Q2M, companie deținută de Dragoș Stanca (ex F5 Realitatea Cațavencu), a preluat spre vânzare zece site-uri din portofoliul Intact Media Group.
Site-urile pe care le va vinde Q2M sunt a1.ro, antena3.ro, antena2.tv, antenai.ro, euforia.tv, financiarul.com, sfin.ro, myconfidential.ro, totulredus.ro și vdtonline.ro.Înțelegerea nu include site-urile gsp.ro și jurnalul.ro.
Cum se vor “înțelege” cele două site-uri de știri concurente din portofoliul Q2M, realitatea.net și antena3.ro?
Dragoș Stanca, pentru paginademedia.ro:
“Principala muțumire pe care o am legată de acest contract este că managementul celor două grupuri, Intact și Realitatea Cațavencu a înțeles că, dincolo de orgolii, piața de online are anumite specificități. Punerea în comun a unor site-uri de același profil în condițiile actuale de piață reprezintă un avantaj competitiv, pentru că vom putea vinde clienților pachete integrate.”
Sunt ținte clare în materie de încasări?
“Există obiective clare pe fiecare categorie în parte. E un target ambițios, dar considerăm că îl putem atinge.”
De ce lipsesc site-uri precum jurnalul.ro, topgear.ro și radiozu.ro?
“Continuăm discuțiile și cu alte site-uri din grup, dar și din piață și sperăm să ne lărgim portofoliul.”
Din comunicatul de presă:
"“Intact Interactive – compania new media a Intact Media Group – şi Q2M au ajuns astăzi la un acord privind vânzarea spaţiilor publicitare ale site-urilor a1.ro, antena3.ro, antena2.tv, antenai.ro, euforia.tv, financiarul.com, sfin.ro, myconfidential.ro, totulredus.ro şi vdtonline.ro.”
“Din punct de vedere cantitativ, portofoliul actual Q2M numără, astfel, 54 de site-uri, între care 25 măsurate de SATI, adică un trafic lunar de peste 9 milioane de clienţi unici însumaţi.”
“Q2M este o companie de vânzări, marketing, PR şi comunicare online, formată la sfârşitul anului 2010 prin achiziţia de către Global Digital Invest şi management buyout a F5 X-Media, structura de vânzari interactive şi proiecte cross-media a F5 Webcorp [parte a grupului Realitatea-Caţavencu]. Q2M oferă servicii complete de strategie şi management al campaniilor digitale, vânzari [brokeraj] de spaţii publicitare şi soluţii tehnice de maximizare a veniturilor din online fiind, totodată, organizatorul RoNewMedia.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu