luni, 12 august 2013

Traian Băsescu îndeamnă moldovenii de peste Prut să ceară Unirea cu România. Anunțul a fost făcut luni, la Izvoru Mureşului în județul Harghita, la Universitatea de Vară a românilor.
basescu - moldovaPentru a doua oară în doar trei săptămâni, Băsescu face apel la moldoveni să ceară Unirea cu România dacă asta vor, și o vor avea.
Deocamdată ceea ce ştim cert este că în Uniunea Europeană ne putem întâlni toţi, şi românii din Serbia, şi românii din Republica Moldova şi cei din Ucraina. Cu românii din Ungaria ne-am întâlnit deja. Cu privire la Moldova şi Ucraina, pe noi ne deranjează faptul că în Ucraina se încearcă această împărţire a românilor între moldoveni şi români. Eu fac un apel la vorbitorii de limbă română din Ucraina să înţeleagă că sunt români şi să se declare români, şi nu moldoveni. Aici există o dificultate. Atâta timp cât în Constituţia Republicii Moldova se vorbeşte de moldoveni, de limba moldovenească acesta este un impediment. Eu sper ca majoritatea pro-europeană din parlamentul de la Chişinău va lua în discuţie acest subiect. Cred că, în primul rând de la cetăţenii Republicii Moldovei trebuie să plece corectarea istoriei în propria Constituţie. Vorbim de unirea Republicii Moldova cu România. Există în populaţia Republicii Moldova şi un filon sănătos care merge spre acest lucru. Dar cei care reprezentaţi aici asociaţii din Republica Moldova puteţi să o spuneţi deschis că marea majoritate nu doreşte unirea, în acest moment, cu România. Iar eu spun ce am mai spus la Chişinău. Le spun cetăţenilor Republicii Moldova: Cereţi unirea şi o veţi avea”, a spus Băsescu.
Declarația de azi vine după cea de la Chișinău din 18 iulie, în care făcea apel la moldoveni să solicite unirea cu România.
The post Băsescu îndeamnă moldovenii să ceară Unirea Republicii Moldova cu Româniaappeared first on exclusivNews.
Delicious
TwitterFacebookLinkedInBufferMail
MARI
+TAG
Procurorii DNA au început urmărirea penală a 96 de persoane, profesori, absolvenţi de licee şi părinţi ai acestora, pentru fraude la examenul de BAC din județul Ialomița.
frauda bac specialDin cele 96 de persoane urmărite penal, 87 sunt absolvenţi de licee şi părinţi ai acestora, iar restul sunt profesori și inspectori școlari.
Otilia Dumitru, inspector şcolar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Ialomiţa, având calitatea de preşedinte al Comisiei judeţene de BAC, este acuzată de DNA de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată.
Nica Balaciu, profesor de psihologie şi director la Liceul Pedagogic „Matei Basarab” din Slobozia, preşedinte al Centrului zonal de evaluare 100 și Cătălin Gogotă, profesor de geografie la Grupul Şcolar Vlădeni, membru în cadrul Centrului zonal de evaluare 200, sunt acuzați de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă în formă continuată.
Și profesorii evaluatori, Sorin Stere, Marius Curt, Cristian Manea, Dulcinica Elena Sandu și Marius Răzvan Dinu, sunt acuzați de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă în formă continuată.
Pentru aceleași infracțiuni este cercetat penal și Radu Liviu Bâra, profesor de matematică şi director adjunct la Grupul Şcolar „Sfânta Ecaterina” din Urziceni.
Există date și indicii temeinice că, în schimbul facilitării acordării unor note mai mari sau care să asigure promovarea examenului de bacalaureat, profesorii din grupul infracţional organizat au pretins şi primit de la candidaţi sau de la părinţii acestora sume cuprinse între 100 euro şi 1.300 lei/disciplină de concurs. În cadrul grupului infracțional organizat, cadrele didactice sus menționate aveau, fiecare, atribuții clar stabilite, întreaga activitate fiind condusă şi coordonată de inspectorul școlar Dumitru Otilia care avea și calitatea de preşedinte al Comisiei judeţene de bacalaureat. Aceasta stabilea anumite semne distinctive care, prin intermediul celorlalte cadre didactice, erau transmise candidaților la examen, pentru a fi înscrise în anumite locuri pe lucrările scrise. Lucrările astfel marcate de către candidaţi erau identificate de Balaciu Nica și Gogotă Cătălin, președinte, respectiv membru în cadrul centrelor zonale de evaluare şi erau repartizate profesorilor evaluatori implicaţi în activitatea infracţională”, se arată în rezoluția de începere a urmăririi penale a procurorilor DNA.
Procurorii spun că profesorii au utilizat trei modalităţi frauduloase de corectare şi de înregistrare a rezultatelor în scopul asigurării promovării probelor de bacalaureat, după cum urmează:
- acordarea unor note supraevaluate raportat la conţinutul lucrărilor;
- completarea lucrărilor candidaţilor de către profesorii evaluatori cu rezolvarea corectă a subiectelor, integrală sau parţială (în prealabil, profesorii le ceruseră candidaţilor vizaţi ca, în situaţia în care nu cunosc răspunsul în întregime sau în parte al subiectelor, să lase spaţii libere în lucrare, astfel încât să se poată interveni şi completa răspunsul);
- consemnarea unor note vădit mai mari în catalogul electronic şi, implicit, în diplomele de bacalaureat, în raport cu notele acordate pe lucrări.
The post 96 profesori, absolvenţi de licee şi părinţi ai acestora, cercetați penal de DNA pentru fraudă la BAC appeared first on exclusivNews.
Delicious
TwitterFacebookLinkedInBufferMail
MARI
+TAG
Sorana Cîrstea a urcat pe locul 21 în ierarhia mondială
Sorana Cîrstea este de azi, numărul 21 mondial în ierarhia feminină WTA, cea mai bună clasare a româncei de până acum. Și asta grație finalei jucate duminică la Toronto.
sorana cirstea - wtaSorana Cîrstea a urcat 6 poziții în ierarhia mondială WTA, față de săptămâna trecută, până pe locul 21, cu un total de 2260 puncte. Este cea mai bună clasare a Soranei Cîrstea din carieră.
Sorana Cîrstea are în palmares un singur titlu WTA câștigat în 2008 la Tașkent. În acest an a jucat semifinala la Stanford și Pattaya cât și finala la Toronto, pierdută duminică în fața americancei Serena Williams.
În această săptămână, Sorana Cîrstea va juca în cadrul turneului Cincinnati.
Simona Halep a coborât două locuri în ierarhia WTA până pe 25 cu 1845 de puncte acumulate.
Monica Niculescu staționează și în această săptămână pe locul 43 cu 1265 de puncte acumulate.
Irina Begu a reușit să urce patru locuri în ierarhia mondială, până pe locul 71 cu un total de 895 de puncte.
Alexandra Cadanțu staționează în această săptămână pe locul 74 cu un total de 878 puncte.
Alexandra Dulgheru a reușit să urce 26 de poziții în clasamentul WTA până pe locul 228, cu un total de 233 puncte.
The post Sorana Cîrstea a urcat pe locul 21 în ierarhia mondială appeared first onexclusivNews.
Delicious
TwitterFacebookLinkedInBufferMail
MARI
+TAG
Băsescu atacă dur Ungaria
Traian Băsescu atacă dur Budapesta susținând că Ungaria este un focar de instabilitate în regiune și că România își asumă misiunea de a pune la punct țara vecină.
basescu atac ungariaDeclarații incendiare făcute luni dimineață de Traian Băsescu la Universitatea de Vară de la Izvorul Mureșului, cu privire la provocarea lansată de liderul partidului extremist maghiar Jobbik, Vona Gabor.
Băsescu a spus că liderii maghiari au depășit o limită peste care nu se mai poate trece și că Ungaria a devenit un focar de instabilitate în regiune în toate țările care au minoritate maghiară.
”Niciun prag constituţional nu poate fi nici luat în discuţie, nici depăşit. Poate să se perinde prin Harghita şi Covasna toată protipendada politicienilor maghiari. Probabil e ultimul an când au putut să o facă atât de relaxat. Ca şef al statului, am vrut să văd până unde se poate merge. Am crezut că funcţionează decenţa. Anul acesta, ne-au dovedit că pot fi indecenţi. Ungaria a devenit, în momentul de faţă, un focar de instabilitate din punct de vedere al tratamentului minorităţilor în regiune, nu în România. În România, nu se va întâmpla nimic, dar în regiune politica Budapestei a început să creeze dificultăţi statelor care au minoritate maghiară pe teritoriul lor”, a spus Băsescu
Președintele Băsescu a mai precizat faptul că România își va asuma misiunea de a pune la punct Ungaria în privința acestor probleme: România îşi va suma leadeship-ul punerii la punct a Budapestei.
Cât privește prezența premierului ungar, Viktor Orban la sfârşitul lunii iulie, la lucrările Universităţii de Vară “Balvanyos”, Băsescu a spus:  Dacă nu v-a plăcut, de ce nu l-aţi fluierat? Nu o să vină Guvernul să-l fluiere.
The post Băsescu atacă dur Ungaria appeared first on exclusivNews.
Delicious
TwitterFacebookLinkedInBufferMail
MARI
+TAG

Niciun comentariu: