marți, 8 februarie 2011

Unde sunt reclamele de altădată?

Unde sunt reclamele de altădată?: "

În ultimii doi ani, piaţa de publicitate din România a suferit un adevărat şoc. Profiturile au scăzut drastic, solicitările companiilor către agenţii au fost mai rare şi pe bani mai puţini, iar calitatea reclamelor s-a depreciat. În pauzele publicitare, rar mai prinzi un spot cu har şi replici iscusite, mesaje puternice sau personaje frumos construite.

Care este însă cauza declinului publicităţii? În primul rând, nu putem neglija contextul economic. Multe companii au renunţat să-şi mai laude marfa ori au făcut-o fără să mai investească foarte mulţi bani în mesaj. Alţii au decis să recicleze reclamele din anii trecuţi. Pentru că atunci era mai ieftin.

Anul 2010 a adus piaţa media la jumătatea nivelului din 2008, la 308 milioane de euro. Nici agenţiile nu au venit cu idei noi şi spoturi memorabile.

Este de vină criza economică sau aceasta este numai factorul care a amplificat o criză de imaginaţie?

Considerat un guru al publicităţii, Bogdan Naumovici a afirmat, într-un interviu acordat Verticalnews, că “sunt prea puţine agenţii care îşi mai propun sau mai sunt în stare să facă reclame bune. Nu criza este de vină, ci perioada de prosperitate nejustificată dinaintea crizei. Atunci s-au moleşit şi s-au culcat pe o ureche cele mai multe agenţii, nu în criză. Criza, însă, dacă te prinde dormind, nu te lasă să te trezeşti”. În opinia sa, reclamele care rulează în acest moment la televiziune sunt făcute “de struţi specialişti în foraje de mare adâncime”.

Verticalnews a reamintit apoi câteva dintre cele mai bune reclame româneşti. Nu puteau lipsi de aici “nebunul şi halatul” de la Altex sau scenetele amuzante şi nostalgice care promovează “dulcele tricolor”- ciocolata Rom.


În ceea ce priveşte reclamele care ne fac să schimbăm postul (cel puţin!), ni s-au părut neinspirate cele pentru “Farmacia inimii, Catena”, cele pline de clişee la Dero sau cerbul cântător care vrea să ne vândă bere Ciucaş.


"

Niciun comentariu: