luni, 3 ianuarie 2011

SINTEZĂ 2010. Anul marilor despărțiri și vânzări: Spectaculoasa plecare a lui Cornețeanu și vânzarea EVZ către Bobby Păunescu

SINTEZĂ 2010. Anul marilor despărțiri și vânzări: Spectaculoasa plecare a lui Cornețeanu și vânzarea EVZ către Bobby Păunescu: "
Două titluri importante au fost în primplan în 2010 în presa scrisă. Chiar de 1 aprilie, Răzvan Cornețeanu s-a despărțit furtunos de Adevărul Holding, după o ședință tensionată.
Evenimentul zilei și-a schimbat proprietarul într-o tranzacție surprinzătoare, pe care nici ziariștii cotidianului nu au crezut-o până la semnarea contractului: Bobby Păunescu, patron la EVZ.
Paginademedia.ro vă prezintă cele mai importante momente pentru presa scrisă în 2010:

Ianuarie: Schimbări la NewsIn. Jurnalul Național renunță la ediția de sâmbătă și la un supliment

  • Pe 14 ianuarie, șefii de la NewsIn - Cosmin Popa (directorul general) și Adelina Rădulescu (redactor-șef) - și-au anunțat demisiile, după ce conducerea Realitatea Caţavencu a decis ca agenţia să rămână în grup, sub coordonarea lui Mihnea Vasiliu.
  • Jurnalul Național a renunțat, începând cu 16 ianuarie, la ediția de sâmbătă și la suplimentul Jurnalul casei.
  • În a doua jumătate a lunii noiembrie, la agenţia NewsIn s-au anunțat o serie de schimbări radicale. NewsIn a renunțat la statutul de agenție generalistă, la concurență cu Mediafax, urmând să pastreze doar câteva dintre produse, printre care fluxul video. Odată cu această decizie s-au anunțat și disponibilizări masive, din cei peste 100 de oameni aveau să rămână în jur de 20-30 de jurnalişti.

Februarie: Bobby Păunescu a cumpărat Evenimentul Zilei și Capital

  • Începând din 1 februarie, Gardianul și Ziua au dispărut și de pe online, după ce la începutul lunii ianuarie și-au sistat apariția pe hârtie.
  • La începutul lunii februarie, Evenimentul zilei a trecut la formatul de tip tabloid dublându-și numărul de pagini (de la 16 la 32). Tot atunci, cotidianul a mai trecut și prin alte schimbări precum: ghidul TV a fost inclus în ziar, s-a renunțat la ediția de duminică, iar pentru sfârșitul de săptămână s-a optat pentru o singură ediție de weekend.
  • Jurnalistul Cornel Nistorescu a preluat, în prima parte a lunii februarie, site-ul cotidianul.ro în regim de licenţă.
  • Pe 11 februarie a devenit oficială informația potrivit căreia Bobby Păunescu (foto), patronul B1TV, a cumpărat cotidianul Evenimentul zilei şi revista Capital de la Ringier. Cele două ziare vor fi conduse de Claudiu Șerban, fostul director general adjunct al Ringier. Claudiu Șerban a primit 10% din noua firmă care operează cele două publicații. Potrivit informațiilor paginademedia.ro, Bobby Păunescu a cumpărat cele două ziare cu 8 milioane de euro.
  • Ziua de 12 februarie a fost una neagră pentru angajații grupului Ringier. După ce au fost anunțați că au un nou patron, pe Bobby Păunescu, au aflat că revista Diva se închide, că vor urma reduceri de salarii și că 100 dintre ei vor trebui să plece acasă.
  • Preluarea Evenimentului zilei de către Bobby Păunescu produce efecte la… Realitatea TV. Pe 15 februarie, Cătălin Popa, șeful Realitatea TV de la momentul respectiv, le-a spus angajaților să nu mai citeze informații din Evenimentul zilei pentru că nu mai este “o sursă credibiliă”.

Martie: Artene pleacă de la conducerea Cancan pentru un proiect TV

  • Agenţia de presă britanică Reuters a cerut, pe 5 martie, falimentul societăţilor Realitatea Media SA şi NewsIn, care fac parte din trustul de media Realitatea – Caţavencu, prin două acţiuni înregistrate la Tribunalul Bucureşti. La momentul respectiv, Reuters avea de încasat de la Realitatea TV și NewsIn datorii în valoare totală de 60.000 lei.
  • Pe 15 martie a apărut noua Românie liberă, redesenată de Mario Garcia, unul dintre cei mai buni designeri de presă din lume.
  • La jumătate lunii martie, Adrian Artene a renunţat la funcția de redactor-şef al tabloidului Cancan, pe care l-a condus încă de la înfiinţare. Va mai rămâne o perioadă la ziar, după care pleacă la conducerea ziarului Național.
  • Pe 19 martie, Dinu Patriciu (foto) a a anunțat că toate afacerile sale în media, inclusiv Adevărul Holding, vor fi reunite într-o corporație internațională care se numește East European Media. Tot atunci, Peter Imre, confirmă implicarea în grupul de presă. În conducerea grupului de presă patronat de Dinu Patriciu intră şi Andrei Ştefan, fiul vitreg al miliardarului care deţine Adevărul Holding.
  • Ringier AG şi Axel Springer au semnat, pe 24 martie, un parteneriat în care fiecare dintre cele două grupuri de presă deţine jumătate din acţiuni. Noua companie formată se va ocupa de Europa de Est. Operațiunile din România ale Ringier nu au intrat până în momentul de față în acest joint.

Aprilie: Răzvan Cornețeanu și-a dat demisia de la Adevărul și Puterea s-a lansat cu Gorbaciov

  • Pe 1 aprilie, Răzvan Cornețeanu (foto) și-a dat demisia din funcția de director general al Adevărul Holding, după o şedinţă furtunoasă, de cinci ore. Alţi 10-15 oameni şi-au depus demisiile, după o şedinţă în care Peter Imre a fost la un pas să sară la Răzvan Corneţeanu, iar fiul vitreg al lui Dinu Patriciu l-a invitat afară, ca pentru o confruntare directă, pe managerul de la Adevărul Holding. În aceeași zi a fost anunțată noua conducerea a grupului, formată din Dinu Patriciu (preşedinte), Peter Imre (director general) și Andrei Ştefan – fiul vitreg al lui Patriciu (director general adjunct).
  • Ziarul Puterea s-a lansat pe 14 aprilie, în prezența lui Mihail Gorbaciov, fostul preşedinte al URSS. Echipa redacțională a noii publicații este condusă de trioul Alecu RacoviceanuVal VâlcuLidia Popeangă, formula care a condus defunctul Gardianul.

Mai: S-a închis fabrica de hârtie de la Letea, iar tabloidele s-au scumpit

  • Fabrica de hârtie de la Letea a fost închisă, la jumătatea lunii mai, după cum a declarat Dumitru Sechelariu pentru paginademedia.ro.
  • La sfârșitul lunii mai, Adrian Artene, fostul redactor şef al tabloidului Cancan, s-a despărțit definitiv de compania care editează ziarul. Plecarea lui Adrian Artene a fost cauzată de renunțarea la proiectul TV în care acesta trebuia să se implice.

Iunie: Presa a fost inclusă în Strategia Națională de Apărare pe 2010

  • Pe 13 iunie, Adevărul a închis ediţia magazin de duminică, care apărea pe hârtie lucioasă, integral color, în 32 de pagini, împreună cu ziarul generalist. Ediţia pe hârtie de ziar a fost păstrată.
  • În a doua jumătate a lunii iunie, jurnaliștii și asociațiile de media au reacționat dur față de includerea presei, la capitolul vulnerabilități, în Strategia Națională de Apărare pe 2010. În documentul CSAT se spune că „Fenomenul campaniilor de presă la comandă” este un pericol pentru siguranţa României.
  • La sfârșitul lunii iunie au apărut primele informații despre schimbările care vizau compania de publishing a grupului MediaPro, Publimedia. La momentul respectiv, paginademedia.ro anunța că directorul Publimedia, Cosmina Noaghea, va fi promovată , în contextul unor schimbări de organizare în cadrul trustului.
  • La începutul lunii august, Mediafax Group, compania care reunește afacerile de print, online și agenție de presș ale lui Adrian Sârbu în România, a fost autorizată și înregistrată la Registrul Comertului.
Iulie: Pro Sport și Gazeta Sporturilor aduc era 3D în România
În primele zile ale lunii iulie Pro Sport și Gazeta Sporturilor au apărut integral în variantă 3D, o premieră pentru piața din România.

August: Răzvan Ionescu a plecat de la Adevărul Holding

  • Răzvan Ionescu, directorul diviziei web Adevărul Holding, a demisionat, pe 18 august, din trustul deținut de Dinu Patriciu. Aurelian Amurăriței a fost cel care a preluat conducerea diviziei web a Adevărul Holding.

Septembrie: Adevărul s-a scumpit. Artene, noul director al ziarului Național. Click – cel mai citit ziar

  • Începând din 1 septembrie, cotidianul Adevărul s-a scumpit. Fără carte, ziarul costă 2,2 lei, faţă de 1,95 până la 31 august. La acest preţ, Adevărul a devenit cel mai scump ziar generalist. Dintre cotidiene în general, cel mai mult costă Ziarul Financiar – 3 lei (30.000 de lei vechi).
  • Adrian Artene, fostul redactor șef al cotidianului Cancan, a preluat funcția de director al ziarului Național, după cum scria paginademedia.ro, pe 8 septembrie. Misiunea pe care a primit-o acesta era să ducă ziarul la 25.000 de exemplare vândute pe zi, de la câteva mii cât avea la momentul respectiv.
  • Cifrele BRAT pe intervalul 20 iulie 2009-18 iulie 2010, publicate la sfârșitul lunii septembrie, au arătat că tabloidul Click este cel mai citit cotidian, detronând ziarul Libertatea, liderul absolut al ultimilor ani.

Decembrie: Garcea lansează un săptămânal “antitabloid”

  • Mugur Mihăescu a lansat, pe 30 noiembrie, săptămânalul “antitabloid” Ţara lu’ Garcea, într-un tiraj de 35.000 de exemplare, scria Adevărul. Din echipa editorială a publicaţiei fac parte Mugur Mihăescu, Radu Pietreanu, Tudor Potra şi Dragoş Moştenescu. Săptămânalul se vinde la preţul de 1,5 lei.
"

Niciun comentariu: