luni, 5 august 2013

Unul dintre cei mai puternici oameni din fotbal prevede dezastrul pentru Steaua: „Ascultaţi ce vă spun”
Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, susţine că Steaua s-ar putea destrăma dacă se va califica în grupele Ligii Campionilor.
România viselor noastre. Ce ne împiedică s-o transformăm în realitate?.
Hai sa ne oprim putin. Noi, ca popor. Facem o pauza. Dupa aproape 24 de ani de la schimbarea de regim politic. Sa vedem ce-am realizat. Ca natie. Daca am realizat ceva. Pentru ca de prea multe ori aud spunandu-se ca s-a ales praful de tot. De agricultura, de industrie, de turism. Zilele astea avem un alt exemplu al neputintei noastre. Tortionarii care umbla printre noi si nu patesc nimic. Nu sunt
Cazul laptelui praf contaminat: Rusia a interzis produse Fonterra, iar Arabia Saudită a confiscat un lot de lapte praf
Autorităţile ruse au anunţat luni interzicerea produselor lactate ale gigantului agroalimentar neozeelandez Fonterra, care a dezvăluit că a descoperit în unele loturi o bacterie ce ar putea cauza botulismul, în timp ce Arabia Saudită a comunicat că a confiscat un lot de lapte praf.
Mărfuri contrafăcute de peste 130.000 de lei, confiscate de la centre comeciale din Bucureşti şi Ilfov
Mărfuri de peste 130.000 de lei care ar fi contrafăcute au fost confiscate, sâmbătă şi duminică, din centre comerciale aflate în Bucureşti şi Ilfov, după o acţiune organizată de inspectorii Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, informează Direcţia Generală a Vămilor.
Băsescu: CFR Marfă nu se plimbă între palate, e garat la Victoria. Dacă aş fi prim-ministru aş accelera procedurile
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că, dacă privatizarea CFR Marfă ar fi fost în responsabilitatea sa, de mult ar fi luat decizii, el comentând totodată că "CFR Marfă nu se plimbă între palate, este garat la Palatul Victoria şi se pare că locomotiva nu mai are energie".
Facebook, implicată într-un scandal de sinucidere. VIDEO
Carolina Picchio, o adolescentă de 14 ani din Italia, s-a sinucis, după ce pe internet a apărut un filmuleţ în care aceasta părea să fie beată la o petrecere. Fata a devenit ţinta ironiilor pe Facebook, iar apoi hărţuirea a continuat în viaţa reală.
YouTube va deschide un studio de producţie la New York
Site-ul de partajare de fişiere video YouTube, deţinut de grupul Google, plănuieşte să deschidă un studio de producţie în New York, anul viitor, informează publicaţia C21 Media.
Sandu se întâlneşte cu conducerea FC Steaua pentru a aplana conflictul dintre Piţurcă şi Reghecampf
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, se întâlneşte, marţi, cu preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, şi cu managerul general Mihai Stoica, pentru a aplana conflictul dintre selecţionerul Victor Piţurcă şi antrenorul echipei campioane, Laurenţiu Reghecampf.
Sandu se întâlneşte cu conducerea FC Steaua pentru a aplana conflictul dintre Piţurcă şi Reghecampf
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, se întâlneşte, marţi, cu preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, şi cu managerul general Mihai Stoica, pentru a aplana conflictul dintre selecţionerul Victor Piţurcă şi antrenorul echipei campioane, Laurenţiu Reghecampf.
RECORD MONDIAL absolut pe Twitter: Ce eveniment a provocat postarea a 143.199 de mesaje pe secundă - VIDEO
Utilizatorii platformei Twitter din Japonia au stabilit un nou record mondial - 143.199 de mesaje pe secundă (Tweets Per Second/ TPS) - atunci când au postat pe această reţea de microblogging cuvântul "balus", în timpul difuzării filmului "Castle in the Sky", de Hayao Miyazaki, pe postul Nippon TV.
Ce POZE îşi mai pun RUŞII pe FACEBOOK: Soldaţi cu PISICI şi cu GRENADE înfipte-n cască, plus un SOMN cât un munte de femeie| GALERIE FOTO
Ruşii, ca tot mapamondul de altfel, n-au putut rămâne indiferenţi la chemarea reţelelor de socializare, aşa că s-au înscris şi ei cu mic, cu mare, pe Facebook. E drept că modul cum înţeleg unii să se mândrească online, provoacă...
Reghecampf ironizează staff-ul naționalei
Antrenorul Stelei a lansat astăzi un nou atac la adresa staff-ului tehnic al tricolorilor.
Gruzinii nu-și fac iluzii: „Steaua e o echipă foarte bună”
Dușan Uhrin jr., antrenorul echipei Dinamo Tbilisi, se arată sceptic în posibilitatea ca elevii săi să obțină la București o calificare spectaculoasă în play-off-ul Ligii Campionilor.
DISPAR jumătate din magazinele care vând pâine
Micile brutării de cartier ar putea dispărea, iar pâinea va putea fi cumpărată doar din magazine specializate sau din "raionului de panificație" al magazinelor generale. Autoritățile vor astfel să reducă evaziunea fiscală,...
Germania a cerut activarea optiunii nucleare in cazul Croatiei: blocarea dreptului de vot in cadrul UE - presa croata
Parlamentul german a cerut Comisiei Europene aplicarea pentru Croatia a faimosului Articol 7 din Tratatul de la Lisabona, articol care prevede blocarea dreptului de vot al unei tari membre UE, transmite presa croata, citata de presseurop. Publicatia citata scrie ca Parlamentul german a cerut aceasta masura extrema, cunoscuta in jargonul politic drept "optiunea nucleara", daca Croatia nu-si va modi
VIDEO. Afacerea ta trebuie sa spună o poveste convingatoare.
Care este abilitatea care nu trebuie sa lipseasca unei afaceri in urmatorii cinci ani? Potrivit linkedin.com, pentru a avea succes intr-o afacere trebuie sa stii sa spui si sa vinzi o poveste. Povestea artistei Amandei Palmer este un exemplu pentru cum o poveste te poate ajuta sa ai succes. Anul trecut, Amanda a atras atentia lumii printr-un video postat pe Kickstarter. Imbracata intr-un kimono, c
Un film nedevelopat descoperit în aparatul fotografului trupei The Beatles, scos la licitaţie
O serie de imagini rare cu membrii formaţiei The Beatles, care au fost descoperite pe un film nedevelopat al fotografului oficial al trupei, vor fi scoase la licitaţie.
UNDE găseşti cele mai ieftine chirii din Bucureşti
În timp ce în zona de sud a Capitalei chiriile nu depăşesc câteva sute de euro, în nordul Bucureştiului chiriaşii trebuie să achite o rentă lunară cu până la 70% mai mare, potrivit unui studiu realizat de...
Lăzăroiu: Guvernul USL va avea probleme mari din toamnă.
Consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu, a declarat, luni, la Iasi ca Guvernul USL va avea "mari probleme" din toamna, inclusiv cu proprii parlamentari, si ca nu este exclusa formarea unui nou cabinet, informeaza Mediafax. Sebastian Lazaroiu a afirmat, intr-o conferinta de presa, ca actualul guvern se apropie de un capat de drum, motivand ca "incep sa apara esecuri prea mari ale guvernari, car
OBAMA, aşa cum nu l-ai văzut NICIODATĂ. Ce face preşedintele american într-o zi obişnuită.
Este comandantul suprem al celei mai puternice armate din lume, este liderul partidului politic din care face parte si poate fi considerat liderul lumii libere. Deciziile pe care le ia pot rezolva o criza sau pot declansa un razboi, iar discursurile sale sunt ascultate in intreaga lume. Vorbim despre presedintele SUA, Barack Obama. In situatii de criza, planurile sale pot fi suferi modificari de l
Dumitru Dragomir: A ieşit o bulibăşeală de ne-am făcut de râs cu barajul ăsta
Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, luni, că membrii Comitetului Executiv al FRF au greşit atunci când au votat propunerea lui Dumitru Costin privind disputarea meciului de baraj dintre Rapid şi Concordia Chiajna, el menţionând că în urma acestuia fotbalul românesc s-a făcut de râs.
Schimbarea la Faţă - unul din cele 12 praznice împărăteşti, socotită zi de hotar pentru vară
Ortodocşii serbează marţi Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos, unul din cele 12 praznice împărăteşti, acestei sărbători, socotită zi de hotar pentru vară, fiindu-i asociate mai multe credinţe şi obiceiuri.

Niciun comentariu: