marți, 3 decembrie 2013

PPDD a afişat pancarte în plen la discursul premierului. Ponta: Nu spun că negociaţi să veniţi la noi
Parlamentarii PPDD au avut pe pupitre, în timpul discursului premierului Ponta din plenul reunit, pancarte cu sloganuri ironice la adresa guvernării USL, Victor Ponta replicându-le de la tribună că probabil au adus pancartele ca să nu le amintească faptul că negociau să treacă la majoritate.
Crin Antonescu nu a venit in Parlament la prezentarea bugetului
Presedintele Senatului si copresedintele USL, Crin Antonescu, nu a fost prezent, marti dimineata, in plenul Parlamentului in momentul in care premierul Victor Ponta a prezentat proiectul Legii bugetului, potrivit Digi 24.
Serviciile de sanatate din Romania sunt pe rosu la toate tratamentele. In Europa, doar sarbii au servicii medicale mai proaste decat romanii
Anul acesta, Romania se afla pe locul al 33-lea, in scadere cu un loc fata de 2012, in ceea ce priveste indicele de consum european pentru serviciile de sanatate, cu un punctaj de 478 puncte din maxim 1.000, comparativ cu locul al 32-lea din 2012 (cu 489 puncte). Doar Serbia sta mai prost decat Romania anul acesta. Olanda ramane in top, obtinand 870 puncte din maxim 1.000. Ea este urmată de Elveti
Ponta: "Băsescu a ajuns la un nivel superior al iresponsabilităţii, e lipsă de discernământ". Ce sancţiuni va lua premierul
După ce luni Ilie Sârbu a expus două variante pentru a-l sancţiona pe Traian Băsescu, premierul Victor Ponta a declarat că suspendarea preşedintelui este o simplă speculaţie de presă, iar punerea sub acuzare este o opinie personală a liderului senatorilor PSD.
FMI: Aşteptăm ca autorităţile să decidă dacă doresc modificări înainte de a trimite acordul în board
Fondul Monetar Internaţional (FMI) aşteaptă ca autorităţile române să decidă dacă doresc să modifice măsurile necesare pentru a atinge ţinta de deficit bugetar pe 2014 înainte de a transmite memorandumul Consiliului Executiv al instituţiei financiare internaţionale.
Ponta îl acuză pe Băsescu de "şantaj" la adresa Guvernului şi a Parlamentului
Premierul Victor Ponta a susţinut, marţi, că preşedintele Traian Băsescu vrea să şantajeze Parlamentul şi Guvernul pentru a nu se mai face Comisia de anchetă în cazul achiziţiei terenului din Călăraşi, acesta fiind motivul pentru care a refuzat să semneze Memorandumul cu FMI.

Niciun comentariu: