marți, 28 mai 2013

Video Emoţionant: Andrea Bocelli, în premieră la Bucureşti. Angela Gheorghiu, invitat special
Andrea Bocelli a susţinut, în premieră, un concert extraordinar la Bucureşti. Alături de celebrul tenor italian a urcat pe scenă soprana Angela Gheorghiu, în calitate de invitat special. Aflat pentru prima dată în concert la Bucureşti, Andrea Bocelli a fost îndelung aplaudat de cei pe cei peste 20.000 de spectatori. Din repertoriu nu au lipsit arii din opere celebre precum „Trubadurul”, „Rigoletto
Violată în toaleta barului
O tânără barmaniță româncă a fost mai întâi molestată și apoi violată în localul în care lucra. Aceasta este acuzația care i se aduce unui român de 29 de ani arestat la Bologna pentru viol și jaf în dauna unei conaționale de 24 de ani. S-a întâmplat într-un bar de la periferia Bolognei. Potrivit acuzării, bărbatul, în stare de ebrietate, a intrat în bar începând să molesteze verbal femeia, cu prop
Un război care nu se mai termină
Am crescut prin anii ‘60, când ecourile celui de al doilea război mondial erau încă foarte vii. Mergeam cu tata prin pădure și el îmi arăta tranșee crescute cu iarbă, și locul unde săriseră în aer doi copii ai unei rude de-a noastre care se jucau cu un obuz, și schije înfipte în copaci. Mă jucam de-a războiul, de-a rușii și nemții, cu o țeavă de mitralieră adevărată, găsită undeva la râpă, îi ajus
Cea mai mare echipă de handbal a României riscă falimentul
Lovitură puternică pentru handbalul feminin. Oltchim, cea mai bună echipă de jocuri sportive din ţară, dispare de pe hartă, cel puţin pentru un sezon. Toate jucătoarele aflate sub contract sau care şi-au dat acordul că vor continua şi din vară la Vâlcea au fost anunţate că sunt libere să-şi caute alte echipe. Problemele financiare au sufocat gruparea care a jucat o finală de Champions League în 20

Niciun comentariu: