luni, 16 mai 2011

Oana Despa: Le mulțumesc celor care mi-au crescut cota dând pe mine vina incompetenţei lor

Oana Despa: Le mulțumesc celor care mi-au crescut cota dând pe mine vina incompetenţei lor: "

Le mulţumesc şi celor care m-au făcut să înţeleg încă o dată adevărul din vorba aia care zice că nu ştii cum e omul până nu-l pui şef“, spune Oana Despa, într-un mesaj către colegi. “Şi celor care mi-au crescut cota dând pe mine vina incompetenţei lor. Pe ei îi anunţ că, de azi, au drum liber să-şi arate întreaga putirinţă.”

Oana Despa a demisionat de la Antene, pentru a pleca la viitorul post de știri al RCS.

Mesajul, în continuare:

“Repetiţia e mama învăţăturii au zis nişte oameni mai deştepti şi mai vechi decât mine. Ca să învăţ să plec, a trebuit să încerc de vreo doua ori. Îmi doresc, sincer, ca asta să fie ultima experimentare.

In ultimii 12 ani, am lucrat pentru Antene, cate or fi fost ele. Am urcat si am coborat. Am cunoscut extazul si agonia. M-am enervat, mi-am îmbogăţit colecţia de fire de păr alb şi mi-am adus hipotensiunea la o valoare normală, m-am bucurat pentru fiecare ştire “doar a mea” si m-a întristat orice pierdere. Am ales sa ajung la final şi îmi place să cred că, pe tot acest drum, nu am făcut compromisuri cu propria conştiinţă.

Am fost un ziarist norocos. Am avut noroc de ştiri şi, uneori, de oameni.

Înainte să plec, aş vrea sa-i multumesc lui Vlad Petreanu. Că m-a făcut Oana Despa.

Apoi, lui Cristi Lupu – picatura chinezească a carierei mele de reporter; Murei Frânculescu şi lui Alice Iacobescu, editorii care nu înţelegeau niciodată nicio scriere şi te obligau să o traduci de zeci de ori în limba română; lui Cosmin Silistraru, că mi-a demonstrat că o creaţie de 6 minute bate concurenţa şi PRODUCĂTORULUI Alin Romaşcan, că ştirile de 6 minute sunt întotdeauna excepţia; tuturor colegilor şi colegelor reporteri din perioada de glorie a Observatorului, pentru că ne disputam deschiderile de jurnal, că ne ajutam şi că ştiam să ne felicităm pentru un lucru bine-făcut.

Aş putea să le mulţumesc tuturor infractorilor care mi-au ocupat zilele şi nopţile, dar sunt sigură că, dacă nu ar fi fost ei, aş fi găsit pe alţii; aşa că, lor le urez zile multe acolo unde sunt sau ar trebui să fie!

Mă plec în faţa secţiei mele, celei de acum şi celei care a fost vreodată. Pentru că de la ei am învăţat că mai important ca ştirea e OMUL, că m-au provocat să le acord încrederea şi să descopăr că în fiecare suflet există o parte bună, atat de bună, că e absolut necesar să o arăt şi altora.

Lor le mulţumesc pentru că m-au acceptat şi m-au respectat. Aşa cum sunt!

Le mulţumesc şi celor care m-au făcut să înţeleg încă o dată adevărul din vorba aia care zice că nu ştii cum e omul până nu-l pui şef. Şi celor care mi-au crescut cota dând pe mine vina incompetenţei lor. Pe ei îi anunţ că, de azi, au drum liber să-şi arate întreaga putirinţă.

În ultima mea zi aici, aş vrea să vă mai spun că, dacă vă vreţi a fi jurnalişti, să nu uitaţi niciodată că meseria asta este despre iubire, oameni şi adevar, că poate muta munţi şi răsturna guverne, că nu are nimic imoral în ea şi se manifestă la fel indiferent de patronate, putere sau opoziţie.

Ştiu că par boema şi expirată, dar mai ştiu şi că adevărul e unul singur.”

Vă salut,

Oana Despa


"

Niciun comentariu: