marți, 8 octombrie 2013

Băsescu: Ponta, un Oprescu de mai proastă calitate
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că premierul şi preşedintele Senatului afectează progresele României, el precizând că Victor Ponta este "un Oprescu de mai proastă calitate" şi că nici primarul Capitalei nu face nimic şi se ocupă cu şmecherii.
Directiva Anti-tutun, votată de Parlamentul European. Urmează negocieri dificile şi îndelungate cu Consiliul
Parlamentul European a votat, marţi, Directiva privind produsele din tutun, dar urmează o serie de negocieri îndelungate cu Consiliul pentru a ajunge la o variantă comună a documentului, care se va întoarce în Legislativul european.
Patronatul Vinului: Susţinem ferm poziţia Guvernului de a permite şoferilor maximum "un pahar de vin"
Patronatul Naţional al Viei şi Vinului anunţă că susţine "ferm poziţia Guvernului de a permite conducătorilor auto consumul a maximum «un pahar de vin»", în contextul în care majoritatea ţărilor UE nu sancţionează contravenţional o concentraţie de alcool de 0,2 miligrame în sânge.
Viorel Cerbu, delegat la DNA în locul Marianei Alexandru, vrea continuarea promovării "bunei colaborări" cu SRI, DIPI, DGA şi Jandarmeria
Viorel Cerbu, propus adjunct al şefului Secţiei de combatere a corupţiei din DNA, arată în proiectul său de management că vrea continuarea promovării "bunei colaborări" cu instituţii ca Serviciul Român de Informaţii, Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă sau Direcţia Generală Anticorupţie.
Băsescu: Ponta şi Antonescu sacrifică interesele de credibilitate ale României pentru interesele lor interne. Nu-mi voi menţine semnătura pe un acord prin care să ne minţim partenerii - LIVE TEXT
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, că Victor Ponta şi Crin Antonescu, actorii loviturii de stat din 2012, au demonstrat de la semnarea acordului de coabitare că nu au înţeles nimic din ce au făcut în vara anului trecut.
Dragnea şi Iohannis au bătut palma pe marea descentralizare. Ce instituţii trec în subordinea autorităţilor locale
Liviu Dragnea şi Klaus Iohannis au anunţat la finalul şedinţei USL de la ministerul Dezvoltării că s-a ajuns la un prim consens între cele trei partide în privinţa descentralizării, fiind stabilite ce competenţe se vor trasfera de la centru în teritoriu. Proiectul marii descentralizări a fost publicat în exclusivitate de gândul în urmă cu aproximativ două săptămâni.
Băsescu vrea să rupă Pactul de coabitare. ...
Presedintele Traian Basescu a declarat, marti seara, ca este pregatit sa renunte la pactul de coabitare cu premierul Victor Ponta, intrucat nu doreste sa fie la remorca unui mitoman si nici sa mentina in vigoare o intelegere doar pentru a-i minti pe partenerii externi. Citeste si: Antonescu catre Ponta si Basescu: Terminati-o cu acest pact, ca suntem de rasul lumii 'Nu pot sta in remorca unui mito
Previziuni FMI: Economia mondială, creştere mai lentă. Zona Euro, scădere mai mică.
Fondul Monetar International (FMI) a redus estimarile referitoare la cresterea economiei mondiale pentru 2013 si 2014, din cauza evolutiilor slabe din tarile emergente. Estimarea de crestere a economiei SUA a fost, de asemenea, revizuita in scadere, din cauza incertitudinilor bugetare si monetare. Prognoza pentru Zona Euro, desi negativa, a fost revizuita in crestere, iar cea privind Romania a ram
Soprana Leontina Văduva și actrița Medeea Marinescu, în recital la Ateneul Român
Recital de excepție pe 27 octombrie la Ateneul Român, susținut de celebra soprană română, Leontina Văduva și de actrița Medeea Marinescu. Duminică, 27 octombrie, ora 19.00, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Filarmonica George Enescu, organizează, cu patronajul Ambasadei Republicii Italiene în România, recitalul omagial “Verdi-Wagner: Corespondețe”. Anul muzical 2013 stă s
Copiii străzii nu există la nivel politic. În ultimii 23 de ani, numărul lor a rămas constant în Bucureşti
Numărul copiilor străzii a rămas constant în Bucureşti, din 1990 până în prezent, în ciuda schimbărilor economice, politice şi sociale, unul dintre motive fiind faptul că acest subiect nu a fost prioritar în reforma privind protecţia copilui, potrivit unui studiu prezentat marţi.
Un bărbat ce a participat la mitinguri contra lui Vladimir Putin, condamnat la tratament psihiatric forţat
Un opozant rus a fost condamnat la Moscova la tratament psihiatric, după ce a participat la protestele violente organizate în mai 2012 împotriva preşedintelui Vladimir Putin, relatează AFP.
Cel mai vechi cinematograf din lume va fi redeschis
Eden-Théâtre, "cel mai vechi" cinematograf din lume, în care au fost proiectate în 1899 primele filme ale fraţilor Lumière, a fost renovat şi va fi redeschis oficial, miercuri, în localitatea La Ciotat din sudul Franţei, informează AFP.
Premierul Victor Ponta evita un raspuns concret intrebat despre vizita in Statele Unite ale Americii: Nu stiu daca va fi vreo vizita
Premierul Victor Ponta a relativizat marti eventualitatea unei vizite in Statele Unite ale Americii in acest an, dupa ce in urma cu o saptamana confirmase acest lucru.
Băsescu: Semnarea pactului de coabitare l-a făcut frecventabil pe Ponta. Am transmis CSM documentul. LIVE
Preşedintele Traian Băsescu susţine o declaraţie de presă la ora 18:30.
Băsescu: Antonescu şi Ponta sunt ca doi bebeluşi.
Presedintele Traian Basescu a felicitat, marti seara, interventia CSM cu privire la solicitarea procurorului Papici de a fi aparat. 'Politicul nu poate face chiar orice vrea si nu poate spune chiar orice vrea', a declarat presedintele. Basescu a sustinut ca CSM nu stia prevederile Acordul de colaborare institutionala si ca multi se intreaba de ce a fost necesar Pactul de coabitare. 'Va asigur ca n

Niciun comentariu: