miercuri, 5 iunie 2013


Cazul VALIZA va fi REDESCHIS de comisiile Ligii Profesioniste de Fotbal
Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că membrii comisiilor LPF vor redeschide cazul "Valiza", în urma sentinţei definitive a ÎCCJ în acest dosar.
Vosganian: Avem lideri politici care, prin accentul lor, dovedesc că engleza este o limbă francofonă
În România există lideri politici care, prin accentul utilizat, dovedesc că "limba engleza este o limbă francofonă", a spus miercuri ministrul Economiei, Varujan Vosganian, într-o conferinţă de presă.
Scurgere radioactivă, depistată la centrala de la Fukushima
O scurgere de apă radioactivă a fost descoperită într-unul dintre rezervoarele centralei nucleare de la Fukushima, anunţă compania care o administrează.
Letonia va deveni în 2014 cel de-al 18-lea membru al zonei euro. Ţara a primit avizul CE
Letonia va deveni la începutul anului viitor cel de-al 18-lea stat membru al zonei euro, după ce a primit avizul Comisiei Europene (CE), îndeplinind toate criteriile pentru adoptarea monedei unice.
Sute de muncitori s-au îmbolnăvit într-o fabrică textilă din Bangladesh: "Noi credem că apa a fost otrăvită sau contaminată"
Sute de muncitori ai unei fabrici textile din Bangladesh s-au îmbolnăvit miercuri, după ce au băut apă la locul de muncă, au anunţat surse din cadrul poliţiei şi din sectorul industrial.
Băsescu a semnat eliberarea din funcţiile din magistratură pentru Daniel Morar şi Carmen Gâlcă
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretele pentru eliberarea din funcţia de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin demisie, pentru Daniel Morar şi pentru pensionarea procurorului şef adjunct al DNA, Carmen Gâlcă.
PROTESTELE din TURCIA: Mii de persoane invadează din nou piaţa Taksim din Istanbul, la apelul sindicatelor - FOTO
Mii de persoane reunite la apelul a două sindicate s-au adunat miercuri după-amiază în piaţa Taksim din Istanbul, în cea de-a şasea zi de manifestaţii împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan.
O nouă acuzaţie de agresiune sexuală la adresa lui DSK - AUDIO
Jurnalista de origine italiană Myrta Merlino, în vârstă de 44 de ani, a afirmat, într-o emisiune difuzată pe YouTube, că Dominique Strauss-Khan a încercat să abuzeze de ea pe când era ministru de Finanţe, la sfârşitul anilor '90.
Toshiba aduce in al treilea trimestru o noua gama de tablete cu ecran de 10,1 inch sub numele Excite
Toshiba a prezentat trei noi tablete care au ecran de 10,1 inchi si ruleaza Android 4.2,  gama numindu-se Excite, cu versiunile Pro, Pure si Write. Ca design, cele trei sunt identice, insa specificatiile tehnice difera mult, iar preturile in SUA sunt intre 300 si 600 dolari, lansarea europeana fiind programata pentru trimestrul al treilea.
Ancheta interna la Garda Financiara, dupa ce Dumitru Dragomir a acuzat inspectorii ca ar fi dat trustului Intact contractul cu RCS RDS. Controlul la BODU SRL a avut loc in ianuarie, si nu in aprilie, asa cum afirma Dragomir - ANAF
ANAF a inceput o ancheta interna in Garda Financiara dupa ce Dumitru Dragomir a acuzat ca un contract confidential semnat de o firma a sa cu RCS &RDS a ajuns in posesia trustului Intact in urma unui control al Garzii. Contractul in cauza a fost folosit de Sorin Alexandrescu, manager in trustul Intact, pentru un presupus santaj. ANAF mai arata, intr-un raspuns pentru HotNews.ro, ca firma BODU S
ICR Madrid si ICR Istanbul reclama faptul ca au aflat din presa despre schimbarea directorilor celor doua institutii. / Institutul Cultural sustine ca a comunicat prin Posta cu ICR Madrid si Istanbul
Reprezentantii Institutului Cultural Roman din Madrid si ai celui din Istanbul reclama faptul ca au aflat din presa despre decizia presedintelui ICR, Andrei Marga, de a inlocui conducerile celor doua institutii diplomatice, ei nefiind informati oficial in legatura cu acest lucru. "Indiferent de rezultatul acestor decizii, declaratiile si comportamentul public ale presedintelui ICR Andrei Marg
Falimentul localitatilor artificiale: 90 de primarii nu-si asigura nici macar un sfert din cheltuielile de functionare. Guvernul le face respiratie gura la gura
Cel putin 90 de municipii, orase si comune din Romania, peste jumatate aflate in regiunea de Nord - Est a tarii (mai ales in judetele Vaslui, Botosani, Bacau, Iasi si Neamt), nu isi acopera nici macar 25% din cheltuielile administrative, dar asta nu le impiedica sa faca cheltuieli care depasesc de sute de ori veniturile pe care sunt capabile sa le colecteze, preferand sa exercite incontinuu presiu
Transplanturile au nevoie de respiraţie gură la gură. Discuţia despre finanţare, amânată pentru săptămâna viitoare | VIDEO
Întâlnirea de astăzi între ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi reprezentanţii instituţiilor implicate în activitatea de transplant din România s-a încheiat fără nicio concluzie, după aproape trei ore de dezbateri....
Hormonul care îi împiedică pe bărbaţi să-şi înşele partenerele
O echipă de cercetători de la Universitatea din Bonn, Germania, au realizat un studiu în care au monitorizat întâlnirea dintre mai mulţi bărbaţi heterosexuali şi o femeie foarte atrăgătoare.
Pasiunea pentru braconaj i-a împins să treacă ilegal granița
Doi bărbaţi din Republica Moldova s-au ales cu dosare penale, după ce au trecut ilegal frontiera pentru a pescui pe malul românesc al Prutului cu un dispozitiv artizanal electric
NEWS ALERT! ASASINATUL DIN PITEŞTI. Au fost identificați autorii. POLIȚIST, COMPLICE LA CRIMĂ
Autorul asasinatului din Pitești este bucureșteanul Ion Păun, susțin anchetatorii chestionați de EVZ. El a fost reținut, aseară, împreună cu un poliţist de la Secţia 14, din Bucureşti de procurorii Parchetului de pe lângă...
CSM nu l-a vrut arestat pe șeful Tribunalului Dâmbovița
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM ) a respins cererea de arestare preventivă a președintelui Tribunalului Dâmbovița, Ion Miloșioiu, acuzat de trafic de influență.
Sechestru pe averea lui Dinel Staicu!
Sechestru pe averea lui Dinel Nuţu, fost Staicu. Magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au decis să fie pus sechestru asigurator pe bunurile omului de afaceri până la o valoare de 26 de milioane lei.
Top 10 locuri FAIMOASE unde au avut loc cele mai multe SINUCIDERI | GALERIE FOTO
Deși pentru majoritatea dintre noi aceste locuri reprezintă atracții turistice ideale pentru petrecerea unei vacanțe, pentru o minoritate ele sunt locurile ideale unde îți poți încheia socotelile cu viața.
IBM cumpără compania americană de cloud-computing SoftLayer.
IBM, cel mai mare furnizor de servicii IT la nivel mondial, va prelua compania americana de cloud-computing SoftLayer, pentru care va plati potrivit unei surse apropiate situatiei aproape 2 miliarde de dolari, iar achizitia ii va permite sa concureze cu Amazon.com, relateaza Bloomberg, citat de Mediafax. SoftLayer a avut anul trecut venituri de 335 milioane de dolari, potrivit directorului general
Boc: Introducerea stemei pe drapel nu este o soluţie benefică, însemnele trebuie să ...
Fostul premier Emil Boc a spus, miercuri, ca, in opinia sa, introducerea stemei pe drapelul tarii nu este o solutie benefica si ca insemnele nationale trebuie sa ramana constante, potrivit Mediafax. "Nu cred ca de fiecare data cand este de revizuit Constitutia trebuie sa schimbam stema, sa modificam ceva la drapel. Insemnele nationale trebuie sa ramana constante, tocmai pentru a capata forta, simb

Niciun comentariu: