jurnalişti reprezintă un program de încurajare şi facilitare a pregătirii profesionale şi se adresează jurnaliştilor care doresc să capete o expertiză profesională în problematica europeană.
Acest program îi ajută pe participanţi să aprofundeze înţelegerea tematicilor legate de Uniunea Europeană, cadrul de reglementare, funcţionarea instituţiilor, relaţionarea între statele membre, precum şi maniera în care este abordată problematica europeană de către media occidentală.
S-a lansat ediţia 2011-2012 a Burselor Europene JTI pentru Jurnalişti. Care sunt condiţiile de participare
Cancan TV de la B1 ia vacanţă; joi, 30 iunie, se încheie actualul sezon al emisiunii cu vedete, difuzată de luni până vineri de la 18.00 la 20.00, scrie Evenimentul Zilei. Emisiunea Cancan TV se întoarce în grila postului B1 TV din toamnă. Producţia este o colaborare între ziarul Cancan şi televiziunea care găzduieşte emisiunea cu acelaşi nume.
Vedetele răsuflă uşurate, Cancan TV intră în vacanţă
Vaticanul va lansa un portal de ştiri, miercuri, 29 iunie, cu scopul de a îmbunătăţi comunicarea dintre papă şi supuşii săi, scrie Financiarul, care citează presa internaţională. Portalul, care va putea fi accesat la www.news.va, ar putea fi lansat chiar de papă Benedict al XVI-lea, prin intermediul unui simplu click, în ziua în care se vor împlini 60 de ani de la hirotonisirea sa.
Portalul va grupa toate sursele de informaţii din Cetatea Sfântului Scaun: cotidianul L’Osservatore Romano”, Radio Vatican, Vatican Information Service, Centrul pentru Televiziune din Vatican, Biroul de presă al Sfântului Scaun şi Agenţia misionară Fides a Congregaţiei pentru evanghelizarea popoarelor.
Vaticanul va lansa un portal de ştiri pe 29 iunie
Sursa foto: Mediafax
"Grecia, focarul unei epidemii de falimente suverane
Petru Mircea: "Madalina nu e lasata sa se odihneasca in pace"
luni, 27 iunie 2011
Copiii, asaltaţi de reclame
Pericolele apar însă din cauză că cei mai mulţi nu îşi dau seama când sunt asaltaţi de mesaje publicitare. Potrivit unui studiu realizat la nivel internaţional, mai bine de 80% din cei mici declară că nu recunosc reclamele online şi că nu fac diferenţa între conţinutul informativ şi acestea."
Publicitatea, secretul succesului. Care sunt cele mai cunoscute companii din lume
"
Video: Gafa lui Vanghelie cu "ejacularea" şi alte gafe
Lapsus: Dati confond "inflation" et... "fellation" de LePostfr
Vanghelie şi "Goagăl":
Brice Hortefeux confunda "Digitale" cu ... "Genitale" :
Video: Şcoala din iad - din Harlem
La "Şcoala din iad", elevii le fac viaţa un calvar cadrelor didactice. O profesoară a găsit chiar un prezervativ folosit în geantă. Ea a povestit pentru The New York Post experienţa ei de la şcoala din Harlem: "Era război, am fost împinsă, zgâriată, izbită de pereţi, scuipată şi jefuită. Voiam să plec de acolo", spune ea. Departamentul pentru Educaţie din SUA a încercat de două ori anul trecut să închidă şcoala. Doar doi din cei 88 de elevi de clasa a VIII-a care au dat examenele de stat au trecut la matematică şi engleză. Profesorii spun că şcoala ar trebui închisă. "Este trist că puţinii elevi care vor să înveţe nu primesc educaţia pe care o merită", spun aceştia.
Monica Columbeanu a renunțat la copil. Irina rãmâne la Irinel
Vedetele răsuflă uşurate, Cancan TV intră în vacanţă
Moartea Mădălinei: revine ipoteza crimei
EDITORIALUL EVZ: Scrisoare (ne)deschisă către Nicolae Ceauşescu
Reclamă ingenioasă pentru ciocolata ROM (marcă "preluată" dinainte de '89)
Irina Chirica, veche colaboratoare a lui Elan Schwartzenberg, noul presedinte CA al Realitatea TV
Părinţii Pippei Middleton se tem pentru viaţa ei şi i-au cumpărat o maşină blindată.
In fata acestei notorietati bruste, parintii lui Kate si Pippa, depasiti de evenimente, nu au mai stiut ce sa faca pentru a-si apara fiica cea mica.
Masina blindata este un cadou neobisnuit, dar indispensabil din punctul lor de vedere, mai ales in conditiile in care Pippa Middleton, spre ..."
Grupurile sanitare din centrele de la bac pline de materiale de inspiratie
Nereguli in toate centrele de examinare verificate azi, in prima zi de proba scrisa din cadrul examenului"
Ştirile despre sinucideri, doar după 10 seara.
Cât îi costă pe profesori fiţuicile elevilor.
Sanctiunile sunt cuprinse in Metodologia de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat si, teoretic, ar trebui cunoscute de toti participantii la examen. Intentia se pedepseste
Elevii risca ..."
Denis Dinulescu, redactor-șef la Academia Cațavencu
Denis Dinulescu este noul redactor-şef al revistei Academia Caţavencu, potrivit Mediafax. Acesta a declarat, astăzi, pentru agenția de presă că revista în noua formulă – care apare pe piaţă miercuri – va păstra spiritul Caţavencu, însă va fi “mai veselă şi întinerită”.
Potrivit scriitorului şi dramaturgului Theodor Denis Dinulescu, Academia Caţavencu în noua formulă are în prezent o echipă formată din circa zece persoane, din care face parte şi poetul Paul Vinicius, redactor-şef adjunct.
Dinulescu nu a menţionat alte nume din noua echipă Academia Caţavencu, precizând însă că în aceasta nu se regăsesc foşti angajaţi ai revistei. “Avem o echipă întinerită”, a precizat Dinulescu.
Şi preţul revistei Academia Caţavencu va fi acelaşi ca până în prezent, respectiv 2,5 lei.
La o săptămână de la licitația în urma căreia Dan Grigore Adamescu (patronul România libera) a cumpărat Academia Cațavencu prin reprezentantul său, Claudiu Pădurean, Medien Holding anunță printr-un comunicat de presă că revista face parte din portofoliul grupului de presă.
În comunicat, Medien Holding precizează că va asigura “suportul financiar şi logistic necesar sporirii calităţii revistei, asigurându-i totala independenţă editorială” şi că următorul număr al publicaţiei va apărea miercuri.
În același comunicat se mai spune că Medien Holding apreciază “tradiţia şi excelenţa Academiei Caţavencu, precum şi fidelitatea cititorilor”.
“Academia Caţavencu este un produs unic. Suntem foarte bucuroşi că vom edita acest săptămânal de prestigiu şi avem convingerea că publicaţia va avea un viitor de succes în cadrul grupului nostru. Promitem tuturor cititorilor că revista va fi şi mai bună decât este acum şi vom păstra spiritul unic ce caracterizează Academia Caţavencu”, spune Adrian Rus, director general al Medien Holding.
El confirmă că data de apariţie a următorului număr al revistei Academia Caţavencu va fi miercuri, 29 iunie.
Sursa foto: einformatii.ro
"Facebook, evaluată la 70 mld. dolari, într-o achiziţie de acţiuni efectuată de fondul GSV Capital
Ministerul Educaţiei: Aproape 230 de candidaţi eliminaţi la bacalaureat, 29 în Bucureşti
Elan Schwartzenberg intră oficial în businessul Realitatea TV: Noul președinte al companiei, un om de încredere al afaceristului
Schimbare la vârful Realitatea Media, la câteva luni după vânzarea postului.
După demisia lui Sorin Freciu de la conducerea consiliuliui de Administrație al Realitatea TV, noul președinte va fi Irina Chirica, o veche colaboratoare a lui Elan Schwartzenberg, noul proprietar al postului.
Irina Chirica va fi confirmată pe poziție pe 29 iunie, la Adunarea Generală a Acționarilor.
Tot astăzi, tranzacția Elan Scwartzenberg – Sorin Ovidiu Vîntu a primit aviziul Consiliului Concurenței, ceea ce înseamnă că SOV își va primi banii.
Ce a declarat Elan Schwartzenberg pentru paginademedia.ro, în continuare:
Elan Schwartzenberg:
“Irina Chirica a lucrat cu și pentru mine în ultimii 20 de ani.”În ultimii opt ani, Irina Chirica a fost reprezentantul companiei Spacecom în România. Spacecom deține sateliții Amos 1 și 2. Este o companie cotată la bursa din TelAviv, în care statul israelian deține 25%.
“Am fost colegi de facultate la Iași, dar la facultăți diferite. Ea este absolventă de informatică, eu de medicină.”
“Este unul dintre cei mai onești și mai întreprinzători oameni pe care îi știu.”
Potrivit informațiilor paginademedia.ro, Irina Chirica este logodnica colonelului Vasile Cămărăscu, fostul șef al SRI București.
Vîntu își ia banii. Nu toți
“Consiliul Concurenței și-a dat astăzi avizul pentru tranzacția cu Realitatea TV”, a declarat pentru paginademedia.ro Elan Schwartzenberg.Odată cu avizul Consilului Concurenței, Sorin Ovidiu Vîntu își va primi banii de la Elan Schwartzenberg.Potrivit informațiilor paginademedia.ro, SOV nu își va primi însă toți banii. Aproximativ 30% vor fi puși într-un cont special, ca o garanție în cazul unor eventuale “surprize” găsite de noul proprietar.
Ce spune Elan Schartzenberg legat de acest subiect?
“Nu comentez. Mă leagă o amiciție de 10 ani cu Sorin Ovidiu Vîntu. Va fi prietenul meu toată viața. Îii rămân dator pentru că mi-a pus acest business în mână, dar fiecare dintre noi este om de afaceri și orice negociere dintre noi nu poate fi decât extrem de riguroasă. Vroba proverbului: frate, frate, dar brânza-i pe bani”."
Denis Dinulescu, noul redactor-şef Academia Caţavencu: Păstrăm spiritul Caţavencu. Revista va fi mai veselă
Vedetele îi susţin pe românii care participă la Special Olympics.
'De prea multe ori persoanele cu nevoi speciale intampina dificultati mari ca urmare a actiunilor altor persoane fara nevoi speciale care nu stiu cum sa se comporte. Special Olympics a adus persoanele cu ..."
Dosarul morţii Mădălinei Manole va fi redeschis
Adevărul scade prețul sub 2 lei în noua formulă
Ziarul Adevărul costă, de azi, 1,9 lei (19.000 de lei vechi), față de 2,2 lei până săptămâna trecută.
De astăzi, Adevărul apare în 12 ediții, fiecare cu 16 pagini de informații locale (în imagine, prima pagină și secțiunea București de astăzi).
Suplimentul literar și artistic, dar și suplimentele de Sănătate, Sport și Școală ale Adevărul nu vor mai exista în noua variantă a ziarului, după cum paginademedia.ro a scris AICI. Informațiile din aceste domenii vor intra în megaediția de weekend, de 128 de pagini, începând din 16 iulie.
Ziarul Adevărul are, în total, 64 de pagini, din care 48 naționale și 16 de informații locale.
Citește și:
"Caţavencii, Kamikaze şi Academia Caţavencu
Bogdan Enoiu, McCann: De data asta i-am folosit noi pe americani, nu doar ei pe noi
“De data asta i-am folosit noi pe americani, nu doar ei pe noi“, spune Bogdan Enoiu, managerul McCann, despre ideea campaniei pentru Rom, care a câștigat două Grand Prix-uri și un Titanium la festivalul de publicitate de la Cannes. Sunt primele Grand Prix-uri luate de o agenție din România.
“A fost cea mai fericită săptămână din ultimii 20 de ani de publicitate pusă în practică în România. Sunt foarte mândru că steagul românesc a fluturat la Cannes“, a spus Enoiu azi, într-o întâlnire cu presa.
” Am fost dezamăgiți că nicio televiziune românească nu a fost acolo. Multe televiziuni transmiteau în direct de acolo și de la noi nimeni. Suntem din aceeași industrie, televiziunile trăiesc până la urmă din ce creăm noi,” a mai adăugat Enoiu.
La eveniment a fost prezent și Sorin Alexandrescu, fostul director general de la Kandia Excelent, actualul director general de la Antena1. Colaborarea McCann-Kandia pe proiectul Rom a început acum nouă ani, când actualul șef din Intact era managerul fabricii de ciocolată.
Adrian Boțan, șeful creativilor din McCann:
“Cu aceste premii am făcut multă imagine bună României la nivel internațional. Ar trebui ca atunci când se construiește brandul României să se țină cont și de produsele autentice ale acestei țări.”
Întrebat ce a prins cel mai bine la Cannes, Adrian Boțan a răspuns:
"“Noutatea ideii, faptul că am mers foarte departe, că am avut foarte mult curaj. Faptul că am făcut pe bune tot în această campanie, că am înlocuit ambalajul, că am pus produsele în rafturi. Și de ce nu și efectul de underdog. O țară venită de nicăieri, foarte mică, a făcut ceva foarte creativ.”
BAC 2011: Elevii au greşit în masă la al treilea subiect
Vaticanul va lansa un portal de ştiri. Mesajele Papei vor fi transmise şi pe Facebook, Twitter şi YouTube - Mediafax
Lady Gaga, acuzată că a furat din banii pe care îi strângea în campania pentru Japonia
Monica Columbeanu a revenit din America. Astăzi se înâlnește cu Iri la Tribunal
27 iunie: Sorin Freciu și-a dat demisia de la conducerea Realitatea Media
Sorin Freciu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al Realitatea Media. Acesta a declarat pentru Mediafax că pe 29 iunie va avea loc o Adunare Generală a Acţionarilor (AGA) în cadrul căreia va fi ales un nou preşedinte al CA.
Freciu a precizat că el nu va mai avea nicio implicare şi nicio funcţie în cadrul societăţii Realitatea Media, unde este şi preşedinte executiv.
“Probabil, Consiliul de Administraţie va numi un nou preşedinte executiv. Nu mi-am dat demisia şi din această funcţie, dar, după părerea mea, e implicită”, a spus Freciu, precizând că şi-a exprimat dorinţa de a nu mai avea nicio implicare în trustul Realitatea Media.
Sorin Freciu: Noul preşedinte al CA Realitatea Media va fi ales pe 29 iunie
McCann Erickson România a câştigat sâmbătă seară la Cannes, cel mai important festival de publicitate, două noi premii pentru campania “Noul Rom” – un Titanium şi un Gold Lion, informează agenţia, scrie Mediafax.
Distincţia Titanium, primită sâmbătă seară, de McCann Erickson România, este un premiu care se acordă pentru cele mai bune şi inovative idei din festivalul de publicitate de la Cannes. Totodată, McCann Erickson România a primit şi un Gold Lion la categoria Integrated.
În total, agenţia McCann Erickson România a primit, anul acesta, nouă premii în cadrul festivalului Cannes Lions, toate pentru campania “Noul Rom”.
Alte două premii la Cannes pentru reclama realizată de McCann Erickson România – VIDEO
Radio România va transmite în direct şi în exclusivitate pentru ascultătorii săi partida de box din 9 iulie, de la Bucureşti, dintre Lucian Bute, campion mondial IBF la categoria supermijlocie, şi Jean Paul Mendy, scrie Mediafax.
Mult aşteptatul meci va putea fi ascultat pe postul Radio România Actualităţi, pe posturile regionale, iar pentru românii din diaspora, prin intermediul Radioului România Internaţional.
Radio România va transmite în direct partida de box dintre Lucian Bute şi Jean Paul MendyIMAS Marketing & Sondaje şi GfK România au câştigat licitaţia organizată pentru alegerea companiilor de cercetare care vor furniza Studiul Audienţei Radio în perioada 2012 – 2015, scrie Mediafax, care citează un comunicat postat pe site-ul Asociaţiei pentru Radio Audienţă (ARA).
Surse au declarat pentru Mediafax că potrivit caietului de sarcini al licitaţiei urmează ca în următoarea săptămână Asociaţia pentru Radio Audienţă să poarte negocieri cu IMAS Marketing & Sondaje şi GfK România, în legătură cu preţul şi modalitatea de punere în aplicare a ofertelor, nefiind exclusă posibilitatea ca aceste două companii să conlucreze pentru a furniza Studiul Audienţei Radio în perioada 2012 – 2015. Potrivit aceloraşi surse, ierarhia câştigătorilor nu mai poate fi schimbată.
La licitaţie s-au înscris şapte companii. Ponderea ofertei tehnice a fost de 60%, în timp ce ponderea ofertei financiare a fost de 40%, după cum au mai spus sursele citate.
IMAS şi GfK au câştigat licitaţia pentru alegerea furnizorului audienţelor radio între 2012-2015
"La sfârşitul săptămânii trecute, telespectatorii postului OTV au fost invitaţi să trimită sms-uri pentru a câştiga un bilet clasa VIP la Bucharest GrandPrix, o cursă auto ce ar fi trebuit să aibă loc în jurul Palatului Parlamentului, între 19 şi 21 august. Pe 23 iunie, Auto GP, cei care organizează astfel de competiţii pe tot globul, a anulat etapa de la Bucureşti.
Cu toate acestea, joi, 23 iunie, şi vineri, 24 iunie, Dan Diaconescu şi-a invitat telespectatorii să participe la concurs. Câţiva români au şi câştigat, după ce au trimis mesaje care au costat 3,5 euro fiecare. Premiile promise însă nu mai pot fi acordate atât timp cât raliul este anulat.
Cei de la OTV susţin că nu au avut idee despre decizia organizatorilor cursei auto pe care dau, de altfel, şi vina pentru încurcătura creată.
Dan Diaconescu a vândut bilete la un raliu anulat
duminică, 26 iunie 2011
O femeie a murit la propria inmormantare
Cum îşi arată ipocrizia televiziunile centrale în cazul Ota
Articolul saptamanii: 19-25 Iunie 2011
sâmbătă, 25 iunie 2011
Vezi transele de note si de medii de la evaluarea nationala! Peste 1.000 de elevi au media sub 5!
La proba de Limba si Literatura Romana din cei 5.591 de elevi inscrisi, la examen s-a prezentat un..."
Dezastru la evaluarea nationala la Botosani
Peste o mie de note sub cinci obtinute de elevii de clasa a VIII -a ce a sustinut evaluarea nationala"
Peste 1.000 de dosare depuse pentru titularizare!
Potrivit lui Daniel Cojocau, inspector resurse umane in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean, au fost depuse un numar de 1.060 de..."
Un botoşănean vrea să fie cu Bianca Drăguşanu în Burlăciţa
Maica Veronica Constantinescu - stareţa de la Agapia, pictorita care a pictat biserica din Ipotesti!
Burse Carter pentru jurnalism pe probleme de sănătate mintală
"
Scandalul Turcescu - Badea: Datorii la Fisc, pseudonime puerile si reactii furibunde
Scandalul care ii are ca protagonisti pe realizatorul..."
AJOFM BOTOSANI: In atentia absolventilor, promotia 2011!
Economie de 1,4 milioane de lei in urma unei licitatii pentru centrul social
Economie de 1,4 milioane de lei in urma unei licitatii organizata de primaria Botosani pentru reabilitarea "
Peste 540 de elevi au renuntat la liceu
Peste 540 de absolventi de clasa a VIII-a au renuntat sa mai sustina probele evaluarii nationale"
Asteptarea s-a terminat, GSP TV se vede la Botosani prin Diginet - serviciul City-TV!
luni, 20 iunie 2011
DERAPAJ: Turcescu, făcut albie de porci în Jurnalul Național
Războiul Turcescu – Mircea Badea – Intact aduce un nou actor combatant – Jurnalul Național, cu un articol departe de jurnalism.
După ce Robert Turcescu a publicat o postare pe Facebook legată de datoriile către fisc ale lui Mircea Badea și Mihai Gâdea, Jurnalul național a publicat un articol extrem de dur la adresa lui Turcescu.
Materialul, care nu are nicio legătură cu jurnalismul, șterge pe jos cu Turcescu. Titlul: Viaţă de cârpă, destin de slugă.
Din articol:
- “Omul suferă că n-a fost niciodată ziarist, vrea să se legitimeze formal într-o profesie care l-a respins întotdeauna şi, în plus, nu se poate abţine prea multă vreme.”
- “Sau la el în unitate ordinul se execută fără discuţii, sau tentaţia de a ieşi în faţă ca găina pe grămadă e mai puternică decât teama de ridicol. Aşa că omul prestează cu sârg seară de seară.”
- “E neînfricat şi demn când trebuie să calce în picioare politicienii de opoziţie puşi la index de regimul portocaliu şi slugarnic ca un vierme când mărimile zilei îi trec pragul locantei. Sare cu picioarele pe Ponta şi se pune capră în faţa lui Blejnar.”
- “Spumegă la adresa ziariştilor cu păreri antiregim şi-i preamăreşte organizat pe cei aflaţi pe statele de plată ale oranjadei de partid şi de stat.”
- “Problema caracterului oricum nu se pune în discuţie. Când îi iei lui Vântu un milion de euro ca să-i fii argat cu acte şi după aia îl acuzi (fără să-ţi roşească bucile pingelei obrazului) că a furat banii de la FNI, noţiunea de caracter iese din discuţie. Dar la ce Dumnezeu ţi-ar putea folosi caracterul când te numeşti Turcescu?”
Foto: EVZ
Citește și:
"VIDEO Poti sa faci un film in 48 de ore?
Mircea Badea si Dana Grecu trec la pupitrul stirilor. Ei vor jurnalul de seara la Antena 3
Faimoasa rochie a lui Marilyn Monroe, vândută pentru 4,6 milioane de dolari
20 iunie: Tatulici: Mihai Cârciog a fost cel mai important fondator de instituţii media
Părintele “Evenimentului Zilei“, Mihai Cârciog, a fost înmormântat la Cimitirul “Iancu Nou”, vineri, la ora 12.00. Aşa cum a subliniat Mihai Tatulici, într-un discurs ţinut la înmormântare, Mihai Cârciog a fost cel mai important fondator de instituţii media din istoria României, având la activ peste 60 de titluri de ziare, reviste, radiouri şi televiziuni pe care le-a înfiinţat în Bucureşti, Constanţa şi Timişoara.
“Evenimentul Zilei“, “Expres“,”Expres Magazin“, “Academia Caţavencu“, “Infractorul“, “Cuvantul”, “VIP”, Tele 7abc, Radio 2Mplus, TV89 Timişoara, “Telegraf” sunt doar câteva dintre instituţiile media pe care Mihai Cârciog le-a dăruit românilor.
La înmormântare au participat circa 50 de membrii ai familiei şi prieteni ai lui Mihai Cârciog, scrie EVZ. Toată lumea bună a Bucureştiului, de acum 20 de ani, s-a strâns la Cimitirul “Iancu Nou”.
Înmormântarea lui Mihai Cârciog
Cum s-a făcut vedetă Andreea Marin. De ce presa nu e casă de caritate şi ce înseamnă cultura mondenă. Un specialist în ascensiunea starurilor a explicat pentru EVZ secretele formatului tabloid. Pâine şi circ. O reţetă cu vechi ştate în istorie se aplică şi azi pe piaţa media cu mult succes şi rating ameţitor.
“Producătorii împing din ce în ce mai departe bariera bunului simţ, pe fondul unui Consiliu Naţional al Audiovizualului incapabil să ţină în frâu derapajele acestor programe”, spune Petrișor Obae, redactor Paginademedia.ro.
“Scenele de striptease sunt deja ceva normal, prezenţele topless nu mai şochează pe nimeni, iar ieşirile ţipătoare ale starletelor sau ale cuplurilor proaspăt divorţate sunt la ordinea zilei. Într-o emisiune, «Un show păcătos», o stripteuză topless a încercat în direct un dans lasciv împreună cu Daniela Crudu.
Cadou de ziua cruduţei! Emisiunile tabloide trăiesc într-o simbioză perfectă cu ziarele de profil: show-urile preiau subiectele din ziare, pentru ca a doua zi ceea ce s-a văzut la televizor să fie, la rându-i, subiect de articol. Dacă pentru ziare nu există un for care să tempereze derapajele, în cazul televiziunii CNA ar trebui să tragă de hăţuri”, a declarat pentru EVZ Petrişor Obae, analist media.
Culisele formatului “Sex, şoc, scandal, bălăcăreală”
Loredana, Marius Moga, Smiley şi Horia Brenciu sunt cele patru vedete care vor alcătui juriul show-ului de talente „The Voice/Vocea României”, care va debuta din toamnă, la Pro TV, notează Adevărul și Evenimentul Zilei.
„Intenţia mea este să descopăr o voce mai bună ca a mea. Acesta e mai mult decât un show de talente, e un spectacol în care vocea va vinde. Gras, slab, chel sau cu plete, acel concurent va trebui să ne cucerească din momentul în care îl auzim” , a declarat Horia Brenciu.
Preşedintele belarus Alexandr Lukasenko a acuzat vineri presa că a provocat artificial criza economică pe care o traversează ţara şi a denunţat puterile străine care speră să vadă Belarusul prăbuşindu-se, scrie HotNews, care citează AFP.
“Ziariştii au jucat un rol major în crearea panicii. Destabilizarea pe piaţa consumului a fost creată de mai multe media”, a afirmat el. Dacă aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat, “astăzi am fi trăit normal”, a adăugat acesta.
Belarus: Alexandr Lukasenko acuză presa că a provocat artificial criza economică: Această pubelă care se cheamă Internet…
Revista Piaţa Financiară a acordat joi seară, în cadrul Forumului Pieţei Financiare, premiile pentru jurnalism economic “Florin Petria”, scrie Wall-Street.ro. La categoria Macroeconomie premiul a fost acordat Anei Sabiescu ( Wall-Street.ro), la categoria Business premiul a fost acordat Adelinei Mihai (Ziarul Financiar), pentru categoria Asigurări -€“ Ana Răduţă (Business Magazin), pentru categoria Piaţa de capital – Ramona Asiminei (Economic Times.ro) şi pentru categoria Piaţa bancară – Alexandra Popa (Conso.ro).
Premiile pentru jurnalism economic Florin Petria: Wall-Street.ro, câştigător în categoria Macroeconomie
BBC va plăti 100.000 lire sterline pentru ca prezentatorii să arate bine chiar şi la 5 dimineaţa.
Deoarece postul public de televiziune din Marea Britanie se pregăteşte să transmită în format High Definition, orice imperfecţiune în ceea ce priveşte imaginea prezentatorilor trebuie ascunsă,scrie Adevărul, care citează Daily Mail.
BBC va cheltui 100.000 lire sterline pe machiajul prezentatorilor
Primul episod al emisiunii “Top Gear SUA” a fost prezentat sambătă, de la ora 10.00, pe postul Discovery Channel, scrie EVZ. Jeremy Clarckson, Richard Hammond şi James May au devenit unele dintre cel mai cunoscute vedete ale televiziunii britanice datorită emisiunii “Top Gear”, ajunsă deja la al XVI-lea sezon. Chiar dacă nu au reuşit să atingă succesul celor trei prezentatori carismatici, o serie de alte emisiuni asemănătoare au preluat ideea britanicilor şi aduc, într-un show specializat, divertisment, adrenalină şi dinamism.
Discovery difuzează “Top Gear în SUA”, emisiunea care îi are ca prezentatori pe Adam Carrolla, Tanner Foust şi Rutledge Woo.
Top Gear în variantă americană, la Discovery
"