joi, 23 mai 2013

COD PORTOCALIU de vijelii în Bucureşti. O scenă şi un copac s-au PRĂBUŞIT


Accident sub semnul întrebării. George MICHAEL a căzut din maşina ÎN MERS. Cum s-a întâmplat acest lucru /VIDEO
A avut parte de o perioadă deloc bună în ultimul timp, iar de curând a fost la un pas de moarte.
Starleta Paris Hilton va lansa un al doilea album muzical
Starleta americană Paris Hilton, moştenitoarea imperiului hotelier Hilton, va lansa un al doilea album muzical, care va include şi o piesă înregistrată în colaborare cu rapperul Lil Wayne.
Un imigrant român a tras focuri de armă într-un bar din nordul Italiei
Un imigrant român a deschis focul cu un pistol într-un bar din nordul Italiei, stârnind panica celor prezenţi, dar fără a răni pe nimeni, relatează ziarul Corriere della Sera, în ediţia online.
Generalul-maior Mircea Savu a fost împuternicit şef al Statului Major al Forţelor Terestre
Generalul-maior Mircea Savu a preluat, joi, în cadrul unei ceremonii de predare-primire, comanda Statului Major al Forţelor Terestre de la generalul Sorin Ioan, el fiind împuternicit şef al Statului Major al Forţelor Terestre de către ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, prezent la eveniment.
COD PORTOCALIU de vijelie pentru Bucureşti şi Ilfov. Trei persoane rănite şi trei maşini distruse în urma furtunii
O avertizare nowcasting cod portocaliu de vijelie a fost emisă joi, aceasta fiind valabilă pentru judeţul Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, informează Administraţia Naţională de Metorologie.
Ce decizie a luat Ministerul Sănătăţii în legătură cu bolile pneumococice- principala cauză de mortalitate la nivel global la copiii sub 5 ani
Coaliţia pentru o Nouă Prevenţie 2013 (CNP 2013) şi Ministerul Sănătăţii au încheiat un protocol de colaborare în lupta pentru drepturile copiilor români de a fi vaccinaţi gratuit împotriva bolilor pneumococice.
Un supercampion vrea să lupte cu Bute
Legendarul pugilist american Bernard Hopkins, campion mondial IBF la categoria semigrea, ar dori să urce în ring alături de românul Lucian Bute, fost campion mondial la "supermijlocie". După înfrângerea în faţa britanicului Carl...
Atac de cord în timpul sexului. Iată în ce situaţii partidele de amor se pot termina tragic
De multa vreme, cercetătorii consideră că sexul îi epuizează pe bărbați, iar moartea în timpul actului sexual, într-un pat străin, eventual, a devenit frecventă.
Cecilia Malmström consideră "nedrepte" temerile britanice privind un aflux de ...
Comisarul European pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström, a denuntat ca fiind "nedrepte" ingrijorarile britanice privind imigrantii romani si bulgari si a avertizat ca UE va avea nevoie de un influx de imigranti pentru a prospera, relataza London Evening Standard, in editia electronica, scrie Mediafax. Malmström a declarat ca este gresit ca imigrantii din Romania si Bulgaria sa fie &
COD PORTOCALIU de vijelii în Bucureşti. O scenă şi un copac s-au PRĂBUŞIT. ...
UPDATE. Mai multe localitati din Ilfov au ramas fara curent in urma furtunilor de joi. ----- UDPDATE. Soferii sunt sfatuiti sa nu plece la drum inainte ca furtuna sa se opreasca. ------ UPDATE. Doi copaci doborati de furtuna, joi dupa-amiaza, in sectorul 5 au cazut peste o casa si au avariat, de asemenea, tevi de gaze de la intersectia Petre Ispirescu-Margeanului, au declarat oficiali din Politia

Niciun comentariu: