vineri, 9 august 2013

Producţie record de grâu şi secară în acest an.
Productia de grau si secara din acest an totalizeaza 7,3 milioane de tone, fiind cea mai mare din ultimii 8 ani si a doua din ultimii 43 de ani, a anuntat vineri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, potrivit Mediafax. "Anul acesta am avut o productie record de grau si secara, cea mai mare din ultimii opt ani si a doua din ultimii 43 de ani", a aratat Constantin intr-o conferinta de presa. Fa
Uniforma militară a cântăreţului Elvis Presley, scoasă la licitaţie
Uniforma purtată de cântăreţul Elvis Presley în anii 1950, în timp ce starul american efectua serviciul militar obligatoriu, a fost scoasă de la licitaţie pentru suma de 20.200 de dolari.
Fosta soţie a lui Nelson Mandela şi-a publicat jurnalul pe care l-a scris în detenţie, în timpul apartheidului
Fosta soţie a lui Nelson Mandela, Winnie, a publicat joi o carte despre detenţia în timpul regimului de apartheid, pe care o consideră "perioada cea mai sumbră a vieţii" sale.
Autorităţile din Prahova pregătesc steagul viitoarei regiuni Muntenia. O fundaţie face deja propuneri
Autorităţile din Prahova pregătesc steagul viitoarei regiuni Muntenia, iar o fundaţie înfiinţată de actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a făcut deja propuneri de steag, în condiţiile în care Cosma spune că este "sigur" că reşedinţa viitoarei regiuni va fi la Ploieşti.
ANAF a publicat doua Ordine privind decizia de impunere si cea de nemodificare a bazei de impunere.
ANAF a publicat joi seara in Monitorul Oficial Ordinele nr. 1021/2013 privind decizie de impunere si cel cu nr. 1024/2013 privind decizia de nemodificarea bazei de impunere. Cele doua acte normative sunt adoptate si utilizate in cadrul inspectiei fiscale. Modificarea formularelor este necesara ca urmare a unor noi reglementari introduse de OUG nr. 50/2013 prin care incepand cu 01.07.2013 procentul
Eugen Tomac ameninta cu plangere penala impotriva premierului Ponta, daca nu se publica in Monitorul Oficial hotararea privind privatizarea CFR Marfa
Presedintele Partidului Miscarea Populara, Eugen Tomac, afirma ca va depune o plangere penala pentru abuz in serviciu impotriva premierului Victor Ponta, daca acesta va "obstructiona in continuare" publicarea in Monitorul Oficial a hotararii de guvern privind privatizarea CFR Marfa.
Un rus a pacalit o banca si si-a facut un card de credit nelimitat si fara dobanda, pe care banca este obligata sa il respecte
Un barbat a reusit sa pacaleasca o banca din Rusia cu care a facut un contract pentru un card de credit nelimitat si fara dobanda, banca fiind obligata sa il onoreze, relateaza Daily Telegraph. Tinkoff Credit a recunoscut ca nu a citit contractul inainte sa il semneze.
Acuzaţii la adresa Gabrielei Firea: E ipocrită, a furat probabil modelul lui Băsescu.
Presedintele CJ Ilfov, Marian Petrache (PNL), a declarat vineri pentru Mediafax ca liderul PSD Ilfov, senatorul Gabriela Firea, este "ipocrita" si ar fi furat "modelul lui Basescu", deoarece i-a spus ca nu va sustine convocarea unei sedinte a CJ cat timp el se afla in concediu. Petrache a fost intrebat cum vede acuzatiile pe care i le-a adus prefectul de Ilfov in sedinta extraordinara a CJ Ilfov,
Oltean: Emil Boc a fost cinstit cu românii. Ponta conduce un guvern extrem de pervers
Emil Boc a fost cinstit cu românii când a anunţat şi aplicat măsuri de austeritate, "calitate ce nu i se poate atribui premierului Victor Ponta", care conduce un guvern "extrem de pervers" şi "îşi bagă mâinile în buzunarele tuturor cetăţenilor", afirmă vicepreşedintele PDL, Ioan Oltean.
Programul meciurilor din play-off-ul Ligii Campionilor
Programul meciurilor din play-off-ul Ligii Campionilor, conform tragerii la sorţi care a avut loc, vineri, la Nyon, este următorul:
Campanie împotriva expedierii de SMS-uri în timpul conducerii automobilului - VIDEO
Cineastul german Werner Herzog a filmat un scurtmetraj inclus într-o campanie iniţiată cu scopul de a avertiza populaţia în legătură cu riscurile generate de expedierea de SMS-uri în timpul conducerii automobilului.
STEAUA va întâlni Legia Varşovia în play-off-ul Ligii Campionilor
Campioana României, Steaua Bucureşti, va întâlni echipa poloneză Legia Varşovia, în play-off-ul preliminariilor Ligii Campionilor, s-a stabilit, vineri, în urma tragerii la sorţi care a avut loc la Nyon.
VW Touran cu documente expirate, depistat la Stanca
Politistii de frontiera din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Stanca au intocmit lucrare penala unui cetatean R. Moldova pentru punerea in circulatie a unui autovehicul fara drept de circulatie in Romania, dupa ce a fost depistat la volanul unui autoturism care avea inspectia tehnica periodica expirata. Un cetatean moldovean in varsta de 43 de ani, Viorel [...]
Pavăl pus la colţ de Ţurcanu: Exclus să se oprească lucrările la spital
Actualii şefi din administraţia locală continuă să uimească prin declaraţiile publice pe care le fac. Actori principali ai zilei de vineri, 9 august 2013 la conferinţa de presă PSD au fost...
Clientii din reteaua de telefonie Orange, trasi pe "linie moarta"!
Clienții din Botoșani care sunt abonați la rețeaua de telefonie mobilă Orange nu pot efectua apeluri de mai bine de o oră, fiind înregistrate probleme cu conexiunea la rețea. Clientii nemultumiti s-au adresat si redactiei Stiri.Botosani, dar si...

Niciun comentariu: