joi, 19 septembrie 2013

Teama faţă de "bande criminale străine" provenind din România şi Bulgaria, folosită de un naţionalist britanic în campania pentru Parlamentul European
Liderul partidului naţionalist şi eurosceptic UKIP Nigel Farage urmează să plaseze vineri temerile cu privire la sosirea unui aflux de români şi bulgari în Marea Britanie, începând din ianuarie, în centrul campaniei formaţiunii pentru alegerile europarlamentare.
Ministrul ungar al Apărării, spitalizat în urma unui accident rutier
Ministrul ungar al Apărării Csaba Hende se află în stare stabilă, după ce a fost transportat cu elicopterul la spital, în urma unui accident rutier în care a fost implicat joi în nordul Ungariei, a declarat la spital un ofiţer din cadrul Centrului pentru Sănătate al Armatei, relatează MTI.
Preşedinele Venezuelei nu a primit dreptul de a survola SUA
Statele Unite au refuzat să acorde preşedintelui Venezuelei Nicolas Maduro permisiunea de a survola teritoriul american în timpul călătoriei spre China prevăzute pentru sâmbătă, a declarat joi ministrul venezuelean de Externe, o decizie calificată drept o "insultă".
Preşedintele Iranului vrea să se întâlnească cu Francois Hollande la ONU şi nu exclude o întâlnire cu Barack Obama
Preşedintele francez Francois Hollande a afirmat joi seară că preşedintele iranian a cerut să îl întâlnească "săptămâna viitoare" în timpul Adunării generale a Naţiunilor Unite, pentru a discuta dosarul sirian.
​MAGAZIN 20 de lucruri pe care nu le stiai despre superstitii. Cum mori daca pici intr-un vulcan? Cele 5 lectii triste ale filmelor cu super-eroi. Cum functioneaza societatea. Creierul hidraulic. 25 de mici secrete ale unor artisti celebri. TED Talks
Iata un mister medical. Un tip intra in camera de urgenta a unui spital din Texas, sustinand ca se simte ametit. De fapt, era baut, au constatat ulterios mediii. Dar, surpriza: omul se jura ca nu servise niciun pahar. Cum e posibil? E un fost 

Niciun comentariu: