marți, 18 iunie 2013

Administratorul firmei care a vândut ALCOFARM, urmărit penal după ce mai multe persoane au murit
Administratorul unei firme din Ilfov este urmărit penal după ce a vândut alcool sanitar contrafăcut, de tip "Alcofarm", care pe etichetă avea trecut alcool etilic 35%, dar conţinea alcool metilic şi care a provocat moartea şi rănirea mai multor persoane din Bihor.
Noul preşedinte CNAS: Introducerea cardului naţional de sănătate este un proiect care trebuie să se încheie rapid
Introducerea cardului naţional de sănătate este un proiect care trebuie să se încheie rapid şi în curând va fi şi un program detaliat al derulării acţiunii, mai ales că Ministerul Sănătăţii şi CNAS au lucrat foarte bine pe acest subiect, a declarat marţi noul preşedinte al Casei, Cristian Buşoi.
Lista celor 11 condamnaţi penal care rămân cu cele mai înalte distincţii din România. ”Preşedintele nu poate fi obligat să retragă o decoraţie”
Ionel Manţog, Irina Jianu, Emilian Cutean, Cristian Anghel, Adrian Năstase şi Eugen Bădălan au ceva în comun: au fost decoraţi de Administraţia Prezidenţială dar au fost şi condamnaţi definitiv de judecători. Deşi legislaţia premite preşedintelui Traian Băsescu să retragă decretele acestora, cel puţin 11 politicieni condamnaţi definitiv au rămas cu decoraţiile intacte.
PRIMA CASĂ: Banii alocaţi în acest an se vor epuiza în 3 luni, la ritmul actual de absorbţie
Valoarea finanţărilor acordate prin programul "Prima Casă" în acest an a ajuns la 490 milioane euro, pentru 13.000 de beneficiari, iar pentru acest an mai sunt disponibile fonduri de 300 de milioane de euro, care se vor epuiza însă în trei luni, dacă se va menţine ritmul actual de contractare.
Maria Grapini: Creşterea economică a României, mai mare în 2014.
Romania va inregistra in 2014 o crestere economica mai mare, in comparatie cu anul curent, este de parere ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri si Turism, Maria Grapini, scrie Agerpres. "Exista o vointa clara a Guvernului de a face clarificari in piata, de a face reglementari in folosul intreprinzatorilor. Exista, de asemenea, vointa de a se investi in Romania. Ceea ce trebuie intele
Infecţiile cu transmitere sexuală pot fi ţinute sub CONTROL.
Infectiile cu transmitere sexuala (ITS) au reprezentat foarte mult timp un subiect tabu atat pentru tineri cat si pentru adulti, pentru persoanele active sexual sau cele care isi doresc sa inceapa viata sexuala, pentru persoanele casatorite sau celibatare, pentru persoanele cu un partener sau mai multi parteneri, etc. Ceea ce se cunoaste este faptul ca oamenii refuza diagnosticarea datorita “rusin
Parlamentul i-a respins referendumul
Parlamentul României a respins marți, prin vot, propunerea lui Băsescu de a organiza un nou referendum pentru parlament unicameral cu 300 de membri. Băsescu a primit marți o lovitură dură din partea Parlamentului României. Legislativul refuză referendumul șefului statului privind parlamentul unicameral. Deși este un aviz consultativ, de care Băsescu poate să nu țină cont, decizia Parlamentului fac
Primarul Cătălin Cherecheş, anchetat de DNA pentru că ar fi cumpărat prin interpuși, trustul de presă eMaramureș
Primarul orașului Baia Mare, Cătălin Cherecheş este cercetat de procurorii DNA, pentru mai multe achiziții ilegale. Procurorii DNA Cluj eu efectuat marți percheziţii la Primăria Baia Mare, la locuința primarului cât și la sediul redacției eMaramureș. Perchezițiile DNA și ancheta procurorilor la Primăria Baia Mare au fost declanșate în urma unei plângeri făcute de omul de afaceri bucureștean, Ioan
O revizuire inutila si ratata
Saptamani intregi de lucru  in cadrul Comisiei Parlamentare au culminat pe  17 iunie 2013 cu decizia de a se amana votul pe marginea acestui text pentru luna septembrie.  Statutul insusi al operei prezidate de Crin Antonescu si girate de actuala majoritate este pus in chestiune. Si aceasta cu atat mai mult cu cat initiativa  Presedintelui Republicii de a convoca un referendum pe tema  unicameralis
Dieta cu roşii vă ajută să daţi jos 5 kilograme într-o săptămână şi vă protejează de cele mai necruţătoare boli. Iată ce presupune
Roşiile sunt vedetele verii, reprezintă o sursă de sănătate şi vitalitate, dar sunt şi un aliat de nădejde în orice cură de slăbire.
Cum să CHELTUIEŞTI mai mult de UN MILION de euro, într-o SĂPTĂMÂNĂ. GHID pentru cei cu gustururi RAFINATE | GALERIE FOTO
Vacanţele de lux care oferă turiştilor cu dare de mână experienţe mai mult sau mai puţin inedite, în locuri mai mult sau mai puţin exotice, nu mai sunt o noutate. Cu toate acestea, propunerea unei reviste americane de lux, pentru...
Soare, avizat pozitiv ca ambasador la Moscova: E o schimbare în tonul politicii ruseşti faţă de România. În funcţie de evoluţia relaţiilor se vor mai rectifica şi costurile la gaz
Vasile Soare a fost avizat pozitiv marţi de comisiile parlamentare pentru postul de ambasador al României la Moscova, el declarând că ultimele semnale venite dinspre partea rusă indică o "deschidere crescută" şi o schimbare a "tonului politicii externe" faţă de ţara noastră, iar o evoluţie pozitivă a relaţiilor ar putea rectifica preţul gazelor.
Un prezentator de la BBC, condamnat la închisoare pentru atentat la pudoare
Un prezentator al postului BBC a fost condamnat la 15 luni de închisoare, după ce a recunoscut, în luna mai, că a atentat la pudoarea unor fete, printre care o fetiţă în vârstă de nouă ani, a anunţat luni Parchetul din Marea Britanie.
Constanţa: Un autobuz a rămas suspendat pe un pod după ce a rupt balustrada
Un autobuz a rămas suspendat pe un pod, marţi, după ce a rupt balustrada, o macara a Regiei de Transport în Comun (RATC) urmând să intervină pentru a repune autovehiculul pe carosabil.
Fiul cel mare al lui Rohani s-ar fi sinucis ca protest faţă de legăturile tatălui său cu Khamenei
Fiul cel mare al preşedintelui iranian ales Hassan Rohani s-a sinucis în 1992 ca protest faţă de legăturile strânse ale tatălui său cu Ghidul Suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.
NASA a selecţionat opt noi candidaţi, din care patru femei, pentru misiunile sale viitoare
NASA a selecţionat opt noi candidaţi pentru a deveni astronauţi, dintre care patru femei, aceştia urmând să fie pregătiţi pentru zboruri spaţiale pe orbita joasă şi pentru misiuni viitoare de explorare a unui asteroid şi a planetei Marte, a anunţat luni agenţia spaţială americană.
NASA a selecţionat opt noi candidaţi, din care patru femei, pentru misiunile sale viitoare
NASA a selecţionat opt noi candidaţi pentru a deveni astronauţi, dintre care patru femei, aceştia urmând să fie pregătiţi pentru zboruri spaţiale pe orbita joasă şi pentru misiuni viitoare de explorare a unui asteroid şi a planetei Marte, a anunţat luni agenţia spaţială americană.
Filmul "După dealuri", de Cristian Mungiu, în premieră la HBO pe 7 iulie - VIDEO
Filmul "După dealuri", scris şi regizat de Cristian Mungiu, va fi difuzat în premieră la HBO România pe 7 iulie, de la ora 20.00, informează televiziunea.

Niciun comentariu: