marți, 20 august 2013

Dobriţoiu, urmărit şi pentru fals în dosarul privind cumpărarea locuinţei de serviciu
Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu a fost citat marţi de procurorii militari anticorupţie pentru a-i aduce la cunoştinţă că a fost extinsă urmărirea în dosarul în care este cercetat pentru modul în care obţinut locuinţa de serviciu, fiind acuzat şi de fals.
GALERIE FOTO: Hotelul de lux cu singurul apartament din lume suspendat la 200 de metri în aer
Lanţul hotelier St Regis a inaugurat, cu opt luni întârziere, o nouă unitate în capitala Emiratelor Arabe Unite, Abu Dhabi.
Gigi Becali va începe să lucreze în închisoare. Ce meserie va învăţa
După trei lui de detenţie, Gigi Becali a făcut o solicitare către conducerea Penitenciarului Jilava pentru a putea să lucreze.
Joaca de-a unirea
Avalansa de declaratii i-a facut pe multi comentatori de la Bucuresti si Chisinau sa vorbeasca despre contururile unui mare proiect unionist, al carui fir rosu ar trece prin viitoarea cetatenie moldoveneasca a d-lui Basescu si prin aducerea in fruntea proaspatului partid proprezidential a unui tanar politician care s-a nascut in Ucraina sovietica, sudul Basarabiei istorice. Pana si unii diplomati
Le socialisme qui venait du froid: 45 de ani de la invazia Cehoslovaciei
Acum 45 de ani, trupele celor cinci state ale Pactului de la Varsovia (URSS, Bulgaria, Polonia, RDG si Ungaria) au ocupat Cehoslovacia si au impus abandonarea experimentului cunoscut sub numele de “socialism cu chip uman”. Acum cinci ani truple ruse atacau Georgia. Ceea ce dovedeşte că există anumite constante ale comportamentului internaţional al Kremlinului, dincolo de profesiunile de credinţă i
Gillian Anderson renunţă la haine în scopuri caritabile
Actriţa Gillian Anderson îşi vinde hainele din garderobă, pe site-ul Clothesagency.com, urmând ca suma strânsă să fie donată casei de copii Sa-Yes din Africa de Sud.
Familia Obama şi-a luat un al doilea căţel - VIDEO
Preşedintele american Barack Obama a urmat un sfat atribuit predecesorului său îndepărtat Harry Truman - "Dacă vreţi un prieten la Washington, luaţi-vă un câine" - şi a primit-o, luni, la Casa Albă pe căţeluşa Sunny, noul prieten canin al familiei sale.
Urmărirea penală în cazul lui Dobriţoiu a fost extinsă: Fostul ministru al Apărării, urmărit şi pentru fals în dosarul privind cumpărarea locuinţei de serviciu
Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu a fost citat marţi de procurorii militari anticorupţie pentru a-i aduce la cunoştinţă că a fost extinsă urmărirea în dosarul în care este cercetat pentru modul în care obţinut locuinţa de serviciu, fiind acuzat şi de fals, au declarat surse judiciare.
CIA recunoaşte că a orchestrat înlăturarea premierului iranian Mohamed Mossadegh
CIA recunoaşte că a orchestrat lovitura de stat care l-a înlăturat de la putere pe premierul iranian Mohamed Mossadegh la 18 august 1953, după ce acesta a naţionalizat petrolul ţării, potrivit unor documente declasificate recent.
CIA recunoaşte că a orchestrat înlăturarea premierului iranian Mohamed Mossadegh
CIA recunoaşte că a orchestrat lovitura de stat care l-a înlăturat de la putere pe premierul iranian Mohamed Mossadegh la 18 august 1953, după ce acesta a naţionalizat petrolul ţării, potrivit unor documente declasificate recent.
Tiberiu Niţu, despre dosarele torţionarilor: Analizăm toate materialele
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat, marţi, referitor la dosarele torţionarilor, că în prezent procurorii analizează toate materialele depuse de cei care au făcut sesizarea şi în curând vor fi stabilite direcţiile de acţiune.

Niciun comentariu: