skip to main |
skip to sidebar
25 ianuarie: TVR Info are un nou director. Fosta șefă dă în judecată Televiziunea Publică: "
a câştigat concursul organizat de Televiziunea Română pentru ocuparea postului de director al TVR Info. Canalul TV a fost coordonat încă de la lansarea lui, în 2008, de Cristina Leorent, care a declarat pentru Mediafax că va da în judecată TVR din cauză că nu a putut participa la concurs. Carla Claudia Tompea este redactor-şef al Redacţiei Ştiri de la TVR Iaşi. Ea a fost declarată admisă la concursul care a avut loc, în data de 21 ianuarie, pentru ocuparea postului de Director (Departament) – TVR Info. Pe de altă parte, candidatura Cristinei Leorent a fost respinsă din cauză că nu ar fi îndeplinit criteriile privind experienţa managerială (de minimum 3 ani), impuse în anunţul concursului, potrivit surselor.
Carla Tompea – noul director al TVR Info. Fosta şefă da în judecată Televiziunea Publică
Piaţa de televiziune din România şi în special cea de divertisment pentru femei nu este încă la fel de aglomerată precum în alte zone din Europa. Cu alte cuvinte, există loc pentru noi jucători şi se simte încă nevoia de conţinut de calitate, consideră Andrei Grigorescu, director de vânzări al Discovery România. În ceea ce priveşte evoluţia bugetelor de publicitate în acest an, Andrei Grigorescu declară pentru Wall-Street.ro că în primele două luni din 2011 se pot observa semnale pozitive în comparaţie cu anul trecut.
”Ținând cont că încă vedem efectele recesiunii economice, este foarte dificil să facem acum previziuni. La nivel general, este foarte probabil ca investiţiile în advertising să fie similare cu cele făcute anul trecut, cu o posibilă tendinţă ascendentă. Ponderea segmentului TV în totalul bugetelor de publicitate a crescut în 2010 faţă de 2009, iar acest lucru cred că se va întâmpla şi în 2011”, adaugă Grigorescu.
Şeful vânzărilor Discovery: Se simte încă nevoia de conţinut de calitate pe piaţa TV
Preşedinţia a reclamat la CNA Antena 3 pentru emisiunea La Ordinea Zilei, din 12 ianuarie, în care Traian Băsescu a fost acuzat de “trafic de influenţă”, şi Realitatea TV, care în 18 ianuarie a difuzat mesajul “Băsescu dezvăluie la Ora de Foc câte miliarde de euro e şpaga electorală în România“, scrie Mediafax. “Ca urmare a acuzaţiilor grave, de trafic de influenţă, aduse Preşedintelui României în emisiunea «La Ordinea Zilei», moderată de Dana Grecu şi de Radu Tudor, la postul Antena 3, pe12 ianuarie a.c., începând cu ora 18.45, Administraţia Prezidenţială semnalează faptul că emisiunea a încălcat principiile unei informări corecte.
Preşedinţia sesizează CNA cu privire la lipsa de informare corectă la Antena 3 şi Realitatea TV
La 4 ani de la înfiinţare, site-ul de video sharing Trilulilu va lansa anul acesta primul său sub-brand, dezvoltat pe segmentul de muzică online, precum şi o nouă secţiune, proiecte prin care îşi propune să devină cel mai important site de divertisment din România, spune Sergiu Biriş, fondatorul şi directorul general Trilulilu.
“€œCum anul trecut am internalizat vânzările, se poate spune că în 2011 suntem în totalitate pe cont propriu. Aşadar, urmărim o creştere a veniturilor generate din publicitate.Totodată, urmărim să generăm venituri şi din alte zone decât publicitatea, prin introducerea unor funcţionalităţi premium pentru utilizatorii interesaţi să plătească. De asemenea, urmărim şi dezvoltarea unor produse pentru zonă business-to-business”, a declarat Sergiu Biriş pentru Wall-Street.ro.
După 4 ani de la înfiinţare, Trilulilu pregăteşte lansarea primului său sub-brand
Coca-Cola HBC România a obţinut aur pentru programul de responsabilitate socială „Colectare Selectiva”, în cadrul ediţiei 2010 a competiţiei internaţionale LACP Magellan, care premiază cele mai eficiente campanii de comunicare la nivel mondial, scrie IAA.ro. Programul Colectare Selectivă, care are o puternică componentă educaţională şi de lobby pe temă colectării selective şi a reciclării, a fost distinsă cu un premiu aur la categoria Relații comunitare („Community relations”), fiind în acelaşi timp şi singura campanie de responsabillitate socială din România premiata în cadrul acestei ediţii a competiţiei.
Programul de responsabilitate socială al Coca-Cola HBC, premiat cu aur la competiţia internaţională LACP Magellan
BBC, radiodifuzorul public britanic, va disponibiliza circa 360 de angajaţi din cei 1.600 de salariaţi din redacţiile online, decizia făcând parte din planul de redimensionare a operaţiunilor online ale companiei, notează Mediafax, Financiarul și DailyBusiness.ro, care citează presa internațională. Bugetul alocat diviziei BBC Online va fi redus de la 158 de milioane de euro la 117 milioane de euro, iar numărul de site-uri va scădea de la 400 la 200.
Anul trecut, veniturile din vânzările de muzică în format digital, la nivel global, s-au majorat cu 6%, până la 4,6 miliarde de dolari, scrie Financiarul. Acesta este cel mai mic avans înregistrat în ultimii ani, după ce în 2009 vânzările au crescut cu 9% comparativ cu anul precedent, iar în 2008 cu 30% faţă de 2007, potrivit unui studiu al Federaţiei Internaţionale a Industriei Fonografice (IFPI). Valoarea globală a industriei de muzică înregistrată a scăzut cu 31% în 2010, giganţi precum Warner Music şi Emi fiind scoşi la vânzare.
Pirateria din muzică ameninţă cu şomajul 1,2 milioane de persoane
Papa Benedict al XVI-lea a binecuvântat ieri reţelele de socializare Facebook, Twitter şi YouTube, cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicării şi a făcut apel la respect în exprimarea online. Papa, care nu are un cont pe Facebook, şi-a exprimat părerile despre lumea digitală într-un mesaj special numit “Adevărul, proclamarea şi autenticitatea vieţii în epoca digitală“. În mesajul său adresat catolicilor cu ocazia Zilei Comunicării, papa le-a recomandat internauţilor să fie respectuoşi, responsabili, oneşti şi discreţi. De asemenea, suveranul pontif le-a făcut o recomandare bloggerilor care vor să răspândească mesajul Evangheliei pe internet, subliniind că scopul lor nu trebuie să fie obţinerea unui număr mare de accesări.
Papa a binecuvântat rețelele de socializare
Cotidianul norvegian Aftenposten împarte cu alte trei ziare din Suedia, Danemarca şi Germania cele 250.000 de note diplomatice americane pe care şi le-a procurat fără acordul WikiLeaks, potrivit directorului executiv al publictiei suedeze Svenska Dagbladet (SvD), Martin Jansson, scrie Mediafax. Aftenposten a anunţat la 23 decembrie că a obţinut toate cele 250.000 de note diplomatice americane asupra cărora WikiLeaks a oferit exclusivitate unui număr de cinci mari publicaţii internaţionale: The Guardian (Marea Britanie), The New York Times (Statele Unite), Le Monde (Frântă), Der Spiegel (Germania) şi El Pais (Spania).
Noi ziare obţin acces la cele 250.000 de note diplomatice americane
IQads organizează Brand Film Festival (BFF), un concurs în care brandurile dau brief-uri consumatorilor, pentru ca aceştia să realizeze clipuri sau scurtmetraje, scrie Money.ro. Brand Film Festival debutează în aprilie 2011, odată cu începerea publicării brief-urilor date de branduri pe site-ul festivalului, bffestival.ro. Timp de trei luni, participanţii vor crea şi înscrie filmele, după care va urma perioada de votare, în iulie-august. Lucrările vor fi evaluate atât de juriul profesioniştilor (care va include specialişti din industria de marcom şi din cea a filmului, reprezentanţi ai IQads şi ai brandurilor), cât şi de către publicul larg (care va vota online lucrările favorite).
Brand Film Festival, festivalul de scurtmetraje create de consumatori pentru branduri
Pagina de Facebook a lui Nicolas Sarkozy a fost piratată duminică seară, când a fost postat un mesaj ce afirma că preşedintele francez a decis să nu se prezinte la alegerile din 2012, “având în vedere circumstanţele excepţionale cu care se confruntă ţara”, notează Adevărul și Mediafax. “Contul meu de Facebook a fost piratat în această seară, poate pentru a-mi aminti că niciun sistem nu este infailibil. Iau notă de lecţia de scriere şi ortografie, dar nu suscriu concluziilor un pic grăbite ale mesajului. Le mulţumesc tuturor care au recunoscut eroarea şi vă mulţumesc încă o dată pentru susţinere”, a afirmat preşedintele francez într-o actualizare postată tot pe Facebook.
Eric Schmidt, CEO al Google, ar putea urmă o cariere în televiziune, urmând a fi gazda unei emisiuni, a scris New York Post, citând surse familiare cu planurile şefului Google, care va fi înlocuit în martie de co-fondatorul gigantului american, Larry Page, scrie DailyBusiness.ro.
Schmidt, CEO al Google, ar putea deveni gazdă unui talk show la CNN
"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu