"Wild Carpathia" prezintă, în viziunea unui grup de britanici, frumuseţea Munţilor Carpaţi din România, în încercarea de a arăta străinilor minunata diversitate a faunei şi florei din zonă. De asemenea, documentarul are un scop educaţional şi atrage atenţia românilor asupra comorii nepreţuite de care se bucură şi pe care trebuie să o conserve pentru generaţiile viitoare.
Prima parte a documentarului "Wild Carpathia" a prezentat munţii spectaculoşi (Carpaţii Occidentali - Munţii Apuseni) şi pădurile seculare ale Transilvaniei. În acest prim episod al miniseriei "Wild Carpathia", prinţul Charles de Wales a glumit spunând că, potrivit arborelui său genealogic, este descendent al lui Vlad Ţepeş şi, în acest fel, are legătură cu România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu