miercuri, 11 septembrie 2013


Phenianul a repornit un reactor nuclear la Yongbyon, afirmă un institut americano-coreean
Coreea de Nord a repornit un reactor nuclear la centrala Yongbyon, care produce plutoniu, ceea ce ar urma să permită regimului să îşi accelereze programul de înarmare, a anunţat miercuri un grup de reflecţie american.
SUA au început să livreze arme rebelilor sirieni
Statele Unite au început să livreze arme şi echipamente tehnice rebelilor sirieni, scrie ziarul The Washington Post (WP) în ediţia de miercuri.
Nou eşec al unei reuniuni la ONU a celor cinci mari puteri privind arsenalul chimic sirian
Cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU au discutat, fără să ajungă însă la un rezultat, miercuri după-amiaza, despre un proiect de rezoluţie care prevede destructurarea arsenalului chimic al Damascului, potrivit unor diplomaţi.
Rebelii au folosit arma chimică pentru a provoca o intervenţie în Siria, scrie Putin în New York Times
Preşedintele rus Vladimir Putin apreciază în The New York Times că rebelii, ci nu armata regimului Bashar al-Assad, sunt cei care au utilizat arme chimice pe 21 august lângă Damasc, cu scopul de a provoca o intervenţie a Statelor Unite.
11 zile de Piata Universitatii. Citeva constatari
​Cele 11 zile de la debutul protestelor din Piata Universitatii au provocat schimbari pe scena publica si si au deschis citeva directii de discutie care merita inventariate: comportamentul guvernului, comportamentul corporatiei de la Rosia Montana si al corporatiilor in general, abordarea privind resursele naturale, nationalismul economic, gazele de sist, aparitia unor noi voci in dezbaterea publi
Bancul zilei: Marimea nu conteaza
Un tip intra in farmacie si cere un pachet de prezervative. - Ce numar doriti?, intreaba farmacista...
Business Report: Bancile, marii castigatori din scaderea dobanzii BNR; Calendarul luxului la romani. Cate masini premium au fost inmatriculate in primele sapte luni ale anului; In ce merita sa economisim: euro, dolari sau lei?
De ce este avortat un proiect ca Rosia Montana. Malformatiile genetice ale afacerii. Inainte de-a scrie despre aceasta noua aventura a proiectului...Remus Borza: "Sustin listarea pachetelor minoritare, nu privatizarea companiilor de stat". Remus Borza, presedintele Consiliului de Supraveghere...
Subiectele Zilei: Cum pregateste un mogul asiatic exploatarea aurului cu cianuri in Baia Mare; Banii pentru maidanezi au fost risipiti. Indolenta lui Oprescu ne costa inca 10 milioane de euro; Reducerea CAS baga o noua zazanie in Coalitie. Nebuloasele din scrisoarea catre FMI
Primul primar care anunta ca va pune in aplicare legea eutanasierii: Cei 700 de caini din adapost vor fi eutanasiati primii. Autoritatile din Ploiesti...Cetatenie pentru romanii de pretutindeni. Problema acordarii cetateniei romane pe criterii etnice revine in actualitate prin anuntul facut ieri de...
Faze Tari: Si-a pierdut memoria in urma unei operatii si a uitat ca e insurat! Cum a reactionat un barbat cand si-a vazut sotia langa el; Ce au patit cativa sado-masochisti care au agatat o dominatoare pe internet; A aparut oul artificial
Un copil a gasit vibratorul mamei sale! Reactia de milioane a femeii! Un videoclip super tare face furori pe internet de o vreme incoace, avand...A mancat melci in fiecare zi timp de un an! Medicii s-au speriat cand au vazut cum a ajuns sa arate acest barbat. Preferintele culinare ale unui...
Utile: Cand trebuie sa te ingrijoreze ganglionii inflamati; Top cinci alimente care tin bolile de inima la distanta; Privitul excesiv la televizor poate fi periculos; Ce este mai putin daunator pentru sanatate, margarina sau untul?
Nucile si semintele, alimente minune. Dintr-o balanta alimentara echilibrata nu trebuie sa lipseasca semintele oleaginoase, aliate de pret pentru...Neplacerile dentare ce apar la varsta a treia. Varsta a treia nu e o varsta usoara si orice boala de care suferi antreneaza dupa ea o multime de alte...
Minerii blocati la Rosia Montana sunt hotarati sa ramana in subteran si ameninta cu greva foamei
Minerii din Rosia Montana care s-au blocat miercuri in galeria Catalina-Monulesti refuza in continuare sa iasa din subteran, ei fiind hotarati sa ramana pe termen nelimitat acolo, a declarat in cursul serii presedintele sindicatului "Viitorul Mineritului", Cristian Albu, citat de Agerpres.
Ponta: Există interese străine care urmăresc blocarea unor proiecte economice în România
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seară, că are informaţii de la serviciile secrete că cei mai mulţi contestatari ai Proiectului Roşia Montană sunt de bună credinţă, dar totodată sunt şi activişti în spatele cărora stau interese străine care urmăresc blocarea unor proiecte economice.
Noi PROTESTE în Bucureşti faţă de proiectul Roşia Montană şi eutanasierea câinilor. Bulevardul Regina Elisabeta, blocat pe un sens
Două proteste au loc în paralel, miercuri seară, în Piaţa Universităţii din Capitală, unde s-au adunat peste 150 de manifestanţi contra proiectului minier de la Roşia Montană, dar şi peste 100 care se opun eutanasierii câinilor fără stăpân.
Semnificaţii istorice pentru ziua de 12 septembrie
În 2003, a încetat din viaţă Johnny Cash, cântăreţ de muzică country; de-a lungul a 50 de ani de carieră, a înregistrat peste 400 de albume (n. 26 februarie 1932).

YESTERDAY

Ponta: Eu nu vreau ca Antonescu să fie ca Băsescu.
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seara, la Antena 3, ca nu are o relatie tensionata cu seful PNL, Crin Antonescu, si ca sunt "camarazi". Citeste si Ponta: "Initial, eram impotriva exploatarii de la Rosia Montana, pentru ca Basescu sustinea proiectul". Premierul arata cum a ajuns la suma de 2 miliarde. Ce spune despre Remes, Berceanu si Isarescu "Nu se pune probl
Ponta: Relaţia mea cu Băsescu - n-am mai vorbit din mai, dar relaţia instituţională funcţionează
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seară, că relaţia sa personală cu preşedintele Traian Băsescu este "inexistentă", precizând că nu a mai vorbit cu acesta din mai, precizând, pe de altă parte, că relaţia instituţională premier-şeful statului funcţionează foarte bine.
CRIZA SIRIA. La întâlnirea SUA-Rusia vor participa şi experţi în armament.
Experti americani in armament vor fi prezenti joi, la Geneva, in timpul intrevederii pe tema Siriei intre secretarul de Stat american, John Kerry, si ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, anunta Departamentul de Stat american, citat de AFP, conform Mediafax. Citeste si CRIZA SIRIA. Rusia a transmis SUA planul privind arsenalul chimic sirian De asemenea, la discutiile de la Geneva este invitat

Niciun comentariu: