Postul Radio ZU a încasat o amendă de 10.000 de lei pentru o farsă a lui Buzdugan, iar Kiss FM a fost sancţionat cu 5.000 de lei pentru o melodie cu conotaţii obscene din serialul de animaţie South Park.
În urma unei monitorizări realizate de CNA, în perioda 11 noiembrie – 31 decembrie 2010, au mai fost sancţionate şi posturile Radio Guerrilla şi Rock FM cu somaţie publică pentru derapajele din emisiunile matinale.
Pentru ce a fost amendat Radio ZU?
În ediţia Morning Zu din 14 decembrie, Daniel Buzdugan a făcut o farsă în care a făcut referire la numele complexului nazist de lagăre de exterminare Auschwitz Birkenau.
Acesta a spus că biletul de avion la Auschwitz “este doar dus; de obicei cine ajunge la Auschwitz … nu … Ştergeţi tot şi spuneţi aşa: bilet numai dusul… şi întoarcerea se face de la o altă localitate, Birkenau…”
Cu această farsă, membrii CNA au considerat că postul a încălcat legislaţia audiovizuală privind protecţia demnităţii umane.
Postul de radio al trustului Intact a mai fost sancţionat şi pentru publicitate mascată. Astfel, în emisiunea matinală din 7 decembrie, Mihai Morar a spus:
“Pentru cei care vor să varieze meniul radiţional de post, Aldis a lansat o gamă larfă de produse vegetale, şniţele (…) Aldis vă recomandă şniţele vegetale. Întrebare la 1815 cu premiul un cuptor cu microunde, Răspunde primul şi câştigi cuptorul ăsta cu microunde. Ce produse de post vă recomandă astăzi Aldis?”
Piesa Merry Fucking Christmas i-a adus postului Kiss FM o amendă de 5.000 de lei
"Kiss FM a încasat o amendă de 5.000 de lei pentru melodia Merry Fucking Christmas din serialul de animaţie South Park. CNA a considerat că prin difuzarea acestei melodii a fost încălcată legislaţia audiovizuală privind protecţia minorilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu