marți, 14 ianuarie 2014

Nouă ani de închisoare pentru că a ucis un bărbat pe stradă pentru o ţigară
Tânărul care în luna septembrie a anului trecut a ucis un bărbat de 29 de ani, înjunghiindu-l pentru o ţigară, pe stradă, în zona Piaţa Chiliei din Constanţa, a fost condamnat la nouă ani şi două luni de închisoare, pentru omor calificat, decizia instanţei nefiind însă definitivă.
Sebastian Bodu: Gică Popescu intră într-o sferă de influenţă care se foloseşte de numele lui
Europarlamentarul Sebastian Bodu a postat marţi un mesaj pe contul său de Facebook în care afirmă că fostul internaţional Gheorghe Popescu "intră într-o sferă de influenţă care se foloseşte de numele lui", considerându-l asftel nepotrivit pentru funcţia de preşedinte al FRF.
Laptele şi brânzeturile din pieţe se vor scumpi cu peste 20% din luna februarie
Producătorii care vând lapte în pieţe au de ales între a dispărea sau a scumpi marfa cu peste 20% din luna februarie, după ce normele europene care îi obligă să facă buletine lunare de analiză a laptelui şi care costă 180 de lei au intrat în vigoare, potrivit patronatului din domeniu.
Gigel Stirbu: Nu voi fi de acord ca patrimoniul Rosia Montana sa aiba de suferit din cauza exploatarii
Ministrul Culturii, Gigel Stirbu, a declarat, marti, la Comisia de cultura a Senatului, ca Ministerul Culturii nu va fi de acord cu o exploatare miniera la Rosia Montana, pana cand nu va fi sigur ca patrimoniul cultural national din acea zona va fi protejat, scrie Mediafax.
Focuri de armă, la graniţa cu Ucraina, pentru prinderea unor traficanţi de ţigări.
12 focuri de arma au fost trase, luni, la frontiera cu Ucraina, pentru prinderea unor traficanti de tigari care erau agresivi. Politistii de frontiera de la Negresti Oas au confiscat peste 24.000 de pachete de tigari. Acestea erau ambalate in 48 de colete.Un roman si trei ucraineni, sunt cercetati de politistii de frontiera pentru contrabanda si trecere ilegala a frontierei de stat.Unul dintre cet
Tranzacţiile din sectorul bunurilor de consum, în scădere.
Activitatea de tranzactionare in sectorul bunurilor de consum a cunoscut un usor declin in trimestrul al treilea din 2013 comparativ cu trimestrul anterior, marcand cel mai scazut nivel trimestrial in ceea ce priveste volumul de tranzactii din ultimele 12 trimestre analizate. De asemenea, valoarea totala anuntata a tranzactiilor a scazut dramatic pe fondul absentei mega-tranzactiilor estimate sa a
Fotografia care a făcut înconjurul lumii: S-a împăcat Ronaldo cu şeful FIFA, Blatter?.
Cristiano Ronaldo, castigator Balonul de Aur 2013, pare sa se fi impacat cu seful FIFA, Josep Blatter, dupa ce acesta l-a criticat pe jucatorul portughez cu mai multe ocazii. In luna octombrie Blatter deschidea un potential scandal intre el si portughez, dupa ce la o conferinta la Oxford Union, il descria pe Ronaldo mai de graba ca un baiat al frizeriilor, in timp ce "baiatul bun" era Me
Primarul din Nana: Mi-ar face plăcere să o cunosc pe Ioana Băsescu, poate la culesul grâului!
Primarul comunei Nana, Gheorghe Dobre, a declarat, marţi, la finalul audierii în comisia parlamentară de anchetă, că nu a fost contactat niciodată de consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu şi că nu l-a interesat nici terenul achiziţionat de Ioana Băsescu, pentru că era proprietate privată.
Torţionarul Vişinescu, la Parchetul General. „Vă pare rău de ce-aţi făcut?” - „Nu, nici vorbă!”
Fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, este audiat pentru a treia oară de procurorii Parchetului General. În noiembrie 2013, Institutul pentru Cercetarea Crimelor Comunismului a identificat încă şapte deţinuţi care au decedat în închisoarea de la Râmnicu Sărat care a fost condusă de torţionarul Vişinescu. În total, acestuia i se impută moartea a 12 deţinuţi politic
Interviu cu guvernatorul Mugur Isărescu despre pericolele din 2014, politica monetară şi investiţii
Marele pericol care pândeşte România în 2014, ce schimbări vor aduce reglementările în sistemul financiar, posibila sa candidatură şi oportunităţile de investiţii în piaţa românească veţi afla dintr-un interviu acordat MEDIAFAX de guvernatorul Mugur Isărescu, material ce va fi publicat la ora 14:00.
Mărci poştale dedicate lui Mihai Eminescu, lansate de Ziua Culturii Naţionale
Prima emisiune de mărci poştale a anului 2014, care marchează Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită pe 15 ianuarie, este dedicată poetului Mihai Eminescu şi intitulată "Mihai Eminescu - Luceafărul poeziei româneşti", potrivit unui comunicat al Romfilatelia.
Globurile de Aur 2014 - cea mai bună audienţă TV din ultimii zece ani
Aproape 21 de milioane de persoane au urmărit cea de-a 71-a gală de decernare a Globurilor de Aur, duminică seară, la televiziunea americană - cea mai bună audienţă obţinută de acest eveniment în ultimii zece ani -, potrivit cifrelor oficiale furnizate de cabinetul Nielsen.
Stephane Lambiel - emotie si spectacol desavarsit la Gala Olimpica Kings On Ice!
Stephane Lambiel, unul dintre cei mai valorosi si indragiti patinatori din lume, se alatura distributiei Kings On Ice Olympic Gala din Bucuresti cu o serie de momente impresionante, pregatite special cu ocazia renumitului spectacol din Capitala. Evenimentul ce va avea loc in urma Jocurilor Olimpice de la Sochi, ii va reuni pe cei mai premiati reprezentanti ai patinajului artistic international si
Balonul de Aur: Ronaldo a fost votat şi de Chiricheş. Pe cine a ales Piţurcă!.
Printre sutele de specialisti ai fotbalului mondial care au votat la Balonul de Aur s-au numarat trei din Romania, unul din partea mass-media si ceilalti doi selectionerul, respectiv capitanul nationalei. Piturca si Chiriches au avut preferinte diferite. Potrivit listei complete a voturilor din intreaga lume, publicata de Marca, cei trei din Romania au votat dupa cum urmeaza: Chiriches (Ronaldo 5

Niciun comentariu: