marți, 5 noiembrie 2013

Prima înfângere a Guvernului în Parlament.
Senatorii au respins ieri ordonanta de urgenta prin care atributiile Directiei Generale Anticoruptie (DGA), din cadrul MAI, ar fi urmat sa fie extinse, astfel incat institutia sa ii poata cerceta si pe demnitari sau pe functionarii publici. Impotriva actului normativ au votat 95 de senatori din toate partidele, in timp ce opt au fost impotriva, iar 14 s-au abtinut. Senatul este for decizional in a
STUDIU. Care este smartphone-ul cu cea mai bună baterie
Samsung Galaxy S4 este smartphone-ul care are bateria cu cea mai mare autonomie în regim de convorbire şi în regim de navigare pe internet, potrivit unor teste realizate de revista britanică Which? iPhone 5S are una din cele mai slabe baterii, au aflat editorii publicaţiei.
Comisia Europeana scade prognoza de crestere pentru Zona Euro. Relansare lenta si derapaje bugetare pentru Franta si Spania in 2014
Zona Euro va cunoaste in 2014 o relansare mai putin puternica decat se estima initial, potrivit Comisiei Europene, cu noi riscuri de derapaj al deficitelor pentru Franta si Spania, care ar putea obliga cele doua tari sa faca noi eforturi bugetare, scrie AFP.
Oraşul Beijing candidează la Jocurile Olimpice de iarnă din 2022
Oraşul Beijing, care a găzduit Jocurile Olimpice de vară din 2008, candidează la organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022, a anunţat, marţi, presa chineză.
Fotografii inedite cu John F. Kennedy, prezentate în premieră, la 50 de ani de la asasinarea sa
O colecţie de fotografii inedite cu fostul preşedinte american John F. Kennedy a fost prezentată pentru prima dată în Statele Unite, la aproape 50 de ani de la asasinarea acestuia.
Acord de 10 MILIARDE de dolari între Ucraina şi Chevron în domeniul gazelor de şist
Ucraina a încheiat marţi, la Kiev, un acord de 10 miliarde de dolari cu grupul american Chevron, pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist la un zăcământ din vestul ţării, în cadrul eforturilor de diversificare a furnizorilor de energie şi reducere a dependenţei faţă de Rusia.
Guvernul Ungariei adopta noi masuri pentru sprijinirea populatiei care a contractat credite in valute, in special franci elvetieni
Parlamentul ungar a adoptat marti un nou plan care vizeaza sustinerea familiilor sufocate de rambursarea creditelor in valute, in special franci elvetieni, altadata extrem de populare, inainte de devalorizarea monedei nationale, scrie AFP.
Un comandant din Marina americană vindea informaţii secrete contra prostituate şi bilete la Lady Gaga
Scandal imens! Este incredibil ce putea să facă acest comandant în schimbul unor prostituate şi al unor întâlniri cu Lady Gaga
MASTERCHEF - Proba celebrităţii. Gestul prin care Gina Pistol îi va surprinde pe cei trei juraţi ai show-ului - FOTO
În noua ediţie a show-ului MASTERCHEF – Proba celebrităţii vedetele vor trebui să gătească în deplasare pentru echipa SMURD şi vor avea de trecut un test sub presiune care se va lăsa cu eliminări
Curtea de Conturi a UE: România, nereguli la achiziţiile publice şi la fondurile de ...
Sistemul privind fondurile de dezvoltare rurala in Romania este "ineficace", iar procedurile de achizitii publice prezinta numeroase nereguli, se arata in raportul Curtii de Conturi a UE privind exercitiul financiar 2012, prezentat astazi la Luxemburg. Raportul a constatat ca, in majoritatea domeniilor de cheltuieli ale bugetului UE, inca nu se respecta in integralitate legislatia in vig

Niciun comentariu: